Vin09Ian(Ian 9)19:00Concert de Gală ”Adela Zaharia și masteranzii săi”Auditorium Maximum19:00 OrasCluj-NapocaTipConcert

Ora

Vineri, 09 ianuarie 2026 19:00

Detalii Eveniment

ACAF SINGING MASTERCLASSES a fost conceput ca un program dedicat susținerii și încurajării tinerelor voci lirice aflate pe drumul perfecționării artistice. Prin acest proiect, ACAF a oferit trei masterclass-uri de înalt nivel, având ca mentori artiști de talie internațională, aplaudați și apreciați pe cele mai importante scene ale lumii: Tatiana Lisnic, George Petean și, în aceste zile, Adela Zaharia.
Fiecare masterclass s-a încheiat cu un Concert de Gală – un adevărat regal al tinerelor voci promițătoare – primit de publicul clujean cu entuziasm și ovații.
Punctul culminant al acestei ediții este Concertul de Gală „Adela Zaharia și masteranzii săi”, care va avea loc vineri, 9 ianuarie, de la ora 19:00, la Colegiul Academic Auditorium Maximum. Evenimentul îi va aduce pe scenă pe talentații studenți ai acestui ultim masterclass, alături de maestra lor, soprana Adela Zaharia, acompaniați de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub bagheta maestrului Gregory Vajda.
Se anunță o experiență artistică de excepție, capabilă să încânte și cel mai exigent public, o seară în care excelența, emoția și pasiunea pentru arta lirică se vor întâlni într-un cadru de mare prestigiu.
Vă așteptăm cu bucurie să luați parte la acest eveniment de înaltă ținută artistică!

https://www.facebook.com/events/1925912561469853/

Cumpără bilet

Cumpără bilete

Organizator

Concursul de interpretare vocală ”Alexandru Fărcaș”

Vezi Organizatorul

Locație

Auditorium Maximum

Strada Mihail Kogălniceanu 5, Cluj-Napoca, Romania

Hartă

Auditorium Maximum

Recomandate în Cluj-Napoca

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mar16Iun(Iun 16)18:00James Joyce: cel mai complet originalPiaţa Unirii 30, 400098 Cluj-Napoca, Romania18:00 OrasCluj-NapocaTipArta,Concert,Cultură

Mar16Iun(Iun 16)19:00GALA Lucia Stănescu 100 de aniAcademia Națională de Muzică „Gheorghe Dima19:00 OrasCluj-NapocaTipConcert,Intrare liberă

Mie17Iun(Iun 17)18:30Cine-concert Meandre (1967) acompaniat LIVE de GOLAN la TIFF 2026Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial18:30 OrasCluj-NapocaTipCinema,Concert,Film

Joi18Iun(Iun 18)19:00Live Music - Saxophone Evening with Matei SaxStrada Cardinal Iuliu Hossu, nr. 3, 400029 Cluj-Napoca, Romania19:00 OrasCluj-NapocaTipConcert,Aer liber

Vin19Iun18:0023:30🎸BREAKING THE WALL | Machines Venue🎸Machines Venue18:00 - 23:30 OrasCluj-NapocaTipConcert,Intrare liberă

Vin19Iun(Iun 19)20:00ExtrinsecPiata Gării, Strada Ion Luca Caragiale 12, 400201 Cluj-Napoca, Romania20:00 OrasCluj-NapocaTipConcert,Teatru

Sâm20Iun(Iun 20)18:00Al Di Meola Acoustic Ensemble @ Edison House of Musicstrada Ploiești 51, Cluj-Napoca, Romania18:00 OrasCluj-NapocaTipConcert

Dum21Iun05:31EX ORIENTE LUX: TREZIREA LUMINIIWonderland Resort05:31 OrasCluj-NapocaTipConcert,Festival,Aer liber

Dum21Iun(Iun 21)18:00Al Di Meola Acoustic Ensemble @ Edison House of Musicstrada Ploiești 51, Cluj-Napoca, Romania18:00 OrasCluj-NapocaTipConcert

Dum21Iun(Iun 21)19:00CHIRITZA ÎN CONCERTTeatrul Naţional Cluj-Napoca19:00 OrasCluj-NapocaTipConcert,Spectacol

Lun22Iun(Iun 22)20:30CELL'OPERAUniversitatea Babeş-Bolyai20:30 OrasCluj-NapocaTipConcert,Festival,Aer liber

Joi25Iun(Iun 25)18:30PREMIERĂ - FĂT FRUMOS DIN LACRIMĂ - OPERA APERTAOpera Nationala Romana Cluj-Napoca18:30 OrasCluj-NapocaTipConcert,Spectacol

Joi25Iun(Iun 25)20:00𝐂𝐎𝐍𝐂𝐄𝐑𝐓 𝐓𝐑𝐈𝐁𝐔𝐓 𝐁𝐀𝐍𝐃 𝐄𝐑𝐎𝐒 𝐑𝐀𝐌𝐀𝐙𝐙𝐎𝐓𝐓𝐈Câmpului, 17 , Cluj-Napoca, Romania20:00 OrasCluj-NapocaTipConcert

Vin26Iun(Iun 26)21:00Sâm27(Iun 27)01:00ROCKOTECA | Machines VenueMachines Venue21:00 - 01:00 (27) OrasCluj-NapocaTipConcert,Intrare liberă

Vin26Iun(Iun 26)23:59CLAUDE BOLLING: THE BEST OF FROM SUITE FOR FLUTE AND JAZZ PIANO TRIOMINA Cluj23:59 OrasCluj-NapocaTipConcert,Festival

Sâm27Iun13:0023:00SUNDANCE | DAYTIME OPEN AIR w/ VOODOOS & TABOOS [IT] + local support DODO | KARAK | CUCRevive13:00 - 23:00 OrasCluj-NapocaTipBăutură,Concert,Aer liber

Sâm27Iun(Iun 27)18:30Peter Bence | PIANOSPHEREPiata Stefan cel Mare nr 2-4, 400081 Cluj-Napoca, Romania18:30 OrasCluj-NapocaTipConcert,Festival

Sâm27Iun(Iun 27)18:30PIANOSPHERE - Concert cu Peter BenceOpera Nationala Romana Cluj-Napoca18:30 OrasCluj-NapocaTipConcert