Lun26Ian(Ian 26)18:30EMINUL MEU IUBIT cu Claudia MoteaTnb Teatrul National Bucuresti18:30 OrasBucureştiTipCultură,Spectacol,Teatru

Ora

Luni, 26 ianuarie 2026 18:30

Detalii Eveniment

Eminul meu iubit, cu Claudia Motea.

Spectacol găzduit de Teatrul Național “I. L. Caragiale” din București • SALA MICĂ

Pentru prima oară în România, este adusă în scenă această iubire veșnică și imposibilă, din perspectiva Veronicăi Micle, poeta și inspiratoarea geniului nostru național Mihai Eminescu.

Povestea lor de dragoste, întâmplată în urmă cu 200 de ani, vine să ne dovedească, o dată în plus, că Eminescu, deși pare nepământean prin opera sa, a fost un om viu, capabil de pasiuni răscolitoare, din care s-a hrănit poezia sa, care ne încălzește sufletul și ne înalță spiritul și astăzi.
Anul acesta se împlinesc 175 de ani de la nașterea celor doi îndrăgostiți, iar iubirea lor a intrat în legendă, o legendă pe care dorim să o facem cunoscută tuturor, prin acest spectacol.

Acțiunea se petrece la Văratec, la 50 de zile de la moartea Eminului iubit, înainte ca Veronica să îi ofere în dar viața ei, așa cum îi promisese:

Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge…
Lâng-acest colos de piatră, vezi tu cât de mică sunt,
Astfel tu,-n a cărui minte universul se răsfrânge,
Al tău geniu peste veacuri rămânea-va pe pământ.
Și dorești a mea iubire… Prin iubire, pân-la tine
Să ajung și a mea soartă azi de soarta ta s-o leg,
Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când măreața ta ființă poate nici nu o-nțeleg. (Veronica Micle, Lui Eminescu)

Scenariu de Radu Aldulescu
după opera și corespondența lui Mihai Eminescu și Veronica Micle

Regia și selecția muzicală: Alina Hiristea
Cadrul vizual: Ciprian Duică

Producător: Centrul Cultural Mihai Eminescu
Organizator: Asociația Centrul European al Artiștilor Basarabeni

Parteneri: International Artiscan, Editura Creator/ Libris, Teatrul PROXIM, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Ultima Oră.

Durata: 60 de minute

https://www.facebook.com/events/626060980594876/

Cumpără bilet

Cumpără bilete

Organizator

Centrul European al Artiștilor Basarabeni

Vezi Organizatorul

Locație

Tnb Teatrul National Bucuresti

Bucharest, Romania

Hartă

Tnb Teatrul National Bucuresti

Recomandate în București

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Sâm07Mar(Mar 7)17:00Sâm21(Mar 21)11:00Spectacol Muzical pentru Copii “Coloricii în Lumea Animalelor”Sala Luceafarul17:00 - 11:00 (21) OrasBucureştiTipFamilie & Copii,Spectacol

Mie11Mar(Mar 11)18:00Istorie trăită, viață scrisă → eveniment inspirat de literatura Elsei MoranteIstituto Italiano di Cultura di Bucarest18:00 OrasBucureştiTipCultură,Intrare liberă

Mie11Mar(Mar 11)18:00Lansarea catalogului „Matei Bejenaru, Models” 11.03Modul Cărturești18:00 OrasBucureştiTipArta,Cultură,Expoziție

Mie11Mar(Mar 11)20:00AntiPORTRET DE FAMILIE - Sala LuceafarulSala Luceafarul20:00 OrasBucureştiTipTeatru

Joi12Mar(Mar 12)18:00Parcuri publice din România - Lansare de carteMuzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu18:00 OrasBucureştiTipCultură,Intrare liberă

Joi12Mar(Mar 12)18:30Lansarea catalogului „PULS 22”MNAC Bucharest18:30 OrasBucureştiTipArta,Cultură,Expoziție

Joi12Mar(Mar 12)19:00București: Vrei să NU fii soția mea? - PREMIERASala Gloria19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Joi12Mar(Mar 12)19:00Insomniacii de Mimi BrănescuTeatrul de Artă București19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Joi12Mar(Mar 12)19:00ALTcenaclu | 12.03.2026Londohome19:00 OrasBucureştiTipCultură

