Mie10Dec(Dec 10)17:00POVESTEA NAȘTERII - Concert Coral de CrăciunTeatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov17:00 OrasBraşovTipConcert,Crăciun,Familie & Copii

Ora

Miercuri, 10 decembrie 2025 17:00

Detalii Eveniment

⭐Se spune că, în preajma sărbătorilor, îngerii încep să cânte în ceruri, vestind lumii minunea Nașterii.

Anul acesta, cântecul lor se va auzi și pe pământ — prin vocile a sute de copii, părinți și profesori care vor aduce lumina Crăciunului pe scena Teatrului „Sică Alexandrescu”.

❄️☃️Peste 300 de copii și adulți, alături de dirijor, orchestră și pianist, vor urca pe scenă pentru a spune, prin muzică, Povestea Nașterii — o seară în care bucuria, emoția și armonia se împletesc într-un concert care se trăiește cu sufletul.

❄️☃️Vor urca pe scenă:

⭐ Corul de Copii și Părinți Waldorf Sophia – Dirijor și orchestrator: Dragoș-Mihai Cohal

⭐ Corul PULS – Școala Gimnazială Nr. 15 Brașov – Dirijor: prof. înv. primar Luminița Cărpinișan

⭐ Corul Amicus – Școala Gimnazială Nr. 31 Brașov – Dirijor: prof. Ghenciu Adina

⭐ Corul Rogvaiv – Școala Gimnazială Nr. 8, Suceava – Dirijor: prof. Ioana Ștefania Simian

⭐ Corul Voces – Colegiul Național de Informatica Spiru Haret Suceava – Dirijor: prof. Ioana Ștefania Simian

⭐ Corul Unirea – Colegiul Național Unirea Focșani – Dirijor: Prof. Ana-Maria Rusu

⭐ Corul Curcubeul Armoniei – Școala Gimnazială Nr. 12 Brașov – Dirijor: Lazăr Mariana Mihaela

🎹 Pian: prof. drd. Bogdan Ota

🎼 Dirijor și orchestrator: Dragoș-Mihai Cohal

🎻 Kronstadt Salon Orchestra

❄️Concertul este organizat de Școala Liberă Waldorf Sophia, în parteneriat cu Programul Național Cantus Mundi.

În spatele fiecărui cântec se află ore de repetiții, răbdare și bucuria de a fi împreună.

Ceea ce se va întâmpla pe scenă este rodul dăruirii a sute de oameni care, prin muzică, aleg să aducă lumină în inimile celor care ascultă.☃️

Vă așteptăm alături de copii, părinți, prieteni dragi și oameni cu care doriți să simțiți, să trăiți și să cântați în spiritul sărbătorilor.

Să lăsăm îngerii să cânte și prin noi, în această seară în care inimile devin parte din Povestea Nașterii.

☃️Acces pe bază de invitație.

👉 Rezervați-vă locul aici: https://forms.gle/mj1jNHaUEgw8Ewbj7

https://www.facebook.com/events/1433201022145337/

Cumpără bilet

Înscrie-te aici

Organizator

Școala Liberă Waldorf Sophia

Școala Liberă Waldorf Sophia

Vezi Organizatorul

Locație

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov

Brasov, Romania

Hartă

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov

Recomandate în Brașov

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Joi12Mar(Mar 12)19:00Concert simfonic „Minunata lume nouă” cu byron și Orchestra Filarmonicii Brașov15 Noiembrie, nr. 50A. , 500097 Brasov, Romania19:00 OrasBraşovTipConcert

Joi12Mar(Mar 12)20:00Brașov: Concert ANTON - de 10 ani Suntem BraziO’Peter’s Irish Pub Brasov20:00 OrasBraşovTipConcert

Vin13Mar(Mar 13)17:30Trupa COCO at Rockstadt / 13 Martie 2026Strada Nicolae Titulescu 2P, 500271 Brasov, Romania17:30 OrasBraşovTipConcert

Vin13Mar(Mar 13)18:00Frozen Regatul ÎnghețatSala Reduta18:00 OrasBraşovTipFamilie & Copii,Spectacol,Teatru

Vin13Mar(Mar 13)18:30Petrecerea copiilor!Bulevardul Valea Cetății, Nr 15, Brasov, Romania18:30 OrasBraşovTipBăutură,Familie & Copii,Networking

Vin13Mar(Mar 13)19:00Concert simfonic „Minunata lume nouă” cu byron și Orchestra Filarmonicii Brașov (2)15 Noiembrie, nr. 50A. , 500097 Brasov, Romania19:00 OrasBraşovTipConcert

Vin13Mar(Mar 13)20:30Sâm14(Mar 14)23:00Live Music - Café-concert IIStrada Nicopole 34A, 500063 Brasov, Romania20:30 - 23:00 (14) OrasBraşovTipBăutură,Concert,Intrare liberă

Sâm14Mar(Mar 14)18:00ALTLUT & BLACKGLASS - Tâmplărie Brașov - 14 Martie 2026Brașov, Romania18:00 OrasBraşovTipConcert

Sâm14Mar(Mar 14)20:00Luna Amară - Loc lipsă - 20 de ani @Rockstadt, Brașov + special guests: Claro Que No - 14martie2026Rockstadt20:00 OrasBraşovTipConcert

Sâm14Mar(Mar 14)20:00Fire din Odinioară • Concert Alexandru Stoica (Ansamblul Anton Pann) & Mihaela PopStrada Closca 28, Brașov20:00 OrasBraşovTipConcert

Dum15Mar13:0018:00SUNDAY BBQ Pe Terasa TRICKSHOT Afi BrașovBulevardul 15 Noiembrie 78, Brasov, Romania13:00 - 18:00 OrasBraşovTipBăutură,Familie & Copii,Aer liber

Dum15Mar(Mar 15)19:00Concert COMPACT, Brașov - Sala PatriaFilarmonica Brasov19:00 OrasBraşovTipConcert

Dum15Mar(Mar 15)19:00BRAȘOV - COMPACT ”Îmi amintesc de tine”Sala Patria19:00 OrasBraşovTipConcert

Dum15Mar(Mar 15)19:00Exuviath, RawKing & Wräthhammer live in Club Rockstadt BrasovRockstadt19:00 OrasBraşovTipConcert

Lun16Mar(Mar 16)19:00🌸🎤 FUEGO – „Iubirea înflorește primăvara” | 16 Martie ora 19:00 Brașov 🌸✨Complex Lux DivinaLux Divina Centru de Evenimente19:00 OrasBraşovTipConcert

Mie18Mar(Mar 18)19:30Smiley @ Brasov - Armonie - Concert SimfonicLux Divina Centru de Evenimente19:30 OrasBraşovTipConcert

Lun16Mar(Mar 16)19:00🌺IUBIREA ÎNFLOREȘTE PRIMĂVARA 🌺-FUEGO-BRASOVComplex Lux Divina Sala Dacia Brasov19:00 OrasBraşovTipConcert

Mar17Mar(Mar 17)20:00SIMFONIA IUBIRII - BrasovLux Divina Centru de Evenimente20:00 OrasBraşovTipConcert,Spectacol