Vin24Oct(Oct 24)19:00Lansare la Cărturești Timișoara: „Conflictul dintre noi” de Domnica PetrovaiCărturești Piața Victoriei19:00 OrasTimişoaraTipCultură,Intrare liberă

Ora

Vineri, 24 octombrie 2025 19:00

Detalii Eveniment

Editura Trei și Librăria Cărturești Operei din Timișoara vă invită vineri, 24 octombrie, începând cu ora 19:00, la evenimentul de lansare a cărții „Conflictul dintre noi. Atunci când iubirea renaște din criză” scrisă de Domnica Petrovai, psihoterapeut de cuplu și familie, fondatoarea companiei Mind Education și a Școlii pentru Cuplu.

Alături de autoare vor participa:
Dana Trublansky – psihoterapeut de familie și cuplu
Ancuța Coman-Boldișteanu – psihoterapeut de familie și cuplu

***
„Incredibil, și duminica asta trebuie să mergem la masă la ai tăi?!”, „Nu ții niciodată cont de nevoile mele!”, „În fiecare seară butonezi telefonul cu orele, m-am săturat!” Acestea și o sumedenie de alte replici pot fi la ordinea zilei într-un cuplu. Iar emoțiile din spatele lor pot fi normale, atâta vreme cât fiecare dintre cei doi și le asumă și are în vedere nu doar binele său propriu, ci și al relației și al celuilalt. În esență, nu conflictul este negativ, ci modul în care ne raportăm la el, perpetuându-l sau evitându-l mai mult sau mai puțin elegant. Și uneori se ajunge la părăsirea cuplului, explicită sau tăcută, prin fuga într-o relație extraconjugală sau în muncă, de exemplu, ori chiar la ruptura definitivă.
Recurgând la vasta sa experiență în psihoterapia de cuplu, Domnica Petrovai vă oferă în această carte o înțelegere a conflictului, a cauzelor și posibilităților sale de rezolvare, precum și numeroase exemple și tehnici menite să vă ajute să depășiți momentele supraîncărcate emoțional, să vă cunoașteți mai bine și să vă consolidați relația.

Domnica Petrovai este psihoterapeut de cuplu și de familie, fondatoarea programului de formare „Cuplu Conștient”, unde pregătește și supervizează terapeuții în demersul lor de a sprijini cuplurile aflate în criză. De peste 25 de ani ghidează oameni, companii și școli în procesul lor de transformare emoțională și organizațională, efort care se reflectă în proiectele pe care le coordonează: „Mind Education”, „Sinergie”, „Școala pentru Cuplu și Bine”.

https://www.facebook.com/events/1344849183753734/

Organizator

Editura Trei

Editura Trei

Vezi Organizatorul

Locație

Cărturești Piața Victoriei

Strada Dr. Nicolae Paulescu 2, Timisoara, Romania

Hartă

Cărturești Piața Victoriei

Recomandate în Timișoara

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Sâm14Feb11:00La Cafea Cu Blănosul - New Year New TricksIulius Town11:00 OrasTimişoaraTipEducaţie,Intrare liberă,Wellness

Sâm14Feb(Feb 14)13:00Dum15(Feb 15)13:00Aniversare de 3 aniStr. Mistral Fr. 32-34, Timișoa, Timișoara13:00 - 13:00 (15) OrasTimişoaraTipIntrare liberă,Sport,Workshop

Sâm14Feb(Feb 14)18:00Analia Selis – VOLVER | Turneu Național @ Timișoara | 14 februarieSala Capitol A Filarmonicii Timișoara18:00 OrasTimişoaraTipConcert,Cultură

Dum22Feb(Feb 22)15:00LA TRAVIATA — Operă pe ecranPiața Victoriei 7, Timisoara, Romania15:00 OrasTimişoaraTipCinema,Cultură,Film

Lun23Feb15:00Tur ghidatOpera Națională Română din Timișoara15:00 OrasTimişoaraTipCultură,Turism

Sâm28Feb08:00Tur Masonic în Banat (PARTEA A II-A)Piața Mocioni Timisoara08:00 OrasTimişoaraTipCultură,Muzică,Turism

Sâm28FebDum01MarTârg FAIN de Mărțișor!Splaiul Tudor Vladimirescu, Nr.9, Interfon 3, 300195 Timisoara, Romania11:00 - (martie 1) 19:00 OrasTimişoaraTipIntrare liberă,Târg

Dum08Mar(Mar 8)19:00Timisoara: Conferinta Raluca Anton - Relațiile: conexiuni vizibile și invizibileSala Capitol A Filarmonicii Timișoara19:00 OrasTimişoaraTipConferințe,Cultură,Educaţie

Mar10Mar(Mar 10)20:00Make friends & BlaBla Language Exchange Timișoara - Every other Tuesday - Recurrent eventThe Scotland Yard20:00 OrasTimişoaraTipIntrare liberă,Networking

Mie11Mar09:30Career Days @ UVT 2026Blvd. V. Parvan 4, 300223 Timisoara, Romania09:30 OrasTimişoaraTipBusiness,Intrare liberă,Networking

Joi26Mar19:00Unexpected Concert prezintă în premieră Janoska EnsembleTeatrul Național "Mihai Eminescu" Timișoara19:00 OrasTimişoaraTipConcert,Cultură,Educaţie,Spectacol

Sâm25Apr08:00Conferința Națională de Literație, ediția a III-aUniversitatea de Vest din Timișoara08:00 OrasTimişoaraTipConferințe,Cultură,Educaţie

Vin01Mai19:00Dum03(Mai 3)10:00Punk Ravers Circus #1Timisoara19:00 - 10:00 (3) OrasTimişoaraTipIntrare liberă,Petrecere