Joi12Mar(Mar 12)19:30Teatru interactiv: Extrem — Teatrul NațieiBvd Bucureşti, nr. 28, Ploiesti, Romania19:30 OrasBucureştiTipTeatru

Joi12Mar(Mar 12)20:00Concurs Oficial Collectives 9 🎲Restaurant Paparazzi20:00 OrasBucureştiTipCultură,Familie & Copii

Vin13Mar(Mar 13)13:00Dum15(Mar 15)19:00Festivalul Starea de Bine: Arta indiană de a trăiCentrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”13:00 - 19:00 (15) OrasBucureştiTipConferințe,Cultură,Festival

Vin13Mar(Mar 13)14:30Dum15(Mar 15)21:30Scene Study Intensive & Casting Showcase | March 13–15Str Ritmului Bucuresti14:30 - 21:30 (15) OrasBucureştiTipAtelier,Spectacol

Vin13Mar(Mar 13)19:00Craiova: Comedie/Teatru „Femei bune pentru bărbați nebuni”Teatru Colibri19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Vin13Mar(Mar 13)19:00D)efectul Placebo | 9G la TNBNational Theatre Bucharest19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Joi19Mar(Mar 19)20:00Concert Direcția 5 la SALA PALATULUI - Am Nevoie de Tine - Cultural Tour 2026Sala Palatului20:00 OrasBucureştiTipConcert,Cultură

Sâm07Mar(Mar 7)17:00Sâm21(Mar 21)11:00Spectacol Muzical pentru Copii “Coloricii în Lumea Animalelor”Sala Luceafarul17:00 - 11:00 (21) OrasBucureştiTipFamilie & Copii,Spectacol

Mie11Mar(Mar 11)18:00Istorie trăită, viață scrisă → eveniment inspirat de literatura Elsei MoranteIstituto Italiano di Cultura di Bucarest18:00 OrasBucureştiTipCultură,Intrare liberă

Mie11Mar(Mar 11)18:00Lansarea catalogului „Matei Bejenaru, Models” 11.03Modul Cărturești18:00 OrasBucureştiTipArta,Cultură,Expoziție

Mie11Mar(Mar 11)20:00AntiPORTRET DE FAMILIE - Sala LuceafarulSala Luceafarul20:00 OrasBucureştiTipTeatru

Joi12Mar(Mar 12)18:00Parcuri publice din România - Lansare de carteMuzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu18:00 OrasBucureştiTipCultură,Intrare liberă

Joi12Mar(Mar 12)18:30Lansarea catalogului „PULS 22”MNAC Bucharest18:30 OrasBucureştiTipArta,Cultură,Expoziție

Joi12Mar(Mar 12)19:00București: Vrei să NU fii soția mea? - PREMIERASala Gloria19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Joi12Mar(Mar 12)19:00Insomniacii de Mimi BrănescuTeatrul de Artă București19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Joi12Mar(Mar 12)19:00ALTcenaclu | 12.03.2026Londohome19:00 OrasBucureştiTipCultură

Joi12Mar(Mar 12)19:30Teatru interactiv: Extrem — Teatrul NațieiBvd Bucureşti, nr. 28, Ploiesti, Romania19:30 OrasBucureştiTipTeatru

Joi12Mar(Mar 12)20:00Concurs Oficial Collectives 9 🎲Restaurant Paparazzi20:00 OrasBucureştiTipCultură,Familie & Copii

Vin13Mar(Mar 13)14:30Dum15(Mar 15)21:30Scene Study Intensive & Casting Showcase | March 13–15Str Ritmului Bucuresti14:30 - 21:30 (15) OrasBucureştiTipAtelier,Spectacol

Vin13Mar(Mar 13)19:00Craiova: Comedie/Teatru „Femei bune pentru bărbați nebuni”Teatru Colibri19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Vin13Mar(Mar 13)19:00D)efectul Placebo | 9G la TNBNational Theatre Bucharest19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Vin13Mar(Mar 13)19:00Lansare seria de autor „Ion D. Sîrbu”: Jurnalul unui jurnalist fără jurnalBulevardul Regina Elisabeta, nr. 38, 050012 Bucharest, Romania19:00 OrasBucureştiTipCultură,Intrare liberă

Sâm14Mar14:00MINCIUNI NEVINOVATETeatrul Elisabeta14:00 OrasBucureştiTipTeatru