Vin23Ian(Ian 23)20:00Retrospectivă Ingmar Bergman la Ceau, Cineclub! - Trilogia credinţeiCinema Studio Timișoara20:00 OrasTimişoaraTipCinema,Film

Ora

Vineri, 23 ianuarie 2026 20:00

Detalii Eveniment

Trei mari filme de Ingmar Bergman, reunite în aşa-numita „Trilogie a credinţei”, vor putea fi văzute la Timişoara în prima retrospectivă de la Ceau, Cineclub! din acest an.

Organizată de Ceau, Cinema! şi Ambasada Suediei, retrospectiva va avea loc între 23 şi 25 ianuarie la Cinema Studio.

Trilogia este formată din „Prin oglindă” (1961), „Comunianții” (1963) și „Tăcerea” (1963), trei dintre cele mai importante, îndrăzneţe şi apreciate filme ale celebrului regizor suedez.

Retrospectiva va începe vineri, 23 ianuarie, de la ora 20.00, cu proiecţia „Prin oglindă” („Through a Glass Darkly”), care a făcut parte din competiţia Festivalului de la Berlin şi a câştigat Premiul Oscar pentru film străin.

În timp ce se află în vacanță pe o insulă izolată, Karin descoperă că tatăl ei s-a folosit de schizofrenia sa în scopuri literare. Pe măsură ce Karin oscilează între luciditate și confuzie, tatăl, soțul și fratele nu reușesc să împiedice coborârea ei terifiantă în abisul bolii mintale.

Proiecţia va avea loc în prezenţa ambasadoarei Suediei, E.S. Anna Hällerman.

Sâmbătă, 24 ianuarie, tot de la ora 20.00, va putea fi văzut „Comunianții” („Winter Light”), film plasat de prestigioasa revistă franceză Cahiers du Cinéma pe poziţia a treia în topul celor mai bune zece filme ale anului 1965.

Tomas, pastor într-un orășel, își îndeplinește îndatoririle mecanic în fața unei congregații tot mai mici, din care face parte și iubita sa neclintit de devotată. Când i se cere să aline frica unui enoriaș tulburat de anihilarea nucleară, Tomas este terifiat să descopere că nu poate oferi decât propria îndoială.

Retrospectiva se va încheia duminică, 25 ianuarie, de la aceeaşi oră, cu „Tăcerea” („The Silence”), laureat cu trofeele pentru cel mai bun film şi cea mai bună regie la Premiile Guldbagge ale industriei suedeze de film.

Două surori, Anna și Ester, călătoresc împreună cu fiul Annei, dar sunt obligate de sănătatea precară a lui Ester să stea la un hotel într-o țară străină, aparent în pragul războiului. Anna evită atențiile lui Ester și iese să cunoască un bărbat. Ester rămâne să facă față durerii dorințelor și bolii sale.

Biletele sunt disponibile la casieria Cinema Studio sau, online, aici: https://cinema-timisoara.ro/special/ceau-cineclub-retrospectiva-ingmar-bergman-trilogia-credintei/

Filmele vor fi proiectate în versiuni restaurate şi vor fi urmate de discuţii cu publicul, moderate de Ionuţ Mareş, directorul artistic al Ceau, Cinema!

„Colaborând cu distinsul director de imagine Sven Nykvist și obținând interpretări uimitoare din partea distribuției sale rafinate de actori fideli – printre care Harriet Andersson, Gunnar Björnstrand, Gunnel Lindblom, Ingrid Thulin și Max Von Sydow – Bergman a lansat în succesiune rapidă „Prin oglindă”, „Comunianții” și „Tăcerea”, expunând spectatorii din întreaga lume la un nou nivel de intensitate intelectuală și emoțională. Bazându-se pe educația și crizele spirituale continue ale lui Bergman, filmele trilogiei examinează necesitatea religiei și pun sub semnul întrebării promisiunea credinței”, se arată în prezentarea făcută trilogiei de The Criterion Collection.

