Mie04Feb(Feb 4)18:00Lansarea cărții „Prețul libertății”, de Cătălina Dumitrescu (Sibiu)Librăria Humanitas Constantin Noica Sibiu18:00 OrasSibiuTipCultură

Ora

Miercuri, 04 februarie 2026 18:00

Detalii Eveniment

🦋Pe o scară de la 1 la 10, cât de educată în domeniul sănătății mintale considerați că este societatea în care trăim? 🦋

🌟Editura ZYX Books vă invită la evenimentul de lansare a cărții ,,Prețul libertății. Cum sănătatea mintală devine călcâiul lui Ahile în democrație”, de Cătălina Dumitrescu, psihoterapeută și doctor în psihologie.

❗️Suntem cu toții diferiți. Avem alt bagaj genetic, alte experiențe formatoare, alte contexte familiale, economice și de educație. Nu suntem liberi să devenim chiar orice ne propunem, psihologic vorbind – dar suntem liberi să facem tot ce putem cu noi înșine în interiorul acestor paranteze determinante. Iar uneori se întâmplă ceva. Un fluture albastru, un accident luminos, o aberație statistică vindecătoare, ce reface traiectoria unei vieți.🦋

📚Cătălina Dumitrescu descrie, în această carte curajoasă, un context dur pentru ceea ce credem îndeobște despre sănătatea mintală, la nivel individual și la nivel de societate. Însă cei care pot duce greul acestei treceri în revistă, riguroase și exhaustive, vor primi în dar speranța: există relații-țesătură, atingeri reparatorii, accidente luminoase. Și tu poți fi unul dintre ele. Noi toți, ca societate, putem să fim. Psihoterapeuta Cătălina Dumitrescu nu este o optimistă, dar ne deschide o „fereastră de libertate” nouă, tuturor cititorilor ei.🦋

Participă:
Cătălina Dumitrescu, psihoterapeută și autoare
Radu Vancu, scriitor
Moderează:
Alexandra Rusu, directoarea Editurii ZYX Books

📚,,<

> e un instrument de diagnostic social, un compendiu erudit de neuro-psiho-sociologie și un manifest de acțiune. Sunt convins că va alunga din oboseala și inerția existențială a vremurilor noastre.” – Vlad Stroescu

☝️Titlul este disponibil pentru comandă AICI: https://bit.ly/49FoTKg

🌟Despre autoare:
Cătălina Dumitrescu este psiholog clinician și psihoterapeut cu formare cognitiv-comportamentală, cu o experiență clinică de 29 de ani. Are un doctorat în științe psihologice și competențe în psihologia muncii. A lucrat cu copii cu nevoi speciale, din medii defavorizate, și cu persoane aflate în cămine pentru bătrâni. Timp de zece ani a lucrat ca psiholog clinician în spital, unde s-a îngrijit de starea psihică a pacienților cu afecțiuni oncologice și diferite diagnostice psihopatologice. A organizat și susținut grupuri de sprijin pentru persoanele diagnosticate cu cancer. A coordonat timp de șapte ani proiectul „Școala Părinților“, menit să ofere informații de specialitate și sprijin viitorilor părinți. A participat, împreună cu echipa de neurochirurgi condusă de doctorul Dan Șuiaga, la operații de tip awake brain surgery.
În prezent, Cătălina Dumitrescu lucrează ca psihoterapeut independent și nu mai locuiește în România. Scrie articole pentru Dilema veche și Observator cultural. A tradus cartea Ora inimii. Să ne conectăm aici și acum, de dr. Irvin D. Yalom și Benjamin Yalom (2024). Este autoarea volumului În interior. Momente de întâlnire cu tine însuți (2022); coautoare a volumului colectiv Suntem sănătoși la minte? Despre sănătatea psihică în România (2022); coautoare a volumului colectiv Ce vrăji a mai făcut pisica mea (2023) și autoarea volumului Aceiași noi. Când sensul viitorului e în trecutul nostru (2024).

https://www.facebook.com/events/854660667381783/

Cumpără bilet

Detalii aici

Organizator

Locație

Librăria Humanitas Constantin Noica Sibiu

Str. Nicolae Balcescu nr. 16, Sibiu, Romania

Hartă

Librăria Humanitas Constantin Noica Sibiu

Recomandate în Sibiu

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mar27Ian(Ian 27)18:00Eveniment culturalCasa de Cultura Cisnadie18:00 OrasSibiuTipArta,Cultură,Expoziție

Mie28Ian(Ian 28)20:00"Le Livre d’image" @ ESTE Filmul de Miercuri | Focus Jean-Luc GodardCine GOLD Sibiu20:00 OrasSibiuTipCinema,Cultură,Film

Joi29Ian(Ian 29)19:00Club de carte Cărturești SibiuStrada Lector, nr 1-3A19:00 OrasSibiuTipCultură,Intrare liberă

Mie04Feb(Feb 4)18:00Lansarea cărții „Prețul libertății”, de Cătălina Dumitrescu (Sibiu)Librăria Humanitas Constantin Noica Sibiu18:00 OrasSibiuTipCultură

Mie11Feb(Feb 11)18:00Tâlcuirea Noului Testament cu Pr. Iustin Miron & Pr. Pantelimon ȘușneaMercure Sibiu Arsenal18:00 OrasSibiuTipConferințe,Cultură,Intrare liberă

Mie18Mar(Mar 18)20:00🎻SIMFONIA IUBIRII 🎻 CENTRUL CULTURAL ION BESOIU SIBIU 🎻18 MARTIECentrul Cultural "Ion Besoiu" Sibiu20:00 OrasSibiuTipConcert,Cultură,Spectacol