Vin20Feb(Feb 20)16:00Micii voluntari_Atelier Martisoare caritabileCalea Buziașului nr 8416:00 OrasTimişoaraTipAtelier,Familie & Copii,Intrare liberă

Ora

Vineri, 20 februarie 2026 16:00

Detalii Eveniment

Mergem împreună să confecționăm mărțișoare la centrul de zi Casa Olarului din Timișoara.

Adresa: Casa Olarului – Calea Buziaului nr 84, Timisoara.

În cadrul vizitei noastre, vom confecționa mărțișoare caritabile (poză cu modelele propuse este în fotografia evenimentului, dar vom confecționa și alte modele din lână împâslită), participanții fiind Micii/Marii voluntari și posibil copiii/personalul din centru. În timp ce confecționam mărțișoarele, vom socializa unii cu alții, ca la clacă.

Mărțișoarele confecționate se vor vinde la târguri, iar banii obținuți din vânzarea lor, vor ajuta centrul/beneficiarii acestuia.

Acolo este un centru de zi pentru 34 copii beneficiari, între 6 și 18 ani, copii din familii defavorizate.
Îmi doresc ca Micii voluntari să înțeleagă că și copiii din centrele de zi sunt ca și ei, să nu își creeze preconcepții și să îi marginalizeze când îi vor întâlni în alte contexte.

Vă rog frumos să dați Going la eveniment doar dacă știți că puteți ajunge, altfel dați Interested.

Pentru aceasta vizită nu este o vârstă recomandată, poate veni cine dorește, din toate grupele de vârstă. Copiii mai mici pot fi ajutați de părinți să facă mărțișoare. Locurile sunt limitate.

În cadrul acestui proiect nu se percep taxe de participare.
Materialele pentru mărțișoare le vom asigura noi, dar dacă aveți pe acasă ață albă/roșie sau alte materiale pentru mărțișoare le puteți aduce.

Puteți să aduceți, doar dacă doriți si aveți timp (nu e în nici un caz obligatoriu) ceva de servit acolo (ex: brioșe, biscuiți, prăjituri, gogoși, fructe, etc). Dacă sunt făcute de casă cu ajutorul copiilor voștri și mai bine. De fiecare dată încercăm să asigurăm noi suc și ceva de ronțăit. Important este să veniți voi, nu ce aduceți (vă aștept cu drag: copii, adulți, oricine vrea să dea o mână de ajutor).

Dacă aveți nevoie de informații suplimentare vă stau la dispoziție.
Numărul meu de telefon este 0723 169896 Simona Podaru.

Vă aștept cu drag acolo,
Simona

https://www.facebook.com/events/1443646880707599/

Organizator

Podaru Simona

Podaru Simona

Vezi Organizatorul

Locație

Calea Buziașului nr 84

Hartă

Recomandate în Timișoara

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mie03Iun15:0019:00Ziua Internațională a Piciorului Varus Equin – Ediția a II-a , TimișoaraIon Creanga Children Park (Parcul Copiilor Timisoara) , Timisoara, Romania, 30002015:00 - 19:00 OrasTimişoaraTipAtelier,Familie & Copii,Intrare liberă

Mie03Iun(Iun 3)18:00Atelier de gatit cu ThermomixStrada Independenței 24, 300207 Timișoara, România18:00 OrasTimişoaraTipAtelier,Mâncare

Mie03Iun(Iun 3)18:10Părinte Implicat_Clubul de lectură #Citesc-elevi clasa a III-a, IV-aLibrăria Cărtureşti Mercy - Strada Florimund Mercy 7, Timișoara 30008518:10 OrasTimişoaraTipEducaţie,Familie & Copii,Intrare liberă

Joi04Iun(Iun 4)17:00Deschiderea expoziției permanente de reptileTimisoara17:00 OrasTimişoaraTipEducaţie,Expoziție,Intrare liberă

Joi04Iun(Iun 4)17:00Dum07(Iun 7)22:00𝗚𝗮𝗺𝗲 𝗼𝗳 𝗟𝗶𝗳𝗲 | atelier dans și instalație coregrafică - premieră TimișoaraSalsa Addicted17:00 - 22:00 (7) OrasTimişoaraTipAtelier,Dans,Spectacol

Joi04Iun(Iun 4)18:00Bega: lectură arheologicăIndecis18:00 OrasTimişoaraTipCultură,Intrare liberă

Joi04Iun(Iun 4)18:30Index absence | NOIMA | META SpațiuBulevardul Mihai Viteazu nr. 1, 300222 Timisoara, Romania18:30 OrasTimişoaraTipArta,Expoziție,Intrare liberă

Joi04Iun(Iun 4)18:30Workshop - ADAPTAREA BLÂNDĂNEST - Parcul Copiilor Timișoara18:30 OrasTimişoaraTipFamilie & Copii,Aer liber,Workshop

Joi04Iun(Iun 4)19:00“Ursul” după A.P. CehovCasa de Cultura a Studentilor, Bv. Regele Carol I, nr. 9, studioul 202 "Lelu Bihoi", Timișoara19:00 OrasTimişoaraTipIntrare liberă,Teatru

Vin05Iun(Iun 5)09:00Dum07(Iun 7)17:00Introducere în terapia prin culoare. Lumină-Culoare-Întunericstr. Emanoil Gojdu nr. 11 ap. 109:00 - 17:00 (7) OrasTimişoaraTipAtelier,Educaţie

Vin05Iun(Iun 5)10:00Dum07(Iun 7)18:00Caravana Toyota Timișoara Aeroport oprește la Iulius Town TimișoaraIulius Town Timisoara10:00 - 18:00 (7) OrasTimişoaraTipIntrare liberă,Aer liber