Autor a peste 60 de filme, Ingmar Bergman (1918-2007) este considerat unul dintre cei mai influenţi regizori din istoria cinematografiei, cu un univers filmic extrem de personal. „Pentru el, cinematograful reprezintă o spovedanie şi un mijloc de a se elibera de propriile temeri şi obsesii. Teme recurente: moartea, singurătatea, suferinţa, cruzimea, vinovăţia, credinţa. Ideea principală a operei sale: lumea este un infern în care omul trăieşte, chinuit de singurătate, bântuit de frică şi obsedat de sex, golul unei existenţe lipsită de Dumnezeu” („Lumea filmului. Dicţionar de cineaşti”).

Proiecțiile fac parte din Ceau, Cineclub!, o serie de retrospective lunare propuse de Ceau, Cinema! în afara festivalului.

Retrospectiva Ingmar Bergman este organizată de Ceau, Cinema! şi Ambasada Suediei, este finanţată de Municipiul Timişoara prin Centrul de Proiecte şi are ca parteneri Cinema Studio şi Institutul Suedez de Film.

https://www.facebook.com/events/1626083478560770/

Cumpără bilet

Detalii aici

Organizator

Locație

Cinema Studio Timișoara

Strada Nicolaus Lenau 2, Timișoara, România

Hartă

Cinema Studio Timișoara

Recomandate în Timișoara

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mie24Iun(Iun 24)21:30Sâm27(Iun 27)23:00Focus Pride la StudioCinema Studio Timișoara21:30 - 23:00 (27) OrasTimişoaraTipCinema,Film,Aer liber

Joi25Iun(Iun 25)19:00Cine-Concert Days - Petrecerea de nuntă Hardanger X Petre IonuțescuCinema Victoria Timișoara19:00 OrasTimişoaraTipConcert,Cultură,Film

Vin26Iun(Iun 26)19:00Cine-Concert Days: „Orizontul Doamnei B” x George Păiș, Larisa Nicolae, Mike Alex și Philip GoronCinema Studio Timișoara19:00 OrasTimişoaraTipCinema,Concert,Film

Vin26Iun(Iun 26)20:00Aici mă simt acasă / Itt érzem magam otthonCinema Victoria Timișoara20:00 OrasTimişoaraTipCinema,Film

Sâm27Iun13:0017:30WIMA - Meet & Greet in Timisoaraauner Romania13:00 - 17:30 OrasTimişoaraTipFilm,Petrecere,Workshop

Sâm27Iun(Iun 27)17:00E.T. EXTRATERESTRUL la Timeless TimișCinema Timiș17:00 OrasTimişoaraTipCinema,Film

Sâm27Iun(Iun 27)19:00Cine-Concert Days - "People on Sunday" x Nikita DembinskiCinema Johnny19:00 OrasTimişoaraTipConcert,Cultură,Film

Sâm27Iun(Iun 27)21:00Cinema de noapte – FOST TOBOȘARCinema Victoria Timișoara21:00 OrasTimişoaraTipCinema,Cultură,Film

Dum28Iun14:30Premieră MINIONII ȘI MONȘTRIICinema Timiș14:30 OrasTimişoaraTipCinema,Film

Dum28Iun(Iun 28)19:00Cine-Concert Days - "The Polish Dancer" x AmphitrioCinema Timiș19:00 OrasTimişoaraTipConcert,Cultură,Film

Mie01Iul19:00The Blood Countess (2026)🩸În Premieră la Timișoara🩸Proiecție și discuțieCinema Studio Timișoara19:00 OrasTimişoaraTipCinema,Cultură,Film

Sâm04Iul(Iul 4)18:00DE CAPUL NOSTRU – PROIECȚIE SPECIALĂ ÎN PREZENȚA ECHIPEI FILMULUI | TIMIȘOARACinema Victoria Timișoara18:00 OrasTimişoaraTipCinema,Cultură,Film

Lun13Iul12:00Festivitatea de Absolvire | Facultatea de Științe ale Comunicării @Alumniversum2026Cinema Timiș12:00 OrasTimişoaraTipCinema,Cultură,Film

Mie15Iul(Iul 15)18:30Gala de deschidere Ceau, Cinema! 13 * Sophie Letourneur - Invitată specialăCinema Timiș18:30 OrasTimişoaraTipCinema,Festival,Film