Dum30NoiGalați: Valentin Sanfira - "Din copilul de la țară"Sala Sporturilor Galati(noiembrie 30) 19:00 OrasGalațiTipConcert,Festival

Ora

Duminică, 30 noiembrie 2025 19:00

Detalii Eveniment

Valentin Sanfira este un artist de muzică populară din județul Gorj, cunoscut pentru vocea sa puternică și interpretările emoționante care transmit tradiția și dorul autentic al folclorului românesc.
La vârsta de 32 de ani, el a reușit să devină unul dintre cei mai apreciați soliști ai generației sale, fiind o prezență constantă pe scenele naționale și un simbol al muzicii tradiționale din Oltenia, in concertul de la Sala Palatului, de pe 24 Noiembrie 2024

Valentin Sanfira a absolvit Liceul de Muzică și Arte Plastice „C-tin Brăiloiu” din Târgu Jiu, la secția de canto popular. În 2008, a câștigat premiul I la Festivalul Național al Cântecului Popular „Mamaia”, un moment care a marcat debutul său oficial în muzica populară. Ulterior, s-a alăturat Ansamblului Folcloric Profesionist „Doina Gorjului”, unde a evoluat constant, câștigând aprecierea publicului și a criticilor.

Până în prezent, Valentin a înregistrat peste 120 de piese proprii și a obținut peste 20 de diplome la festivaluri naționale. Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără „Din copilul de la țară”, „Când două inimi se unesc”, „Omule ce ești pe lume” și „M-ați doborât din picioare”. În mai 2024, a lansat un nou album intitulat „Când două inimi se unesc”, acompaniat de un videoclip omonim, care a fost bine primit de fani și a adunat mii de vizualizări pe YouTube.

Pe lângă cariera sa muzicală, Valentin Sanfira a fost și prezentator al emisiunii culinare „Mama mea gătește mai bine” de la postul Prima TV. În 2024, alături de soția sa, Codruța Filip, a inițiat un proiect dedicat promovării folclorului românesc, prin care doresc să readucă în atenție tradițiile și portul popular din diferite zone ale țării.

Se pornește-n țară Valentin Sanfira, cu suflet de român și glas din inimă!
Din 22 noiembrie până pe 13 decembrie, “Copilul de la Țară” ajunge în marile orașe ale României, cu un spectacol de suflet, muzică autentică și emoție curată!

Hai să ne revedem cu tradiția, cu muzica de acasă, cu poveștile copilăriei și emoțiile care ne leagă!

https://www.facebook.com/events/4012657945711593/

Organizator

VALENTIN SANFIRA

VALENTIN SANFIRA

Vezi Organizatorul

Locație

Sala Sporturilor Galati

Galati, Romania

Hartă

Sala Sporturilor Galati

Recomandate în Galați

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Sâm14Mar(Mar 14)19:00Toulouse Lautrec • Galati • Daily Pub • 14 martieDAILY PUB19:00 OrasGalațiTipConcert

Sâm14Mar(Mar 14)20:00Galati: Te pup, te alea! cu Radu Guran & ComaroniST.UP CAFE20:00 OrasGalațiTipConcert,Stand Up Comedy

Sâm14Mar(Mar 14)23:00IVANGA X IONI - 14 MARTIE - Club Divino GalațiClub Divino Galaţi23:00 OrasGalațiTipConcert,Petrecere

Dum15Mar13:00"I've Got the World on a String" - LIVE Jazz&OldiesCa Jou13:00 OrasGalațiTipConcert

Lun16Mar(Mar 16)19:00FOLK DE COLECTIE - Vasile Seicaru & Ducu Bertzi - GalatiTeatrul Muzical Nae Leonard19:00 OrasGalațiTipConcert

Mar17Mar(Mar 17)19:00PLAIESII - Hai, hai, lume-aleasa - GalatiTeatrul Muzical Nae Leonard19:00 OrasGalațiTipConcert,Teatru

Mie18Mar(Mar 18)19:00Mihail ● Nuanțe – Acoustic Tour ● Daily PubDAILY PUB19:00 OrasGalațiTipConcert

Vin20Mar(Mar 20)20:00Concert Sorin Zlat Quartet feat Anita Petruescu - "Changing Times"str. Brailei nr.86, 800834 Galati, Romania20:00 OrasGalațiTipConcert

Sâm21Mar10:00Festivalul Științescu GalațiComplexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi10:00 OrasGalațiTipAtelier,Festival,Ştiință

Sâm21Mar(Mar 21)20:00MEZZANINE - LIVE - LANSARE SINGLE "CAND ZIC NU"Strada Brailei 169j ,Complex Tiglina 1, Galati, Romania20:00 OrasGalațiTipConcert

Mie25Mar(Mar 25)19:00Ata si navodu' ei...de viata! - GalatiTeatrul Muzical Nae Leonard19:00 OrasGalațiTipConcert,Teatru

Sâm28Mar(Mar 28)19:30Smiley @ Galati - Armonie - Concert SimfonicSala Sporturilor Galati19:30 OrasGalațiTipConcert

Sâm28Mar(Mar 28)21:00Concert Dan Gerosu - Daily Pub - GalatiDAILY PUB21:00 OrasGalațiTipConcert

Vin03Apr(Apr 3)19:00KEMPES - Peregrinări sonore- GalațiUZINA - Pub & Kitchen19:00 OrasGalațiTipConcert

Dum05Apr(Apr 5)19:00Galati: Întoarcere la Origini: Marius Mihalache & Band invitat – Adrian NaidinTeatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard" - Galați19:00 OrasGalațiTipConcert

Vin10Apr(Apr 10)20:30Florin Salam și formația Concert LIVESala Sporturilor Galati20:30 OrasGalațiTipConcert

Vin17Apr(Apr 17)20:00Gili Barbu - LIVE action in UZINAStrada Brailei 169j ,Complex Tiglina 1, Galati, Romania20:00 OrasGalațiTipConcert

Sâm25Apr(Apr 25)16:00When Violin Meets Guitar METAVIVALDI ora 16:00 @GalatiUniversitatea Internationala Danubius16:00 OrasGalațiTipConcert