Din Parfumerie{ Dramaturgie ajunge la textul invitat cu numarul 33:
Femeia la 1000°C
,,Dragostea se măsoară în grade, nu în minute’’
dramatizare de Edith Negulici după romanul lui Hallgrímur Helgason
Traducerea: Ioana Miruna Voiculescu
Spectacol lectură cu Natalie Ester
Regia: Alina Hiristea Aldulescu
Herra Björnsson este o regină pe domeniul ei! Este imobilizată de vârstă și de boală într-un garaj din Reykjavik, Islanda, dar la venerabila vârstă de 80 de ani mentalitatea ei rămâne cea a unei învingătoare. Ce a învins? Viața însăși care i-a rezervat surprize dintre cele mai dure și întorsături de situație, dar regina Herra a învins.
„Herra supraviețuiește și își spune povestea așa cum o vede ea. Și ce poveste! – una care merită să fie citită pentru a înțelege și mai bine complexitatea celui de-al Doilea Război Mondial și pentru a te bucura de inteligența unei femei pe care nu ți-o vei putea șterge din minte.“ (Washington Post)
Aflată în compania iubitelor sale țigări și a unui laptop de pe care îi place să își lanseze în lumea de afară săgețile încărcate de umor și lipsite de orice inhibiție, Herra a hotărât să moară. Și așa cum a făcut toată viața, ea însăși pune la punct toate detaliile.
Dar înainte de marele final, ne oferă povestea vieții ei: Herra a fost mereu diferită, rebelă față de femeile din generația ei. A experimentat războiul de pe linia de front, dar a rămas o luptătoare și își duce viața așa cum vrea: după propriile reguli, explorându-și sexualitatea, călătorind în jurul lumii, luând decizii greșite, intrând în relații toxice, devenind o mamă denaturată. Herra e definiția perfectă a expresiei franțuzești „je m’en fiche”.
Personaj central memorabil și rarisim, ea își prezintă trupul decrepit, dar nu uită că este femeie și vorbește deschis despre relații, preferințe și chiar nevoi sexuale. „Nu neg că mi-ar fi plăcut să am bani și să-mi pot cumpăra un neamț tânăr exclusiv pentru plăcerea mea, să-l pun să stea aici lângă mine, pe jumătate dezbrăcat la lumina unei lumânări, și să-mi recite din Schiller (…), dar, după câte se pare, în țara noastră au interzis prostituția(…). Nu mai am decât câteva săptămâni de trăit, două cartușe de Pall Mall, un laptop și o grenadă de mână, dar nu m-am simțit niciodată mai bine.”
„Femeia la 1000°C nu este o carte pentru cei fără sânge în vene.“ (Washington Independent Review Of Books)
„Un roman ca un atac militar.“ (The Guardian)
——————————————————-
❗️DIN PARFUMERIE{DRAMATURGIE are ca scop promovarea dramaturgiei contemporane și a creatorilor de teatru români (și nu numai) indiferent de limba în care scriu sau pe care o vorbesc. Textele de teatru nu pot exista fără a fi montate, iar pentru ca ele să ajungă la regizori, secretari literari, actori, directori e nevoie ca ele să fie măcar auzite.
Astfel, textele unor dramaturgi la început de drum (și nu numai) vor deveni spectacole lectură urmate de un dialog între echipa de creație și public, fiecare împărtășind din sentimentele, emoțiile sau nedumeririle pe care le-au încercat prin întâlnirea cu textul.
Sperăm, ca acest dialog, să-i ajute pe creatori să înțeleagă mai bine atât ce își dorește publicul cât și dacă e necesar și cum ar putea să-și îmbogățească creația.
Accentul este pus pe ÎNTÂLNIREA textului/dramaturgului cu echipa de creație dar și (mai ales) cu publicul, la finalul fiecărei reprezentații existând o sesiune de întrebări și răspunsuri.
*INTRARE cu o rezervare obligatorie în prealabil în limita locurilor disponibile.
💰 donație recomandată și suport artiști: 60 ron*
💌 rezervări la: asociatiahearth@gmail.com sau 0724293708
🏡 Programul se desfășoară în Casa scriitoarei și jurnalistei Silvia Kerim și a regizorului Mircea Veroiu, un spațiu intim și inedit pentru evenimentele artistice desfășurate aici.
https://www.facebook.com/events/680570117679762/