Vin13Feb(Feb 13)15:30Faraonul, sălbaticul și prințesaStr. Universității nr. 3, 400091 Cluj-Napoca, Romania15:30 OrasCluj-NapocaTipAtelier,Familie & Copii,Film

Ora

Vineri, 13 februarie 2026 15:30

Detalii Eveniment

Filmele pot fi, și pentru copii, vehicole către lumi noi, pe care ulterior să le exploreze la școală sau acasă. Vinerea aceasta vizităm Egiptul antic.

Trei povești despre iubire și libertate, trei epoci, trei lumi vizuale captivante cu zei măreți, tirani revoltători, justițiari fermecători, îndrăgostiți ingenioși, prinți și prințese.

În Egiptul Antic, un tânăr rege devine primul faraon negru care merită mâna iubitei. În Evul Mediu francez, un băiat misterios fură de la bogați ca să le dea săracilor. În Turcia secolului al XVIII-lea, un prinț al dulciurilor și o prințesă a trandafirilor fug de la palat ca să-și trăiască povestea de iubire.

Filmul este urmat de un atelier care se adresează copiilor peste 8 ani.
O activitate captivantă pentru copiii care învață alfabetul este descifrarea de mesaje în alfabete inventate sau inventate. Folosind câteva hieroglife simplificate vom încerca să intrăm în lumea filmului pe care l-am vizionat împreună codificând și decodificând mesaje.
Copiii sub 8 ani vor avea nevoie de asistența părinților atât în timpul filmului – pentru citirea subtitrărilor, cât și la atelier.
Participarea la atelier este inclusă în biletul de intrare la film.

https://www.facebook.com/events/899840173222694/

Organizator

Locație

Str. Universității nr. 3, 400091 Cluj-Napoca, Romania

Strada Universității 3, 400091 Cluj-Napoca, România

Hartă

Recomandate în Cluj-Napoca

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mie08Iul(Iul 8)17:00Curs de prim ajutor pentru animale de companie - Maltezstr. Ion Viteazu, nr 1, Cluj-Napoca, Romania17:00 OrasCluj-NapocaTipAtelier,Educaţie

Mie08Iul(Iul 8)19:00Relațiile toxice-Radiografia rănilor interioareCalea Dorobanților nr. 6, ap.4, Cluj-Napoca, Jud. Cluj19:00 OrasCluj-NapocaTipAtelier,Educaţie

Joi09Iul(Iul 9)18:00Kids Thursdays - Turtița LăudăroasăStr. Alexandru Vaida-Voevod, nr. 53B, 400436 Cluj-Napoca, Romania18:00 OrasCluj-NapocaTipFamilie & Copii,Aer liber,Teatru

Vin10Iul19:3023:30Movie Nights - „Nuremberg”Str. Alexandru Vaida-Voevod, nr. 53B, 400436 Cluj-Napoca, Romania19:30 - 23:30 OrasCluj-NapocaTipFilm,Intrare liberă,Aer liber

Vin10Iul(Iul 10)20:00Roman Holiday | Vacanță la Roma + Serată italianăStr. Universității nr. 3, 400091 Cluj-Napoca, Romania20:00 OrasCluj-NapocaTipBăutură,Cinema,Film

Sâm11Iul10:00Victoria 4+ Cinema cu joacă și aventură, tema #19 Treburi de vacanțăBulevardul Eroilor 51, 400129 Cluj-Napoca, Romania10:00 OrasCluj-NapocaTipCinema,Familie & Copii,Film

Sâm11Iul(Iul 11)10:00Dum12(Iul 12)22:00Zile de Sănătate - Băile CojocnaBăile Cojocna10:00 - 22:00 (12) OrasCluj-NapocaTipFamilie & Copii,Aer liber,Sănătate

Sâm11Iul11:00Bricks for Kidz - Pocket Brick MonstersIulius Mall Cluj Napoca11:00 OrasCluj-NapocaTipAtelier,Familie & Copii,Intrare liberă

Sâm11Iul12:0020:00Fotbalul se joacă. În realitate. La VIVO!Strada Avram Iancu, 492-500, 407280 Floresti, Romania12:00 - 20:00 OrasCluj-NapocaTipFamilie & Copii,Aer liber,Sport

Sâm11Iul15:00Teatru de păpuși cu ”Apolodor” de Gellu NaumParcul Etnografic National "Romulus Vuia"15:00 OrasCluj-NapocaTipFamilie & Copii,Aer liber,Teatru

Dum12Iul11:00🌿 TRE® – Atelier de relaxare profundă & reîntoarcere la tineIKWE yoga studio11:00 OrasCluj-NapocaTipAtelier,Wellness

Dum12Iul11:00SCOALA ANIMALELOR MAGICE | Film și atelierStr. Universității nr. 3, 400091 Cluj-Napoca, Romania11:00 OrasCluj-NapocaTipAtelier,Familie & Copii,Film

Dum12Iul12:00La CULES de CIUPERCI la Pădurea Hoia/ Mushrooms picking in Hoia ForestPadurea Hoia-baciu12:00 OrasCluj-NapocaTipFamilie & Copii,Aer liber,Turism

Dum19Iul10:30​Misiune de familie în Poiana Vârtop: Natura prin ochi de copil! 19 IULIESimion Stefan 39, 400451 Cluj-Napoca, Romania10:30 OrasCluj-NapocaTipFamilie & Copii,Aer liber,Turism

Mie22Iul(Iul 22)18:30Wine&Paint SicilianCalea Dorobanților 28, 400121 Cluj-Napoca, România18:30 OrasCluj-NapocaTipArta,Atelier,Băutură

Vin31Iul(Iul 31)10:00Dum02Aug(Aug 2)22:00Wonder Family Fest 3rd edition | 31 iulie - 2 augustWonderland Resort10:00 - (august 2) 22:00 OrasCluj-NapocaTipConcert,Familie & Copii,Festival

Sâm12Sep11:0022:00SANTSAT RO → CLUJ → 12 SEPTParcul Etnografic „Romulus Vuia“11:00 - 22:00 OrasCluj-NapocaTipAtelier,Aer liber,Muzică

Mar15Sep(Sep 15)19:00CURS DE ACTORIE FILMPiața Lucian Blaga nr. 1-3, Sala Imago, Cluj-Napoca19:00 OrasCluj-NapocaTipAtelier,Educaţie