EVENIMENTE SIMILARE
No Events
Duminica, 14 septembrie 2025 12:00
Trăim într-o lume în care mii de surse exterioare ne spun cum să fim, ce să facem, cum să existăm în lume ca femei. Suntem învățate, încurajate, condiționate, să arătăm,
Trăim într-o lume în care mii de surse exterioare ne spun cum să fim, ce să facem, cum să existăm în lume ca femei. Suntem învățate, încurajate, condiționate, să arătăm, să gândim și să acționăm într-un anumit fel. Iar noi preluăm aceste modele, aceste instrucțiuni, și le aplicăm nu doar în relația cu exteriorul, ci și în relația cu lumea noastră interioară. Trăim după instrucțiuni, dar slab sau deloc conectate cu noi înșine.
În ediția a 6-a a atelierului, pătrundem adânc în sine și trezim la viață focul interior, acea energie creatoare care ne ajută să gustăm viața din plin. Experimentăm pasiunea de a trăi, de a visa, și încrederea în propriile resurse. De data aceasta lucrăm cu două metode foarte eficiente – journaling și dans, care se împletesc pentru a crea conexiunea dintre minte și corp, dintre dorințe și înfăptuirea lor.
Deși acest atelier nu e un curs de dans, vom folosi dansul și mișcarea liberă pe muzică pentru a ne conecta cu noi înșine într-un mod plin de bucurie și enrgie.
Te invit deci la 3 ore de conectare, în care vei săpa adânc în tine, sub „trebuie” și „de ce nu ești mai mult ca…”, și vei ajunge la tine, TU, FEMEIE. Vei cunoaște și onora femeia din tine și vei învăța să îi asculți vocea și intuiția. Vom face asta într-un mediu cald și susținător, unde ne vom privi și ține în brațe fără judecată.
Cu cine: Cu mine, Alexandra, psihoterapeut sistemic, pasionată de relațiile dintre și din oameni.
Când: Atelierul va avea loc DUMINICĂ, 14.09.2025 și va dura 3 ore, de la 12:00 la 15:00.
Unde: La Școala de dans Enoa Dance Art, Calea Chișinăului nr. 57, Iași, chiar lângă stația de tramvai Țesătura.
Cost: Prețul atelierului este de 150 ron.
Plata se face prin transfer bancar în contul RO56INGB0000999912839793 beneficiar Largu Maria Alexandra, sau prin revolut la numărul de telefon 0743630533 sau @alexanx7gw, menționând numele persoanei care se înscrie.
Înscriere: Înscrierea este valabilă doar după ce ai făcut plata și ai completat formularul https://forms.gle/U6Y6g9EPRUfJHo9s6
Număr de locuri: 15
Ce ai nevoie să aduci:
Pentru acest atelier te sfătuiesc să ai o îmbrăcăminte comodă și lejeră, care să îți permită să te miști în voie, să te așezi pe jos pe salteluțe etc. De asemenea, te rog să ai încălțăminte de schimb, curată pe talpă, sau șosete groase, opincuțe, etc. Școala de dans are un vestiar pe care îl poți folosi și îți recomand să ajungi cu 10-15 min mai devreme ca să te poți schimba în voie.
https://www.facebook.com/events/1866295547281391/
Enoa Dance Art by Oana Diana
No Events
No Events