Centrul medical 𝙍𝙈𝙉 𝘿𝙞𝙖𝙜𝙣𝙤𝙨𝙩𝙞𝙘𝙖 𝙎𝙞𝙗𝙞𝙪 vă invită la un atelier interactiv de autocunoaștere, dedicat relației dintre mișcare, echilibru interior și claritate mentală. Evenimentul va avea loc vineri, 17 aprilie 2026, în sala „Alfa” a Hotelului „Ramada” din Sibiu, începând cu ora 18:30.
Atunci când corpul se pune în mișcare, nu doar mușchii sunt activați, ci și mintea începe să se limpezească. Neliniștea devine suportabilă, grijile se estompează, iar o simplă plimbare se poate transforma într-un spațiu de reflecție. În ritmul pașilor și al respirației, învățăm să fim prezenți și să ne reconectăm cu interiorul nostru.
Cu toate acestea, nu orice formă de mișcare este cu adevărat benefică. Atunci când activitatea fizică apare din obligație, presiune sau dorința de performanță, ea își poate pierde sensul și ne poate îndepărta de propriile nevoi. Ceea ce are menirea să ne echilibreze ajunge, uneori, să ne consume.
Acest atelier este o invitație la o raportare conștientă la mișcare și la propriul corp. Vom explora împreună cum putem găsi echilibrul dintre plăcere și utilitate și cum putem transforma mișcarea într-un sprijin real pentru starea noastră lăuntrică. Pentru că doar atunci când corpul își urmează ritmul firesc, sufletul poate deveni clar.
Discuțiile vor fi coordonate de Constantin Elena, kinetoterapeut și fost sportiv de performanță, alături de psihologul clinician Alexandra Acaru și dr. Andrei Pătrîncă, medic psihiatru de adulți, cu formare în consiliere analitic-existențială.
Organizator: Centrul medical 𝙍𝙈𝙉 𝘿𝙞𝙖𝙜𝙣𝙤𝙨𝙩𝙞𝙘𝙖 𝙎𝙞𝙗𝙞𝙪
Intrarea este liberă. Vă așteptăm cu drag!
https://www.facebook.com/events/839288398444322/