BACKSTAGE. Unofficial.
[ An event ARTHUB ]

Orar:
Joi 2.10, 19:00 VERNISAJ
Vineri 3.10, 18:00 – 00:00
Sambata 4.10, 18:00 – 00:00
Duminica 5.10, 16:00 – 22.00

Se vorbește mult și des astăzi despre artă, atât de mult încât cuvântul în sine s-a extins epidemic, devenind inflaționar, ca un fel de etichetă ajustabilă oricărui domeniu. Termenul are atâta distincție și prestigiu încât încununează orice reușită profesională, de la gastronomie până la zidărie, de la strategia unui antrenor de fotbal până la șofatul dezinvolt al unui taximetrist. Și totul se explică prin identificarea lui cu dovezile de măiestrie profesională, de meșteșug și talent, de maximă creativitate, nemaifiind doar o apreciere laudativă, ci o reverență făcută înaintea excelenței. Este superlativul absolut, înălțimea nemăsurabilă, apogeul.

Și cu toate acestea, domeniul care l-a promovat nu mai este sigur de criteriile aplicabilității sale. Arta vizuală, cea contemporană mai ales, refuză alinierea valorilor în funcție de aceste date, și o face nonșalant, aproape ostil, atunci când vine vorba de o practică așa cum este pictura, sancționând artiștii dispuși să-și etaleze moștenirea genetică (talentul) sau susceptibili de a recurge la tezaurul câștigat prin efort – măiestria – pentru că de ceva vreme ele nu mai reprezintă virtuți, iar utilizarea lor compulsivă este resimțită drept un abuz care autodizolvă. Mai mult decât oricând se discută despre necesitatea medierii prin discurs a actului artistic, de concept ca singura cale de acces spre lucrarea de artă adevarată sau, în tot cazul validabilă, că actul de creație nu este – nu trebuie să fie – doar prilej de jubilație narcisistă și autoreferențialitate.

Rămâne totuși de cântărit cu atenție fenomenul de vârtej (și vertij) declanșat de acest adevăr de bun-simț, care a antrenat (aproape mefient) manifestarea artistică la nivelul galeriilor de artă (cele private, mai ales) sau a spațiilor de artă neconvenționale din toate centrele artistice importante ale țării, ca Bucureștiul, Clujul, Iașiul sau Timișoara, cedând spațiu și câtorva cazuri la limită, când originalitatea, ca expresie finală a creativității autentice, este substituită de expresivitatea originală a unei abjurări. Nu se mai poartă frumosul, ci autenticul. Iar când vorbim despre pictură, dintr-un reflex defensiv și dintr-o rapidă nevoie de asimilare înăuntrul contemporaneității, artiștii (cei tineri, mai ales) recurg preponderent la mijloace netradiționale, la instrumentarul de imersiune tehnologică (colaj de reziduri, folosirea pictolului de vopsit, a printului, cutter plotter-ului etc) de expresie dezinvolt-rebarbativă, dar și la o angajare polemică, de dezbatere a unor subiecte de extensie socio-politică a zilei, atitudine în general bine tolerată de curatorii de artă, și deci mai puțin vulnerabilă dinaintea unui aparat critic de specialitate.

Astfel stând lucrurile, practicarea picturii tradiționale (de șevalet, rostit acum mai mult din buze) devine, fără să vrea, o practică, dacă nu vetustă, oricum dificil de clasificat în marea și versatila ierarhie de valori din câmpul polimorf al artei contemporane. Iar când lucrurile se înfățișează astfel, e greu de admis că o mână de oameni educați și perfect consolidați în alte profesii decât pictura, să se retragă pe o insulă și să se dedice dintr-odată, aproape total, acestei intreprinderi în care ponoasele întrec la potou foloasele. Și totuși, în inima Brașovului, în chiar centrul său istoric – unde agitația și aglomerarea umană amplifică direct proporțional sentimentul însingurării – acest grup de artiști perfect omogen s-a încolonat itinerant și temerar, de mai bine de un an, pe pojghița subțire a artei contemporane. Spre deosebire de artiștii obișnuiți, înscriși orgolios în actul de creație, cei din spațiul-atelier ArtHub (așa se intitulează această insulă autarhică) săvârșesc, prin branșarea la artă, un exercițiu asemănător mai curând cu cel al kenozei. Aceasta explică univoc (și mai presus de caracterul și identitatea morală a fiecărui artist în parte) permeabilitatea și plasticitatea dinaintea subiectelor diverse pe care și le propun împreună, într-un proiect personal sau colectiv, frăgezimea abordării fără constrângeri sau prejudecăți. Astfel se explică excelenta funcționare a unui grup în care fiecare dintre participanți si-a regăsit sinele imediat după ce a considerat ca necesar faptul de a și-l pierde. Lucrările selectate pentru întâlnirea cu publicul de artă însumează tot atâtea dovezi al refuzului expozanților de a se lăsa confiscați de cotidian, printr-o răsucire bruscă cu fața către el, întâmpinându-l cu detașare, observându-l critic, sau, dimpotrivă, executând o mișcare de apropiere, de perfectă asimilare. Fără să-și psihanalizeze această dispoziție, grupul converge solidar către o reinvestire a EU-lui în ceea ce, până la momentul retragerii în atelier, era considerat de el însuși drept indezirabil sau derizoriu. Se prea poate ca această dinamică să fie soluția cea mai la îndemână pentru recuperarea unui posibil sentiment de indreptățire existențială, în opoziție cu cel pregnant – determinat de realitate – acela de expropiere.

