Vin29Mai(Mai 29)18:30Artterapie pentru copilul interior - Reîntâlnirea cu tineArtterapie Brașov - Psiholog Raluca Robu18:30 OrasBraşovTipAtelier,Educaţie,Familie & Copii

Ora

Vineri, 29 mai 2026 18:30

Detalii Eveniment

COPILUL INTERIOR
Un spațiu în care ne reîntâlnim cu părți din noi care au avut nevoie să fie văzute, ascultate și ținute cu mai multă blândețe.

În ultimii ani, tot mai mulți oameni vorbesc despre anxietate, relații dificile, autocritică, teamă de abandon, nevoia de validare sau senzația că ceva din interior rămâne mereu neliniștit, chiar și atunci când aparent viața merge înainte.

De multe ori, aceste reacții nu țin doar de prezent.
Ele au legătură și cu modurile în care am învățat, când eram mici:

– să ne adaptăm,
– să ne protejăm,
– să nu deranjăm,
– să fim „buni”,
– să nu simțim prea mult,
– sau să ne descurcăm singuri.

În acest modul de Artterapie nu încercăm să „reparăm” copilul interior și nici să forțăm revelații spectaculoase.
Construim, treptat, un spațiu sigur în care putem începe să ne apropiem altfel de noi înșine.

Prin exerciții experiențiale, meditații ghidate, lucru creativ și interacțiuni de grup, explorăm:

relația cu propriile emoții,
nevoia de siguranță și apartenență,
criticile interioare,
vulnerabilitatea,
limitele,
rușinea,
nevoia de iubire și validare,
dar și resursele, joaca, spontaneitatea și părțile vii din noi.

Nu este nevoie să știi să desenezi sau să ai talent artistic.
În Artterapie nu contează rezultatul estetic, ci experiența interioară și ceea ce descoperi pe parcurs.

Mulți participanți descriu atelierele de artterapie pe care le organizez ca pe un spațiu în care au putut să respire mai liber, să fie autentici fără să fie judecați, să se simtă mai puțin singuri,
și să înțeleagă mai profund anumite reacții sau răni emoționale.

Grupul se desfășoară într-un cadru bazat pe confidențialitate, respect, acceptare și libertatea fiecăruia de a împărtăși cât simte.

Uneori, vindecarea nu vine prin explicații foarte multe.
Ci prin experiența de a fi, pentru câteva ore, într-un loc în care nu trebuie să demonstrezi nimic.

Lucrul cu materialele facilitează accesul la emoții și experiențe care uneori sunt greu de exprimat doar în cuvinte.

Vor fi 4 întâlniri consecutive vinerea, de la ora 18.00 (începând din luna 28 mai sau când se formează grupul).
Un atelier durează aproximativ 3 ore.

Costul total este de:
– 880 lei / modul (toate cele 4 ateliere)
– 700 lei (pentru persoanele care au participat anterior la cel puțin un modul de Artterapie pentru adulți)

Costul include toate materialele necesare, apă, ceai, cappuccino și fursecuri.

Locul se rezervă prin achitarea unui avans de 200 lei (care se scade din suma totală dar este nerambursabil în cazul anulării cu mai puțin de 8 zile înainte).

Diferența se poate achita în tranșe. Suma se achită integral, indiferent de absențe.

Te poți înscrie simplu completând formularul de aici:

https://forms.gle/PTSZiTzajUiza6Ws9

Sau prin mesaj privat, whatsapp 0721439717 sau pe email artterapiebrasov@gmail.com, menționând numele complet și vârsta.

Te voi însoți în acest parcurs în calitate de psiholog și facilitator de grupuri de Artterapie, într-un spațiu bazat pe confidențialitate, acceptare și non-judecată.

Eu sunt Raluca Robu, psiholog cu formare în Evaluarea şi Consilierea Experienţială a Adultului, Copilului, Cuplului şi Familiei în cadrul Societăţii de Psihoterapie Experenţială Română (SPER), cu formare în Artterapie Phronetik în cadrul Asociației Române de Terapii Expresive și cu experiență în organizarea și susținerea de grupuri de artterapie pentru autocunoaștere și dezvoltare personală, atât pentru adulți, cât și pentru copii.

