Joi05Feb(Feb 5)18:30Magia poveștilor - femei pentru femeiJoyArt Studio Sibiu18:30 OrasSibiuTipAtelier,Intrare liberă

Ora

Joi, 05 februarie 2026 18:30

Detalii Eveniment

De muți ani îmi doresc să organizez ateliere pentru femei. Am tot căutat formatul ‘perfect’, tematica ‘ideală’ și parcă nimic nu se potrivea, parcă toate erau ba prea simplu, ba prea prea mult pentru ceea ce puteam eu să ofer! Însă lucrînd cu mine, participînd la diverse activități, cursuri, workshopuri, citind și studiind, chiar stînd în propriul meu suc, am descoperit că mană cerească pentru sufletul meu a fost să fiu înconjurată de femei, să împărtășim povești, să ascult, să fiu ascultată, să accept și să fiu acceptată, să dau și să primesc iubire.
Peregrinările mele în diverse joburi au fost toate în relație cu oamenii, în serviciul oamenilor dar dintr-un punct comercial. În timp am văzut că starea pe care o primeam și reușeam să o dau oamenilor era cea care construia relațiile de durată bazate pe încredere. Oamenii în a căror prezență m-am simțit în siguranță, acceptată și apreciată, au fost întotdeauna pansament pentru sufletul meu. Iar în timp, pe măsură ce m-am apropiat tot mai mult de mine, am început să fiu eu acea oază de siguranță pentru multe femei, în special în munca mea în domeniul beauty, unde apucam să petrec multe ore, unu la unu cu multe femei. Am văzut ce poate face o vorbă bună însoțită de un zîmbet sincer, am simțit ce poate face o atingere caldă plină de înțelegere, am experimentat energia dulce al unei îmbrățișări, inimă pe inimă! Am rîs, am plîns, am îmbrățișat părți din noi neîmbrățișate de nimeni! Iar magia transformatoare a bunătății reciproce și-a făcut misiunea de a ne apropia de noi, de esența noastră!

Ceea ce îmi doresc cu întîlnirile pe care vreau să le organizez, este conexiune directă, față în față, cu femei în primul rînd, pentru a redescoperi magia din noi, pentru a împărtăși povești frumoase, povești autentice, povești care să ne împlinească, să ne bucure sufletele, pentru a construi viitorul unei relații cu noi însene dar și cu femeile din jurul nostru! Dacă tot ceea ce se promovează acum este dezbinare, renunțare la contactul direct cu semenii noștri, totul pentru consumerism, eu îmi doresc să schimbăm un pic paradigma și să ne uităm unii în ochii altora, și nu pe ecrane, ci în carne și oase, să privim adînc în sufletul celei din fața noastră, să simțim setea care stă în noi, de a fi văzute, auzite, simțite, susținute, conținute!
Nu sînt terapeut, nu sînt specialist pe nici un domeniu, sînt doar o FEMEIE care își dorește să asculte și să împărtășească povești. Să primesc din înțelepciunea care zace în fiecare din noi, și să împărtășesc ceea ce am descoperit eu pînă acum pe drumul meu.

Poveștile sînt vindecătoare…Poveștile au fost mereu cele carea au vindecat și susținut cele mai multe comunități atunci cînd disperarea ar fi trebuit să fie cuvîntul cheie. Poveștile au fost mereu cele care m-au vindecat… în liniște m-am descoperit pe mine și în nicovala vieții am descoperit acele părți care aveau nevoie de tratamente pline de iubire. Am învățat să mă accept cu toate ale mele, să mă iubesc exact așa cum sînt. Și în acest proces care este încă în desfășurare, am descoperit cît este de importantă conexiunea cu alți oameni! Am descoperit puterea tămăduitoare a unei povești! Nu am fost niciodată singură, așa cum am crezut de multe ori, mereu am fost înconjurată de oameni și de la fiecare am primit cîte ceva, cîte un dar, chiar dacă acel dar era poate o lecție. Am stat și în izolare în anumite perioade, cel puțin în izolare interioară, cu toate momentele de rigoare în care iubeam și uram toată omenirea în același timp dar tot ce am simțit a fost că am nevoie de oameni, de conexiune, de poveste. Am simțit că uneori și cea mai urîtă depresie poate fi vindecată instant de o cafea și de un pahar de vorbă.