Expoziția BACKSTAGE. Unofficial reprezintă o invitație la un parcurs răbdător, limitat spațial, jalonat de șevaletele (acum aliniate și livrate sub formă de instalație), de schițele și lucrările din atelier (executate mai des pe pânză, dar și în alte medii, precum hârtie și lemn), expuse fără ostentația comercială a spațiilor de resort, dar cu recomandarea expresă, făcută vizitatorilor, de a recupera vizual, nu performanța sau meșteșugul, ci expresia unei conștiințe artistice incipiente, pe alocuri aproape neverosimil de cristalizate. Prezentarea atelierului în forma sa epurată este ipostazierea devenirii celor care îl frecventează, stadiul intermediar dintre crisalidă și fluture, dovada peremptorie a unor aspirații care devin treptat legitime. Aceasta expoziție/atelier-deschis este doar o etapă, inaugurală, care face posibilă o furișă căutătură prin gaura cheii la următoarele, nesfârșite, care o așteaptă.

ArtHub este un studio de creație autonom și selectiv, și totodată o comunitate de artiști, bazată pe afinități cultural-artistice, având ca practică curentă pictura de șevalet. Aflat la un an de la infințare, cu o suprafață de aprox 80 mp, se bucură de o excelentă poziționare în chiar centrul istoric al Brașovului, la un pas de P-ța Sfatului, permanent deschis, fără orar prestabilit.

ENG

Today people are talking so much and so often about art, that the very notion of art has spread like an epidemic to a kind of label fitting any possible field. The notion has so much distinction and prestige, that it crowns any professional achievement, from cookery to bricklaying, from the strategy of a football trainer to the efortless driving of a taxi driver. All can be explained by its identification with proofs of professional excellence, craftsmanship and talent, of highest creativity. It is no longer a mere praising appreciation, but a bow to excellence. It is the absolute superlative, the unmeasurable height, the pinnnacle.

However, the field which has promoted it is not sure anymore about the criteria of its applicability. Contemporary visual art denies aligning the values according to such data, and it does so in a rather hostile manner when it comes to painting. Thus, it sanctions artists claiming their talent inherited genetically or their treasury skill gained through hard work because they no longer represent virtues, and their compulsive use is regarded as a self-dissoluting abuse. More than ever, people are now talking about the mediation of the artistic act through discourse, about the concept as the only path to the authentic work of art, emphasising that the act of creation is not, and should not be solely an opportunity for narcissistic jubilation and self-referentiality.

Such a whirling, vertigo-like phenomenon, triggered by this common sense truth generating the artistic life in (mainly private) art galleries or in unconventional art venues from all main cultural centres in Romania, such as București, Cluj, Iași or Timișoara, is yet to be weighed carefully. Space has been found for a few fringe cases, when originalitaty, as ultimate expression of authentic creativity, is substituted by the original expression of an abjuration. The beauty has been replaced by the genuine. When it comes down to painting, a defensive reflex as well as a rapid need for assimilation within conemporary media make young artists use a type of casual-unsightly expression. They also engage themselves polemically in debates over current socio-political topics — an approach fairly well supported by art curators and less vulnerable to professional criticism.. That is why the practice of traditional painting (‘easel’ is a term people generally avoid using) becomes obsolete. Anyway, it is hard to classify it within the great and many-sided hierarchy of values specific to contemporary art.

Having said that, it is hard to believe that a few educated people, totally immersed in non-artistic professions, would ever retreat on an island to completely dedicate themselves to such an enterprise whose efforts do not pay off. However, in the very heart of Brașov, in its historical centre where human hustle and bustle magnifies loneliness, a perfectly homogenous group of artists has been bravely exploring the possibilities of polimorphic contemporary art for more than a year. Unlike ordinary artists, conceitedly involved in the act of creation, the ones from the ArtHub workshop are connected to art in form of humility. This explains unambiguously (beyond the character and moral identity of any particular artist) the passability and formability before the various themes they collectively put forward in a personal or team project, as well as their fresh, unprejudiced approach. The group has been doing an outstanding team work, with every participant losing and finding one’s self. The works selected for their exibition display proofs of the artists’ resistance to everyday reality they critically observed, both detaching themselves from it, as well as perfectly assimilating it. Without ever psycho-analyzing such disposition, the group sympathetically converges toward a reinvesting of the ego in what its members used to consider absurd and undesirable before withdrawing into the workshop. This dynamic may well be the most convenient solution to retrieving a possible feeling of existential justification, in opposition with the poignant sense of expropriation.

BACKSTAGE. Unofficial Exibition is an invitation to a patient exploration marked by easels (now aligned as an installation) and schetches (on canvas, paper and wood) exposed with no commercial agenda, yet with a strong recommendation for the audience to visually grasp the incipient artistic conscience (amazingly well structure at times), rather than performance and craftmanship. Presenting the workshop in its purified form reflects the progressive transformation of its participants, the intermediate stage between chrysalis and butterfly, the peremptory proof of yearnings that gradually become legitimate. This exhibition / open workshop is but an opening phase allowing for a quick peep to forthcoming stages.

ArtHub is a selective, independent studio of creation, as well as a community of artists, based on cultural-artistic similaritaties, whose current practice is easel painting. It was established a year ago, and it is set on 80 square metres, in the very historic centre of Brașov, near the Concil Square. It is open daily, with no set timetable.

https://www.facebook.com/events/775820061981622/