Artistul vizual Sax Moradi expune la Casa cu iederă din Timișoara

Născut în 1946 la Timișoara, Sax Moradi s-a stabilit la începutul anilor 90 în Germania la Nürnberg, unde s-a dedicat exclusiv picturii și desenului. Lucrările sale, ce în tonuri puternice par să ilustreze întreaga istorie a creației, se bucură de un succes răsunător atât în galeriile și expozițiile din Germania, Olanda, SUA, cât și din țară.

„Sigur că vor fi și privitori cărora nu le va plăcea pictura lui Sax Moradi.

De ce?

Fiindcă e un artist lipsit de retorică, nu face cu ochiul, nu o dă la întors, nu-i șmecher. Fiindcă nu e purtător de convenție stilistică, ci e brut, frust, ușor naiv. Fiindcă, deși are referințe și trimiteri vizuale evidente, care vă vor face să ridicați din sprâncenele cunoscătoare și să vi se confirme ceea ce știți în materie de artă modernă, e original. Nu-i nici Picasso, nici Van Gogh, nici Chagall, nici Bosch, nici Dix. E Sax. Sax al nostru. De ce nu mai place? Întrucât e paradoxal: cu toate că mai toate temele lui sunt grave, are umor și e solar. Înseninează coșmarul, îl transpune în culorii vii,
puternice. Nu place fiindcă nu e calofil, ci, dimpotrivă, e primitiv și direct, căci directețea e o necesitate a sa, care vine pe liniile puternice și accentuate ale picturilor sale, cu alăturări stranii,
din fel de fel de semne ciudate și nelalocul lor.

Sax e neconvențional. (…) Nu place întrucât nu e melodramatic, teatral, nici măcar haios, ci doar expresiv și emoționant. Nu face poante în ceea ce pictează, ci râde de lume, fiindcă o înțelege, cu drama ei, cu ridicolul ei. E învârtoșat și arată asta aproape în fiecare lucrare, ca un impudic. Nu place fiindcă figurile sale umane nu sunt reprezentări, nu sunt tablouri, ci un proces în plină desfășurare; fie o recompunere, fie o descompunere. Iar asta e disconfortant, mai ales că el nu reproduce vizibilul, ci, la sfatul lui
Klee, face vizibil ceea ce nu se vede, ceea ce scapă ochiului. (…)

Nu place fiindcă exorcizează, într-un fel, dracii din fiecare. Fiindcă ne enervează îngerul personal, îl întărâtă, îi dă cu pucioasă pe la aripi. Fiindcă pictura lui nu e nici vis, nici coșmar, ci chiar granița dintre ele. Iar granițele sunt periculoase. Achtung, achtung: Sax Moradi!” — Robert Șerban

„Pânzele lui Moradi, cu imagini citadine, cu personaje fantastice și aranjamente aparent aberante, reprezintă de multe ori o reverență adâncă în fața marilor maeștrii, un șpagat între simbolică suprarealistă și caricatură, un drum aventuros, dar nu lipsit de subtilitate, între primitivism și alterarea abstractă a formei. Gestul pictural al lui Moradi trădează o nerăbdare aproape copilărească de a se pune în contact cu lumea, de a-i reda valențele jucăușe, dar și de a sonda abisurile în care ni se scufundă ocazional conștientul. Printr-un exercițiu aparent facil, Sax pătrunde adânc în esența lucrurilor, sondează manifestările intime ale caracterului, percepe finețea stărilor. În lucrările sale, ludicul contemplă abisalul, jovialitatea are o margine existențială, iar comicul se învecinează cu drama. Ele explodează într-o exuberanță cromatică, în care bucuria culorii este contrazisă de contorsiuni expresioniste ale formei, într-un un amalgam sofisticat, ce combină naturalețea naivă cu citate din marii maeștrii. Reverența adâncă făcută lui Van Gogh ia forme suprarealiste pentru a se așeza în cubism, ca visele atunci când depășesc puterea imaginației.”— Adriana Cârcu

https://www.facebook.com/events/1819749998595417/