Dum26Apr(Apr 26)19:00Premieră I A douăsprezecea noapte de William ShakespeareCasa de Cultura a Studentilor Galati19:00 OrasGalațiTipTeatru

Ora

Duminică, 26 aprilie 2026 19:00

Detalii Eveniment

A douăsprezecea noapte este una dintre cele mai îndrăgite comedii ale lui William Shakespeare. Scrisă în perioada 1601-1602, piesa este o poveste despre iubire, identitate și confuzie, construită pe jocuri de aparențe și personaje memorabile (Olivia, Viola, Malvolio).

Regizorul gălățean Andrei Huțuleac își face astfel debutul, cu această producție, pe scena teatrului din orașul său natal și te invită la spectacol:

„Îți promit, înainte de orice, un lucru simplu: vei vedea un spectacol cu actori foarte buni.
A douăsprezecea noapte este despre dragoste.
Și, mai ales, despre felul în care o ratăm.
E o comedie. Una dintre cele mai frumoase scrise de Shakespeare, în care râsul stă perete în perete cu tristețea.Povestea o urmărește pe Viola, care, ajunsă într-o lume străină, se deghizează pentru a supraviețui.

Dar cât de departe suntem noi, astăzi, de această poveste?

Într-un fel sau altul, toți purtăm măști. Nu doar ca să ne apărăm, ci mai ales ca să putem trăi unii cu alții.

Un spectacol vesel despre lucruri triste
sau un spectacol trist despre lucruri vesele.

Mai bine vino și vezi.”

Cu prietenie,
Andrei Huțuleac
regizor și gălățean
_____________________

Cu: Ştefan Forir, Petronela Buda, Denisa Dutcovschi, Visarion Udatu, Răzvan Clopoţel, Mihai Păun, Theodor Crețu/Aurelian Gheorghe/Claudiu Hotnogu, Ciprian Braşoveanu, Radu Horghidan, Vlad Ajder, Mihai Păun, Costin Stăncioi, Oana Mogoş.

Versiunea de scenă Adrian Nicolae//Regia Andrei Huțuleac//Asistent regie Mihai Păun//Scenografia Maria Nicola//Light design Lucian Moga//Mișcarea scenică Elena Anghel//Preparator muzical Maria Niță
______________
𝗣𝗿𝗲𝗺𝗶𝗲𝗿𝗮 „𝗔 𝗱𝗼𝘂𝗮̆𝘀𝗽𝗿𝗲𝘇𝗲𝗰𝗲𝗮 𝗻𝗼𝗮𝗽𝘁𝗲” 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘀𝘂𝘀𝘁̦𝗶𝗻𝘂𝘁𝗮̆ 𝗱𝗲 @Caii de la Letea, 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿𝗶 𝘀̦𝗶 𝗶𝘂𝗯𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗹𝗶𝗯𝗲𝗿𝘁𝗮𝘁𝗲, 𝗰𝗮 𝘀̦𝗶 𝗻𝗼𝗶.🐎
_____________________
📆 Premieră, duminică, 26 aprilie, 2026, ora 19:00
⏳ Durata: 2 h și 15 min | 12+ | Comedie
📌 𝗖𝗮𝘀𝗮 𝗱𝗲 𝗖𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿𝗮̆ 𝗮 𝗦𝘁𝘂𝗱𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗚𝗮𝗹𝗮𝘁̦𝗶, 𝘀𝘁𝗿𝗮𝗱𝗮 𝗦̦𝘁𝗶𝗶𝗻𝘁̦𝗲𝗶, 𝗻𝗿. 𝟭𝟭𝟱
🎟 Bilete: https://bilete.fanitardini.ro/seats/premiera-a-douasprezecea-noapte-20260426
☎️ Informații și rezervări: (0758) 049 850
🌳 Te rugăm să nu imprimi biletele electronice. Le poți arăta pe ecranul telefonului tău

https://www.facebook.com/events/946680828062235/

Cumpără bilet

Detalii aici

Organizator

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

Vezi Organizatorul

Locație

Casa de Cultura a Studentilor Galati

str Stiintei, nr 115, Galati, Romania

Hartă

Recomandate în Galați

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mar31MarMAITREYI - GalatiTeatrul Muzical Nae Leonard19:00 OrasGalațiTipTeatru

Mar07Apr(Apr 7)19:00GALATI - ”Ce-și doresc femeile?”Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard" - Galați19:00 OrasGalațiTipTeatru

Mie08Apr(Apr 8)19:00Galati: Vrei să NU fii soția mea? - PREMIERATeatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard" - Galați19:00 OrasGalațiTipTeatru

Mar14Apr(Apr 14)19:30PRENUMELE - GalatiTeatrul Muzical Nae Leonard19:30 OrasGalațiTipTeatru

Vin17Apr(Apr 17)18:00ATELIER DE TEATRU UNIC CU ACTRIȚA OANA MOGOȘStr N. Balcescu nr 17A, 800120 Galati, Romania18:00 OrasGalațiTipAtelier,Teatru

Vin17Apr(Apr 17)19:00SOACRA CU TREI NURORI | 17 aprilieCasa de Cultura a Studentilor Galati19:00 OrasGalațiTipTeatru

Sâm18Apr(Apr 18)19:00CALIGULA de Albert Camus | 18 aprilieCasa de Cultura a Studentilor Galati19:00 OrasGalațiTipTeatru

Lun20Apr(Apr 20)19:00Terapi în 3 @GalațiTeatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard" - Galați19:00 OrasGalațiTipTeatru

Lun20Apr(Apr 20)19:00Terapie in 3 - GalatiTeatrul Muzical Nae Leonard19:00 OrasGalațiTipSpectacol,Teatru

Sâm25Apr(Apr 25)19:00Avanpremieră I A douăsprezecea noapte de William ShakespeareCasa de Cultura a Studentilor Galati19:00 OrasGalațiTipTeatru

Dum26Apr(Apr 26)19:00Premieră I A douăsprezecea noapte de William ShakespeareCasa de Cultura a Studentilor Galati19:00 OrasGalațiTipTeatru

Lun04Mai(Mai 4)19:30Cina de adio - GalatiTeatrul Muzical Nae Leonard19:30 OrasGalațiTipTeatru

Mar05Mai(Mai 5)19:00O noapte furtunoasa - GalatiTeatrul Muzical Nae Leonard19:00 OrasGalațiTipTeatru

Joi28Mai(Mai 28)19:00Galați: Comedie/Teatru „Divorț în ziua nunții”Casa de Cultura a Studentilor Galati19:00 OrasGalațiTipTeatru