’’Reconectarea cu copilul interior și ascultarea acestuia constituie singura cale adevărată pentru a-ți regăsi esența și energia ta vitală, dar și pentru a ajunge la sinele tău autentic. Doar în acest fel și doar după ce îți vei fi vindecat copilul interior rănit își vei putea regăsi spontaneitatea, bucuria de a trăi, creativitatea’’.

https://www.facebook.com/events/4142840459293824/

Cumpără bilet

Înscrie-te aici

Organizator

Artterapie Brașov - Psiholog Raluca Robu

Vezi Organizatorul

Locație

Artterapie Brașov - Psiholog Raluca Robu

Hartă

Recomandate în Brașov

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mar26Mai(Mai 26)17:30CARAVANA POVEȘTILOR LUI ARLECHINOStrada Apollonia Hirscher nr.10 Brașov, România17:30 OrasBraşovTipFamilie & Copii,Teatru

Mie27Mai(Mai 27)18:00Brandul afacerii tale, construit în 6 module practiceHans Benkner nr.2, Brasov, Romania18:00 OrasBraşovTipBusiness,Educaţie,Workshop

Mie27Mai(Mai 27)18:00Economia astazi - intelegerea contextelor economice de recesiuneBd. Eroilor, Nr 17, etj IV, 500030 Brasov, Romania18:00 OrasBraşovTipBusiness,Educaţie

Mie27Mai(Mai 27)18:30CURS DE FILOSOFIE PRACTICĂstr Toamnei nr 5, 500008 Brasov, Romania18:30 OrasBraşovTipCultură,Educaţie

Joi28Mai(Mai 28)15:00Vin29(Mai 29)17:00Fashion Show pentru blănoși 💚 Animax Brașov Bartolomeu Retail ParkAnimax Brașov Bartolomeu Retail Park15:00 - 17:00 (29) OrasBraşovTipFamilie & Copii,Intrare liberă

Joi28Mai(Mai 28)18:00Hrana cea de toate zileleMagnolia Brasov18:00 OrasBraşovTipEducaţie,Nutriție

Joi28Mai(Mai 28)20:00Copilului din TINE - Lucian STEFAN (CALEnDAR)All Time Events - Foișorul A20:00 OrasBraşovTipConcert,Familie & Copii

Vin29MaiLun01IunBrașov Marathon 2026Piața Sfatului, 500030 Brașov, România14:00 - (iunie 1) 18:00 OrasBraşovTipFamilie & Copii,Aer liber,Sport

Vin29Mai(Mai 29)17:00Cheers to Summer. Vitrail 🥂✨ReCreativ- Magazinul hobby-urilor17:00 OrasBraşovTipAtelier

Vin29Mai(Mai 29)18:30Artterapie pentru copilul interior - Reîntâlnirea cu tineArtterapie Brașov - Psiholog Raluca Robu18:30 OrasBraşovTipAtelier,Educaţie,Familie & Copii

Vin29Mai(Mai 29)18:30Petrecerea copiilor!Bulevardul Valea Cetății, Nr 15, Brasov, Romania18:30 OrasBraşovTipBăutură,Familie & Copii,Networking

Sâm30MaiLun01IunUNIVERSUL COPIILOR MICI SI MARI EDITIA a 4 a BRASOVParcul Noua Brasov10:00 - (iunie 1) 20:00 OrasBraşovTipFamilie & Copii,Festival,Aer liber

Sâm30MaiLun01IunAFI KIDS FESTIVALB-dul 15 noiembrie nr.78, Brasov, Romania10:00 - (iunie 1) 20:00 OrasBraşovTipFamilie & Copii,Intrare liberă,Teatru

Sâm30Mai10:30Atelier Sandtray Play in Educationstr. Ecaterina Varga, nr. 5, Brașov10:30 OrasBraşovTipAtelier,Familie & Copii

Sâm30Mai(Mai 30)19:00Dum31(Mai 31)03:00Palladium Afro Partystrada zizinului, numărul 109 BIS, Brasov, Romania19:00 - 03:00 (31) OrasBraşovTipAtelier,Dans,Petrecere

Dum31MaiLun01IunZiua Copilului la Showroom SEPCI.ROCalea Bucuresti nr 107, Brasov, Romania10:00 - (iunie 1) 19:00 OrasBraşovTipAtelier,Dans,Familie & Copii

Dum31Mai12:00Mexican BrunchBulevardul 15 Noiembrie 78, Brașov12:00 OrasBraşovTipBăutură,Familie & Copii,Muzică

Dum31Mai14:00Cupa Rotary la KartingPrejmer Circuit Brasov14:00 OrasBraşovTipFamilie & Copii,Sport