Sâm03OctToată ziuaBrașov Running Festival - ediția 6Co, Brasov, Romania(Toată ziua: Sâmbătă) OrasBucureştiTipFestival,Aer liber,Sport

Ora

Sâmbătă, 03 octombrie 2026 Toată ziua

Detalii Eveniment

Brașov Running Festival (BRF) este un festival al alergării și alergătorilor.

Organizat în Brașov, începând cu 2021, a devenit încă de la prima ediție, un eveniment relevant pe harta mondială a atletismului. În prezent, în cadrul BRF se desfășoară singura și prima competiție de alergare pe șosea din România certificată World Athletics Elite Label, dar și unica de acest fel din zona de Sud-Est a Europei.

𝐄𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐮𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞:
➡️ curse dedicate amatorilor (adulți, juniori, copii)
➡️ 1 cursă certificată dedicată atleților de elită: tRUNsylvania International 10K
➡️ 1 cursă de Trail to Road

Cursele se desfășoară pe o buclă cu o lungime de 3.494 m, folosind aceeași linie de sosire, dar având puncte de plecare ce variază în funcție de lungimea etapei.

Anul acesta, BRF își propune să reunească peste 30.000 de spectatori din întreaga țară, dar și de peste hotare, iar competiția va putea fi urmărită live pe întreg mapamondul.

Traseul ales pentru desfășurarea cursei de profesioniști tRUNsylvania International 10K s-a dovedit a fi unul dintre cele mai rapide din lume, plasând Brașov Running Festival pe locul 10 în rândul celor mai performante curse de alergare pe șosea din lume în 2022.

𝐈𝐌𝐏𝐎𝐑𝐓𝐀𝐍𝐓 ‼️
Înscrierile pentru sportivii amatori și copii care pot alege între distanțe de 5KM și 10KM pentru adulți și 800m,1200m și 3KM pentru copii și juniori se pot face aici 👉 www.brasovrun.ro

Atleții profesioniști (sportivi legitimați) care doresc să participe în cursele de elită (Brașov tRUNsylvania International 10K, European Road Mile (o milă) și la cursele BRF 3K juniori, BRF 5K și BRF 10K sunt rugați să trimită o solicitare la 📧elite@brasovrun.ro

https://www.facebook.com/events/1897613507845541/

Cumpără bilet

Detalii aici

Organizator

Brașov Running Festival

Vezi Organizatorul

Locație

Co, Brasov, Romania

Hartă

Recomandate în București

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mar04Aug19:0023:45Mahamour în Parcul Carol - acustic (la rece)La Pod by Gogu Constantinescu19:00 - 23:45 OrasBucureştiTipBăutură,Concert,Aer liber

Mie05Aug(Aug 5)19:00Sunt un frate tânăr | Remember Florian Pittiș @Berăria H #PeTerasăBeraria H19:00 OrasBucureştiTipConcert,Intrare liberă,Aer liber

Joi06Aug(Aug 6)19:00Chill Vibes cu Mihai Meiroș #acoustic #bythelakeBeraria H19:00 OrasBucureştiTipBăutură,Concert,Aer liber

Sâm08Aug06:00Festivalul tuberozelor de la HoghilagBulevardul Nerva Traian nr 3, București06:00 OrasBucureştiTipAtelier,Festival,Turism

Sâm08Aug(Aug 8)06:00Dum09(Aug 9)08:00Turul Munteniei într-o zi (ediția a 13-a)Arcul de Triumf06:00 - 08:00 (9) OrasBucureştiTipAer liber,Sport,Turism

Dum09Aug(Aug 9)19:00Taraful lui Florică I #Live pe terasăBeraria H19:00 OrasBucureştiTipBăutură,Concert,Aer liber

Dum09Aug(Aug 9)21:00Nick Cave BucharestBucharest, Romania21:00 OrasBucureştiTipConcert,Festival

Sâm15Aug(Aug 15)19:00TOMIS JUNIOR și Doinița Fluturu #PeTerasă pe 15 augustBeraria H19:00 OrasBucureştiTipConcert,Intrare liberă,Aer liber

Joi20Aug(Aug 20)19:00Andrei Șerban vine la Estivalul de teatruTeatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti19:00 OrasBucureştiTipCultură,Festival,Teatru

Vin21Aug(Aug 21)11:00Lun24(Aug 24)08:00Westie Joy Trial WSDCSheraton Bucharest Hotel11:00 - 08:00 (24) OrasBucureştiTipFestival

Vin21Aug(Aug 21)14:00Dum23(Aug 23)00:00ARCAYA FESTIVAL - MUZICA SALVEAZĂ VIEȚIPiața Constituției, 050701 București, România14:00 - 00:00 (23) OrasBucureştiTipConcert,Festival,Aer liber

Sâm22Aug06:0020:00Tură de inițiere în Via Ferrata ⛓️ aka “Misiunea Suspendați în Hamace 🧘”Baia De Fier Pestera Muierii06:00 - 20:00 OrasBucureştiTipAer liber,Turism

Dum23Aug(Aug 23)18:30Marius Turdeanu vine la Estivalul de teatruTeatrul Excelsior Bucuresti18:30 OrasBucureştiTipCultură,Festival,Teatru

Lun24Aug09:00Badminton Armada Intensive Summer Camp 2026Calea Vacaresti nr. 391, sector 4, Bucuresti, Bucharest, Romania09:00 OrasBucureştiTipEducaţie,Sport

Vin28Aug08:00BIAS 2026Aeroportul International Baneasa08:00 OrasBucureştiTipFestival,Aer liber

Vin28Aug(Aug 28)12:00Dum30(Aug 30)21:00INKORA- LIVE TATTOO ART & MUSIC FESTIVALBeraria H, 050908 Bucharest, Romania12:00 - 21:00 (30) OrasBucureştiTipArta,Concert,Festival

Vin28Aug(Aug 28)16:00Dum30(Aug 30)23:00🌞 𝐁𝐚𝐥𝐤𝐚𝐧𝐢𝐤 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥 - 𝐇𝐨𝐦𝐞 𝐨𝐟 𝐖𝐨𝐫𝐥𝐝 𝐌𝐮𝐬𝐢𝐜 #𝟏𝟑Parcul de Agrement Tei16:00 - 23:00 (30) OrasBucureştiTipConcert,Festival,Aer liber

Sâm29Aug10:00Poker Run - Big Red MachineBucureşti10:00 OrasBucureştiTipAer liber,Sport,Turism