Vin05Iun(Iun 5)16:00Dum07(Iun 7)19:00Weekendul copiilor la Cinema VictoriaStr. Ciprian Porumbescu, nr. 2, 300236 Timisoara, Romania16:00 - 19:00 (7) OrasTimişoaraTipCinema,Familie & Copii,Film

Vin05Iun(Iun 5)18:00Disney Classics la Cinema Victoria și JohnnyStr. Ciprian Porumbescu, nr. 2, 300236 Timisoara, Romania18:00 OrasTimişoaraTipCinema,Familie & Copii,Film

Vin05Iun(Iun 5)19:00OPENING | CHASING LIGHTCalea Circumvalațiunii 10 (intrarea pe scara exterioară dinspre Hotel IBIS), 300012 Timisoara, Romania19:00 OrasTimişoaraTipArta,Expoziție,Intrare liberă

Sâm06Iun08:00Păsările de pe Bega. Tur ghidat cu Alex RădacParcul Uzinei08:00 OrasTimişoaraTipIntrare liberă,Aer liber,Turism

Vin19Iun(Iun 19)16:30Sâm20(Iun 20)10:00Eurorally Car display Timisoaraibis Timisoara City Center16:30 - 10:00 (20) OrasTimişoaraTipIntrare liberă,Aer liber,Sport

Vin26Iun(Iun 26)15:00Dum28(Iun 28)22:30Festivalul Înghețatei bune. Ediția a III-a. Eveniment caritabil.Muzeul Satului Bănățean15:00 - 22:30 (28) OrasTimişoaraTipFamilie & Copii,Festival,Aer liber

Mie03Iun15:0019:00Ziua Internațională a Piciorului Varus Equin – Ediția a II-a , TimișoaraIon Creanga Children Park (Parcul Copiilor Timisoara) , Timisoara, Romania, 30002015:00 - 19:00 OrasTimişoaraTipAtelier,Familie & Copii,Intrare liberă

Mie03Iun(Iun 3)18:00Atelier de gatit cu ThermomixStrada Independenței 24, 300207 Timișoara, România18:00 OrasTimişoaraTipAtelier,Mâncare

Mie03Iun(Iun 3)18:10Părinte Implicat_Clubul de lectură #Citesc-elevi clasa a III-a, IV-aLibrăria Cărtureşti Mercy - Strada Florimund Mercy 7, Timișoara 30008518:10 OrasTimişoaraTipEducaţie,Familie & Copii,Intrare liberă

Joi04Iun(Iun 4)17:00Deschiderea expoziției permanente de reptileTimisoara17:00 OrasTimişoaraTipEducaţie,Expoziție,Intrare liberă

Joi04Iun(Iun 4)17:00Dum07(Iun 7)22:00𝗚𝗮𝗺𝗲 𝗼𝗳 𝗟𝗶𝗳𝗲 | atelier dans și instalație coregrafică - premieră TimișoaraSalsa Addicted17:00 - 22:00 (7) OrasTimişoaraTipAtelier,Dans,Spectacol

Joi04Iun(Iun 4)18:00Bega: lectură arheologicăIndecis18:00 OrasTimişoaraTipCultură,Intrare liberă

Joi04Iun(Iun 4)18:30Index absence | NOIMA | META SpațiuBulevardul Mihai Viteazu nr. 1, 300222 Timisoara, Romania18:30 OrasTimişoaraTipArta,Expoziție,Intrare liberă

Joi04Iun(Iun 4)18:30Workshop - ADAPTAREA BLÂNDĂNEST - Parcul Copiilor Timișoara18:30 OrasTimişoaraTipFamilie & Copii,Aer liber,Workshop

Joi04Iun(Iun 4)19:00“Ursul” după A.P. CehovCasa de Cultura a Studentilor, Bv. Regele Carol I, nr. 9, studioul 202 "Lelu Bihoi", Timișoara19:00 OrasTimişoaraTipIntrare liberă,Teatru

Vin05Iun(Iun 5)09:00Dum07(Iun 7)17:00Introducere în terapia prin culoare. Lumină-Culoare-Întunericstr. Emanoil Gojdu nr. 11 ap. 109:00 - 17:00 (7) OrasTimişoaraTipAtelier,Educaţie

Vin05Iun(Iun 5)10:00Dum07(Iun 7)18:00Caravana Toyota Timișoara Aeroport oprește la Iulius Town TimișoaraIulius Town Timisoara10:00 - 18:00 (7) OrasTimişoaraTipIntrare liberă,Aer liber

Vin05Iun(Iun 5)16:00Dum07(Iun 7)19:00Weekendul copiilor la Cinema VictoriaStr. Ciprian Porumbescu, nr. 2, 300236 Timisoara, Romania16:00 - 19:00 (7) OrasTimişoaraTipCinema,Familie & Copii,Film

Vin05Iun(Iun 5)18:00Disney Classics la Cinema Victoria și JohnnyStr. Ciprian Porumbescu, nr. 2, 300236 Timisoara, Romania18:00 OrasTimişoaraTipCinema,Familie & Copii,Film

Vin05Iun(Iun 5)19:00OPENING | CHASING LIGHTCalea Circumvalațiunii 10 (intrarea pe scara exterioară dinspre Hotel IBIS), 300012 Timisoara, Romania19:00 OrasTimişoaraTipArta,Expoziție,Intrare liberă

Sâm06Iun08:00Păsările de pe Bega. Tur ghidat cu Alex RădacParcul Uzinei08:00 OrasTimişoaraTipIntrare liberă,Aer liber,Turism

Sâm06Iun08:0017:00Make it! Race it! Recycle it! 2026Parcul Alpinet08:00 - 17:00 OrasTimişoaraTipAtelier,Aer liber,Sport