Mie03Dec(Dec 3)19:00Curs de Public Speaking prin metode actoriceștiDream & ActOrasBucureştiTipAtelier,Educaţie

Ora

Miercuri, 03 decembrie 2025 19:00

Detalii Eveniment

⭐ Acest curs te ajută să te prezinţi mai bine la orice meeting, la un interviu de angajare, la o negociere, la o prezentare în fata unui public sau chiar la o întâlnire amoroasă 🙂

⭐ Cursul include un mix de informaţii, demonstraţii, discuţii interactive în grup şi exerciţii şi jocuri practice.

⭐ în ziua de azi, abilitatea de a vorbi în public este una dintre cele mai căutate, fiind un avantaj pentru cine doreşte să evolueze în carieră şi să se facă văzut şi auzit; te ajută în orice tip de comunicare directă, atât pe plan profesional, cât şi personal.

⭐ Scopul cursului este să te ajute să îti dezvolţi abilitatea de a vorbi în public, folosindu-te de atuurile pe care le ai, descoperindu-te şi punându-te în valoare, într-un mediu prietenos, prin tehnici actoriceşti uşor de aplicat şi cu rezultate imediate.

⭐ Acest curs te ajută în eliminarea blocajelor emoţionale şi a fricii de eşec.

⭐ Se va desfăşura printr-o serie de jocuri şi metode actoricecsti, exerciţii de cunoastere, de creştere a energiei, de dicţie, de concentrare, de adaptare a tonalităţii si a volumului vocii la mărimea sălii în care ţii discursul, la publicul prezent în sală, şi nu în ultimul rând la mesaj.

⭐ Vei avea ocazia să ții discursuri în public şi să primeşti feedback personalizat.

* Ce înveţi dacă participi la acest curs:

✔ să îţi creezi/structurezi un discurs
✔ să îţi îmbunătăţesti dicţia
✔ să îţi gestionezi emoţiile în faţa unui public
✔ să utilizezi corect limbajul non-verbal şi para-verbal
✔ să comunici natural si să îţi adaptezi mesajul la audientă
✔ să fii expresiv şi să transmiţi corect un mesaj de impact
✔ să îţi descoperi şi să îţi pui în valoare atuurile pentru a avea impactul dorit în interacţiunile cu ceilalţi, atât în plan personal, cât şi profesional

Ce mai câștigi dacă participi la acest curs?

✔ Experimentezi într-un mediu prietenos şi sigur cum e să te exprimi liber şi să fii tu însuți în fața unui public, fără a fi etichetat, judecat

✔ îţi faci prieteni noi şi înveţi din poveștile acestora de viață, de cele mai multe ori inspiraţionale

✔ îţi creşti încrederea în sine

✔ Ai parte de un curs amuzant şi extrem de util în acelaşi timp.

Actoria este cea mai frumoasă și cea mai distractivă FORMĂ de evoluţie şi de dezvoltare personală.

⭐ Traineri:

Ştefana Badiu – actriţă şi trainer certificat de dezvoltare personală (cu peste 10.000 ore de predare)

Irina Bescuca – trainer certificat de dezvoltare personală (cu peste 10.000 de ore de predare)

Cursul se desfășoară în fiecare miercuri încăpând cu 26 noiembrie, timp de 4 ședințe de 2 ore jumate: 19:00 – 21:30.

Prețul cursului este de 1200 ron.

De Black Friday avem o superofertă: plătești numai 950 ron până la 30 noiembrie și ai inclusă și o ședință privată, 1 la 1, în care să lucrăm aplicat pe provocările tale.

BONUS: primești gratuit un WORKSHOP de 2 ore de creativitate și spontaneitate prin actorie/improvizație.
Valabil 6 luni de zile de la data cursului.

In cazul in care nu se strange o grupa de minimum 8 persoane, cursul se poate decala/reprograma.

⭐ Te poţi înscrie aici:
https://dreamact.ro/public-speaking/

Datele bancare:
Dream and Act SRL
RO02BTRLRONCRT0CN1317001

⭐ Te poţi înscrie aici:
https://dreamact.ro/public-speaking/

Te așteptăm cu drag! 🤗
Echipa Dream&Act

https://www.facebook.com/events/1308323780243244/

Cumpără bilet

Detalii aici

Organizator

Locație

Dream & Act

Hartă

Dream & Act

Recomandate în București

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mar02Dec(Dec 2)16:05Joi04(Dec 4)19:00Curs IDM și Comunicații subacvaticeOtopeni, BucurestiOrasBucureştiTipEducaţie

Mar02Dec(Dec 2)19:00📢‼️ DESCHIDEM GRUPĂ NOUĂ DE BACHATA ÎNCEPĂTORI 📢‼️Vaselor 10, BucureștiOrasBucureştiTipAtelier,Dans,Intrare liberă

Mie03Dec10:00Bookzone te așteaptă la Gaudeamus | 3 - 7 decembrie 2025RomexpoOrasBucureştiTipCultură,Educaţie,Intrare liberă

Mie03Dec(Dec 3)10:00Dum07(Dec 7)20:00Evenimente cu autorii români pentru copii la GaudeamusRomexpoOrasBucureştiTipAtelier,Cultură,Familie & Copii

Mie03Dec(Dec 3)10:00Dum07(Dec 7)20:00Editura Polirom la Gaudeamus 2025 | Programul de evenimenteRomexpoOrasBucureştiTipAtelier,Cultură,Târg

Mie03Dec(Dec 3)19:00Curs de Public Speaking prin metode actoriceștiDream & ActOrasBucureştiTipAtelier,Educaţie

Joi04Dec10:00Program de well-being C.R.E.S.C | 4 & 5 decembrie la Casa EliadBulevardul Mircea Vodă 5, București, RomâniaOrasBucureştiTipAtelier,Educaţie,Wellness

Vin05Dec(Dec 5)18:00Dum07(Dec 7)18:00LDCembrie Open 2025 OnlineRegina Elisabeta, Bucharest, RomaniaOrasBucureştiTipEducaţie

Vin05Dec(Dec 5)20:00Dum14(Dec 14)11:30Atelierul Enter The Flux - 5 - 14 DecemberCOBO Dance CenterOrasBucureştiTipAtelier,Dans

Sâm06Dec10:0018:00SPIRIDUȘ - Târg de Cadouri Meșterite cu SufletCasa.CuMinteOrasBucureştiTipAtelier,Familie & Copii,Târg de Craciun