Întîlnirile pentru care îmi deschid spațiul sînt cît se poate de simple. Voi avea o tematică pentru fiecare săptămînă, iar dacă crezi că ți se potrivește, că îți dorești să povestești și să asculți povești, să împărtășești experiența ta, cu inima deschisă te aștept în fiecare joi seara de la ora 18.30. Ușa mea e deschisă, intrarea este gratuită, vrei să intri și tu și să te pierzi puțin în magia poveștilor?

https://www.facebook.com/events/2087476585344965/

Organizator

JoyArt Studio Sibiu

JoyArt Studio Sibiu

Vezi Organizatorul

Locație

JoyArt Studio Sibiu

Sibiu, Romania

Hartă

JoyArt Studio Sibiu

Recomandate în Sibiu

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Joi30Apr(Apr 30)08:00Sâm02Mai(Mai 2)13:00Carmangeria KalumeaSIBIU , Piața Iancu de Hunedoara Nr.23, Sibiu(aprilie 30) 08:00 - (mai 2) 13:00 OrasSibiuTipBăutură,Intrare liberă

Vin01Mai10:00Dum03(Mai 3)21:00My Crafty Corner participă la Creative Buzz #41Piata Mica Sibiu10:00 - 21:00 (3) OrasSibiuTipIntrare liberă,Aer liber,Târg

Vin01Mai10:00Dum03(Mai 3)22:00Creative Buzz #41 - povestea continuăPiata Mica Sibiu10:00 - 22:00 (3) OrasSibiuTipIntrare liberă,Aer liber,Târg

Sâm02Mai11:00Atelier Art&Hobby - Modelaj CucuteniAtelier 17, Str. Vopsitorilor 17A, 550190 Sibiu, Romania11:00 OrasSibiuTipArta,Atelier

Sâm02Mai14:00BACKYARD X: By Day - Summer GardenThe Home of Backyard, Sibiu, Romania14:00 OrasSibiuTipBăutură,Intrare liberă,Aer liber

Dum03Mai(Mai 3)21:00Boardgames NightBulevardul Victoriei, nr. 15, Sibiu, Romania21:00 OrasSibiuTipCultură,Intrare liberă

Mie06Mai10:00Descoperă cum creezi deserturi care cuceresc vara! 🌟Sediul Techno Food Group, Str. Mihai Viteazu nr. 38, Șelimbăr, Sibiu.10:00 OrasSibiuTipAtelier,Business

Joi07Mai09:0016:00Olimpiada Meșteșuguri Artistice Tradiționale_faza județeană_SibiuStrada Padurea Dumbrava, 550399 Sibiu, Romania09:00 - 16:00 OrasSibiuTipAtelier,Familie & Copii,Aer liber

Joi07Mai(Mai 7)19:30THE LEGACY – Sibiu Rock Generation 🎸Oldies Pub - Live Music19:30 OrasSibiuTipConcert,Intrare liberă

Vin08Mai10:0018:00Community Day – Grădina InimiiStr. Constantin Noica, nr. 26, 550324 Sibiu, Romania10:00 - 18:00 OrasSibiuTipFamilie & Copii,Intrare liberă,Aer liber

Sâm09Mai11:00Open Season Run | Campanie de Constientizare in trafic | Party After RunZona Dedeman11:00 OrasSibiuTipIntrare liberă,Aer liber,Petrecere

Sâm16Mai(Mai 16)17:00REPROGRAMAT - Selecție și Înscrieri: Acro Dance 2026Pandance Academy Sibiu17:00 OrasSibiuTipAtelier,Educaţie,Familie & Copii

Lun18Mai(Mai 18)18:45Catan Event ²⁰²⁶ #36 – BoardgameVoodoo Billiard & Lounge18:45 OrasSibiuTipAtelier

Mie20Mai(Mai 20)17:00Atelier de Primăvara: Broșe Florale CroșetateNeptun Cafe Sibiu17:00 OrasSibiuTipAtelier

Joi21Mai(Mai 21)18:00Wine&Painting. Atelier de pictură pentru adulțiAtelier 17, Str. Vopsitorilor 17A, 550190 Sibiu, Romania18:00 OrasSibiuTipAtelier,Băutură

Vin22Mai(Mai 22)17:30Death Walks •Atelier explorativ părinte & copilPadurea Dumbrava, Sibiu17:30 OrasSibiuTipAtelier,Familie & Copii,Aer liber

Sâm23Mai11:00Atelier de upcycling-Pictură pe textileAtelier 17, Str. Vopsitorilor 17A, 550190 Sibiu, Romania11:00 OrasSibiuTipAtelier

Mie27Mai(Mai 27)18:00Sibiu: Whist Friends Event ²⁰²⁶ #7 – BoardgameL’Autentica Pizza Napoletana18:00 OrasSibiuTipIntrare liberă