Ora
Vineri, 11 iulie 2025 20:00
Detalii Eveniment
Aniversare Teatrul Thespis – 60 de ani Ora 20.00 (la Casa Studenților, studioul 202 ”Diogene Bihoi”) Întâlnirea membrilor Thespis, vechi și noi La început de iulie, de ziua lui Diogene
Detalii Eveniment
Aniversare Teatrul Thespis – 60 de ani
Ora 20.00 (la Casa Studenților, studioul 202 ”Diogene Bihoi”)
Întâlnirea membrilor Thespis, vechi și noi
La început de iulie, de ziua lui Diogene V. Bihoi (Lelu pentru apropiați și cei din lumea culturală a Timișoarei), Teatrul Thespis se aniversează în fiecare an, alături de membrii din toate generațiile și de publicul fidel.
Diogene V. Bihoi a fost inițiatorul trupei de teatru Thespis la mijlocul anilor ’60, la început în Clubul Universității (de Vest, actualmente), apoi la Casa Tineretului, și de 35 de ani la Casa de Cultură a Studenților. A montat zeci de spectacole și a „crescut” sute de oameni. A regizat la toate teatrele din Timișoara (Teatrul Național, Teatrul German și Teatrul Maghiar), a colaborat cu trupa Phoenix pentru grandioasele concerte-spectacole din anii ’60, iar în anii ’90 a inițiat, împreună cu studenții de la Arte și Arhitectură – festivalul StudentFest, iar cu Teatrul Maghiar – Sărbătoarea Saltimbancilor.
Întâlnirea membrilor Thespis are loc vineri, 11 iulie, la Casa de Cultură a Studenților, de la ora 20, ocazie cu care este prezentat spectacolul ”Delir în doi”, în regia vechiului thespisian Andrei Covaliu. Acționează: Ana Macrina Codrea, Sebastian Marina, Denis Baraboi, Florin Sporea, Julia Nămoloiu, Giuliana Stoinescu.
Sunt așteptați cât mai mulți thespisieni, vechi și noi. La mulți ani Lelu, La mulți ani Thespis!
https://www.facebook.com/events/1056587710001901/
Organizator
Teatrul Studențesc Thespis
Locaţie
Casa de Cultura a Studentilor, Bv. Regele Carol I, nr. 9, studioul 202 "Lelu Bihoi", 300172 Timisoara, Romania
Hartă
Bulevardul Regele Carol I 9, 300172 Timișoara, România