Joi16Oct(Oct 16)18:00Lansare la Brașov: „Jurnal de psihanalist” de Vasile Dem. ZamfirescuLibris Șt. O. Iosif18:00 OrasBraşovTipCultură,Intrare liberă

Ora

Joi, 16 octombrie 2025 18:00

Detalii Eveniment

Editura Trei vă invită joi, 16 octombrie, începând cu ora 18:00, la evenimentul de lansare a cărții „Jurnal de psihanalist” scrisă de Prof. univ. dr. Vasile Dem. Zamfirescu. Lansarea va avea loc în librăria Șt.O.Iosif din Brașov începând cu orele 18.00.

Va vorbi:
Vasile Dem. Zamfirescu, psihanalist și profesor universitar

Moderator:
Augusta Oniță-Bagoly

***

Prima întâlnire cu inconștientul a avut loc în timpul analizei personale, pe care am descris-o în volumul „În căutarea sinelui”. Reacțiile provocate de această întâlnire au variat de la surprindere, contrariere, disconfort până la entuziasmul asociat revelațiilor. Fie că am vrut să cunosc și alte zone ale inconștientului meu, fie că nu am mai reușit să mă desprind de fascinația exercitată de această lume paralelă conștiinței, lume guvernată de cu totul alte legi, fie ambele, fapt este că imediat după încheierea analizei personale în 1988 am început să practic psihanaliza, așa cum se putea atunci, clandestin… Am notat în Jurnal doar momente cairotice din analize sau din autoanaliza mea, și nu procese complete („cazuri“). Cu alte cuvinte, am redat vise, acte ratate, transferuri, reacția mea inconștientă ca psihanalist la proiecțiile analizanților (contratransferul) – toate, modalități privilegiate de manifestare a inconștientului în ora de psihanaliză… Dacă ar trebui să schițez o hartă, atunci aș trasa mai întâi două axe principale, și anume, axa conflictelor pulsionale și axa deficitului narcisic, mai discretă, dar nu mai puțin definitorie și eficientă… Pe lângă deficit narcisic și conflicte inconștiente, apar în Jurnal și manifestări sporadice ale inconștientului „bun“, mai întâi Supraeul, sau cenzura, care însumează, grație unor interiorizări emoționale în prima copilărie, valori fundamentale pentru existența în cultură, precum și exprimări simbolice ale arhetipului sinelui.

Vasile Dem. Zamfirescu (n. 1941) este profesor universitar, psihanalist, membru formator și supervizor al Societății Române de Psihanaliză, membru al Asociației Psihanalitice Internaționale (IPA), cofondator și președinte al Asociației Insight care promovează psihanaliza relațională, autor al mai multor cărți cu teme de psihanaliză.

https://www.facebook.com/events/1522670298870787/

Organizator

Editura Trei

Editura Trei

Vezi Organizatorul

Locație

Libris Șt. O. Iosif

Strada Mureșenilor 8, 500030 Brașov, România

Hartă

Libris Șt. O. Iosif

Recomandate în Brașov

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Vin03Apr(Apr 3)10:00Dum05(Apr 5)22:00Galaxiacristalelor ajunge la BrașovCoresi Mall10:00 - 22:00 (5) OrasBraşovTipIntrare liberă,Târg

Vin03Apr(Apr 3)10:00Dum05(Apr 5)22:00Targ de antichitati si handmadeBrasov Coresi Mall10:00 - 22:00 (5) OrasBraşovTipIntrare liberă,Târg

Sâm04Apr00:00TOMBOLA VOUCHER CADOUSoseaua Cristianului 7, 500053 Brasov, Romania00:00 OrasBraşovTipBusiness,Intrare liberă

Sâm04Apr10:30Eșarfa pe Bicicletă | Ediția III | 4 Aprilie | Parcul N. TitulescuParcul Nicolae Titulescu, Brasov10:30 OrasBraşovTipIntrare liberă,Aer liber,Sport

Sâm04Apr11:00Atelier de ceramică pentru copii și adulți - PRIMUL MEU ANIMAL DIN LUTStr. Apollonia Hirscher Nr. 8, Brasov, Romania11:00 OrasBraşovTipAtelier,Familie & Copii,Intrare liberă

Sâm04Apr13:00🎀 Cardiopoemul iubirii 🎀Bulevardul Garii, 1, Parter, CUB Velo Hub, Brașov13:00 OrasBraşovTipCultură,Intrare liberă

Dum05Apr10:30Alergare de grup Brașov Marathon x Allmountain - Testare încălțăminte ScottStar Brasov10:30 OrasBraşovTipIntrare liberă,Aer liber,Sport

Lun06Apr(Apr 6)18:00Cina pe IntunericRepublicii, nr. 19, Brasov, Romania18:00 OrasBraşovTipBăutură,Intrare liberă

Lun06Apr(Apr 6)18:00Prezentarea albumului „Lehmann versus Lehmann”Sala IAR 8018:00 OrasBraşovTipCultură

Lun06Apr(Apr 6)19:00Comedy SHOW @ Restaurant AdaggioRestaurant Adaggio19:00 OrasBraşovTipIntrare liberă,Stand Up Comedy

Joi16Apr(Apr 16)18:00Business ca la carteMuresenilor 14, Brașov18:00 OrasBraşovTipBusiness,Cultură,Intrare liberă

Vin17Apr10:00Târgul de Nunți Lux Divina – Ediția de PrimăvarăLux Divina Centru de Evenimente10:00 OrasBraşovTipIntrare liberă,Târg

Vin17Apr(Apr 17)17:00Atelier de pictură în acuarelă – tehnica „wet on wet”Str. Apollonia Hirscher Nr. 8, Brasov, Romania17:00 OrasBraşovTipArta,Atelier,Intrare liberă

Vin17Apr(Apr 17)19:00Seara de Jocuri @ Qfeel BrașovStr. Apullum nr.8, 500064 Brasov, Romania19:00 OrasBraşovTipCultură

Sâm18Apr09:00Ecologizare pe Traseele turistice de pe TâmpaAleea De Sub Tampa09:00 OrasBraşovTipIntrare liberă,Aer liber,Sport

Sâm18Apr10:3014:30Frumusețe #FărăFiltru BrașovRadisson Blu Aurum Brașov10:30 - 14:30 OrasBraşovTipBusiness,Cultură

Dum19Apr07:00Sărbătoarea Junii BrașovuluiBrașov, Romania07:00 OrasBraşovTipCultură,Festival,Aer liber

Lun20Apr(Apr 20)19:00microteatru - by Qfeel Brașov @ O'Peter's Irish PubO’Peter’s Irish Pub Brasov19:00 OrasBraşovTipIntrare liberă,Teatru