Vin28Mar(Mar 28)19:00Sam29(Mar 29)23:55om la lună — Solaar • Lansare album ── Fratelli Studio 1 • 28 & 29 martieFratelli StudiosTipConcertOrasBucureşti

Ora

Vineri, 28 martie 2025 19:00 - Sambata, 29 martie 2025 23:55

Detalii Eveniment

Om la lună lansează Solaar, noul album, pe 28 și 29 martie, la 𝗙𝗿𝗮𝘁𝗲𝗹𝗹𝗶 𝗦𝘁𝘂𝗱𝗶𝗼 𝟭 (St. Glodeni 1-3, Sec. 2, București).

Vă invităm în noua noastră călătorie. Vă propunem două concerte, diferite între ele, dar cu multă emoție și energie, așa cum v-am obișnuit. Pe 28 și 29 martie lansăm oficial Solaar, noul nostru album, la București, în Fratelli Studio 1. Al cincilea album om la lună, în cei șase ani de când existăm. Nu e rău deloc, așa-i? 🙂

L-am scris la mare, l-am crescut mare și acum e timpul să vi-l arătăm. Și ca să vi-l putem cânta pe tot, l-am împărțit în două. Ca să nu lipsească din nicio seară cântecele pe care le iubiți deja, asta pe lângă cele pe care le veți descoperi acum.
Pentru noi albumul ăsta este tare iubit. Pentru că l-am crescut ca pe niciun altul, l-am lăsat să ne ducă unde a vrut el, ne-am dat voie să experimentăm lucruri noi și am ieșit și mai mult din zona noastră de confort. Iar ce am descoperit odată cu el ne-a făcut foarte fericiți. Suntem tare mândri de ce a ieșit, iar live vă promitem o experiență de neuitat. Vom avea invitați speciali în fiecare seară, iar setlist-urile diferite vă vor plimba prin cei șase ani de om la lună. Călătoria noastră nouă începe.
Hai cu noi spre soare!

Solaar. Spre soare, cu mirare.
________________________
☀️ 28 & 29 martie 2025
☀️ Acces: 19:00 | Concerte: 20:00
🔖 Biletele disponibile prin Eventbook.ro:
🔖 https://bit.ly/Solaar_B
☀️ Prețul unui bilet este 85 lei (Early-Bird – primele 300 bilete/ până pe 14 Feb), 110 lei (Presale – după epuizarea categoriei Early Bird sau din 15 Feb), 130 lei – în ziua evenimentului
☀️ Prețul unui abonament pentru cele doua zile (28 & 29 martie) este 150 lei (Early-Bird – primele 200 bilete/ până pe 14 Feb), 190 lei (Presale – după epuizarea categoriei Early Bird sau din 15 Feb), 230 lei – în prima zi (28 martie).
☀️ Copiii sub 12 ani au acces gratuit atât timp cât sunt însoțiți de un adult plătitor de bilet.
________________________

“Am pornit pe drumul spre lumină, privind soarele drept în față. Am prins curajul de a merge spre soare, știind că avem mereu întunericul în spate sau în părți. Am construit aripi de zbor, le-am lipit cum am putut mai bine, am zburat și am căzut, am zburat iar.

Am căutat lumina în minte, în inimă și în alegeri. Și am ales lumina, întunericului. E o bătălie pentru soare, până la urmă, pentru noi cei la lună. Am ales să credem că se poate, că ne este dat și că o să reușim, în cele din urmă, să ne trăim visul. Cu curajul și cu mirarea și cu bucuria unui copil. Și cu nesăbuința lui, chiar. Cu gura căscată de uimirea frumuseții lumii și a călătoriei noastre.

A fost un gând venit din senin, pe care, odată încolțit, l-am luat cu noi și l-am crescut mare. Și am zburat cu el. Și chiar dacă o să ni se topească aripile și o să cădem de sus cândva, zborul acesta va fi meritat tot.” Doru Pușcașu, om la lună

Solaar. Un album luminos, cu soare mirare. Noul album om la lună. Din 26 martie.

https://www.facebook.com/events/609535508454101/

Locaţie

Fratelli Studios

Vezi locația

Hartă

Strada Gheorghe Țițeica 178, 020304 București, România

Organizator

EVENIMENTE SIMILARE

Current Month

Dum21Sep(Sep 21)17:00Remember Vali Sterian – Ediţia XXIIIQuanticTipConcertOrasBucureşti

Dum21Sep(Sep 21)19:00DOAMNE, VINO, DOAMNE - CONCERT IN MEMORIA LUI VALI STERIANArenele RomaneTipConcertOrasBucureşti

Dum21Sep(Sep 21)19:00Concertul „Doamne, vino, Doamne” in memoriam Vali SterianArenele RomaneTipConcertOrasBucureşti

Dum21Sep(Sep 21)19:30🎶 Enescu Festival 2025 | SOLD OUT | Royal Concertgebouw Orchestra & Klaus Mäkelä 🎶Sala PalatuluiTipConcertOrasBucureşti

Dum21Sep(Sep 21)19:30Concert Black Tulip / Innox / Sabotaj @ Encore ClubSplaiul Independentei 311, 060042 Bucharest, RomaniaTipConcertOrasBucureşti

Dum21Sep(Sep 21)20:30Jungla-n concert @BFringe 15Teatrul ApropoTipConcertOrasBucureşti

Dum21Sep(Sep 21)21:00FALLEN FORTRESS (black metal – Chile), VATHOS (post black metal - Romania)Club Underworld BucharestTipConcertOrasBucureşti

Lun22Sep(Sep 22)20:00Concert Direcția 5 la Berăria H - TerasăBeraria HTipConcertOrasBucureşti

Mar23Sep(Sep 23)19:00Kempes LIVE @ Berăria H – 23 septembrieBeraria HTipConcertOrasBucureşti

Mar23Sep(Sep 23)20:00Decipher (GR) / DinUmbra(RO) / Vathos (RO) live in Encore ClubEncore ClubTipConcertOrasBucureşti

Mie24Sep(Sep 24)19:00Adrian Minune - Concert AniversarBeraria HTipConcertOrasBucureşti

Mie24Sep(Sep 24)20:00HOLY MOLLY - LANSARE ALBUM PULSControl ClubTipConcertOrasBucureşti

Joi25Sep(Sep 25)16:00Sam27(Sep 27)23:59Metal Gates Festival 2025QuanticTipConcertOrasBucureşti

Joi25Sep(Sep 25)19:00DARA - Lansarea Albumului ZenitControl ClubTipConcertOrasBucureşti

Joi25Sep(Sep 25)20:00SOLD OUT Farewell Show • E.M.I.L. • Aniversare 25 de Ani • Expirat • 25.09ExpiratTipConcertOrasBucureşti

Joi25Sep(Sep 25)20:00Concert 2NormaL & InvitațiiThe PubTipConcertOrasBucureşti

Vin26Sep(Sep 26)12:00Dum28(Sep 28)21:00Sărbătoarea Mustului 2025 // 26 – 28 septembrieBeraria HTipBăutură,ConcertOrasBucureşti

Vin26Sep(Sep 26)20:00Iuly Neamțu și orchestra în concert | București - Berăria HBeraria HTipConcertOrasBucureştiCumpără bilete

Vin26Sep(Sep 26)22:00Florin Ristei LIVE @ BelugaLipscani 30 - 34, 030036 Bucharest, RomaniaTipConcertOrasBucureşti

Sam27Sep(Sep 27)18:00IRINA RIMES - "Descântatele" 2025 la Arenele RomaneArenele RomaneTipConcertOrasBucureşti