Dirijor: CIPRIAN TEODORAȘCU (invitat)
Regia și coregrafia: OVIDIU MATEI IANCU (după coregrafia clasică a lui Marius Petipa)
Asistenți coregrafie: ALIN RADU, MANUELA ARDELEAN
Scenografia: ADRIANA URMUZESCU (invitată)
Maeștri de balet: OVIDIU MATEI IANCU, MANUELA ARDELEAN, ALIN RADU
Concertmaeştri: OVIDIU RUSU, CORINA MURGU

Giselle CECILIA BASSETTO
Albert GUSTAVO FERREIRA
Hans OVIDIU MATEI IANCU
Wilfried SERGIU ANGHEL
Contele DARIUS AGRIMA
Batilda RAISA KADAR
Mama MIRABELA ZONAI
Pas de deux AOI IWAZAKI, MASAYOSHI SATO
Myrtha CARLA DUKAI
Monna SAYUKI TOTSUKA
Zulma CODRUȚA BĂLAN
Patru prietene: CRISTINA MÎRZA, MIZUKI TANOUE (debut), YUKINO SHIGA (debut), ANDREEA MIREA

Orchestra și ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române din Timişoara în colaborare cu elevii Liceului de Artă „Ion Vidu” Timișoara, Secţia Coregrafie „Ştefan Gheorghe”

Regia tehnică: HELLEN GANSER
Spectacolul are o pauză și se încheie în jurul orei 20:20.
Vârsta recomandată: 5+

Spectacolul conține efecte stroboscopice și nu este recomandat persoanelor cu fotosensibilitate!

Direcțiunea Operei Naționale Române din Timișoara își rezervă dreptul de a modifica programul prezentat.

Giselle este tragedia unui tinere țărănci, care tânjește după dragoste și dansează cu pasiune în lumea viselor ei. Îndrăgostită de Albert, un tânăr nobil cu o identitate ascunsă, și înșelată în așteptările ei, confruntată cu adevărul, dezvăluit de Hans, tânărul pădurar, care o iubește fără speranță, Giselle își pierde mințile și moare. Se alătură dansatoarelor fantomatice, alaiului de spirite ale tinerelor părăsite de iubiții lor, care îi cuprind în dansul lor fără odihnă, obligându-i să danseze până la moarte, pe cei care le-au înșelat. Dansul este cel care decide soarta fetei, dar și a tinerilor care își împletesc destinul cu al ei. Giselle încearcă să se opună maleficelor vilis și refuză ordinele crudei regine Myrtha. Nu îl va putea salva pe Hans, însă va reuși să îl păstreze în viață pe Albert, printr-un dans al iubirii, pe care îl prelungește până la momentul răsăritului, când puterea spiritelor răzbunătoare se stinge. Giselle se întoarce în mormânt, iar Albert rămâne singur, într-o lume lipsită de speranță.

La începutul secolului al XIX-lea, lumea baletului era în plină revoluție la Paris, viziunea asupra ei se schimbase și odată cu ea subiectele, extrase din tematica literaturii, a teatrului sau a operei, mult mai convingător puse în scenă prin noua tehnică de balet, decât prin discurs sau cântec. O lume dominată de noile idei coregrafice ale marilor reformatori, Jean Georges Noverre sau Filippo Taglioni, ultimul, creator al așa-numitului ballet blanc, al genului coregrafic cu ființe imateriale și lumi fantastice. O epocă nouă, romantică, aceea a balerinei Maria Taglioni, cea care a dat viață la 12 martie 1832 Silfidei de Jean Schneitzhoeffer, precum și a Carlottei Grisi, care un deceniu mai târziu o va însufleți pe Giselle, va atinge idealul de convergență al căutărilor, și își va lega pentru totdeauna numele de partitura ei.

Lumea pământeană și cea fantastică, antagonismul acestora, influențează concepția coregrafică a celor două acte, primul, rustic și robust, plasat în sat, al doilea, un balet alb, al spiritelor aerului, pădurii și apei, în care tehnica clasică și figurațiile geometrice acaparează privirile. Scena devine martora splendidei confruntări dintre cele două lumi, aceea senzuală și plină de culoare a dansului de caracter și cea sumbră și melancolică a clasicismului alb, un paralelism impecabil sugerat prin dramaturgia cromatică a spectacolului.

Cu motivul iubirii de neatins în lumea reală și crearea unei contra-lumi supranaturale, cu tematica alegerii libere, a mezalianței și eșecul acestora în ordinea socială a satului țărănesc, cu o apropiere pe un tărâm fantastic, pentru o scurtă perioadă de timp, sub semnul morții, a tinerilor îndrăgostiți, Giselle devine una dintre cele mai longevive partituri din istoria spectacolelor de balet.

Concepută inițial de Jean Coralli, cel care și-a impus amprenta asupra actului I, coregrafia a fost completată de aceea a lui Jules Perrot, care a adaptat personajul principal abilităților extraordinare ale Carlottei Grisi. Giselle va rămâne în repertoriul Operei din Paris până în 1868, își multiplică succesul în orașele Europei și ale Americii de Nord, însă se va impune prin versiunea creată în 1884 de Marius Petipa, pentru Baletul Imperial din Sankt Petersburg și balerina Maria Gorchenkova. În revizuirile finale ale lui Petipa, Giselle va recuceri scena pariziană în anul 1910, un triumf datorat Baletelor Ruse, precum și uneia dintre cele mai mari balerine ale lumii, Anna Pavlova.

Elogiat pentru frumusețea muzicii și a dansului, pentru complexitatea tehnică și abilitatea dramatică a rolului principal feminin, Giselle rămâne un etalon al baletului romantic, o poveste universală despre iubire și trădare, despre remușcare și iertare.

https://www.facebook.com/events/1695007071486773/