Dum05Apr12:00PRINȚESA PURCELUȘĂ, de Dumitru Crudu (PREMIERĂ)Aristide Karatzali, nr 16, 900746 Constanta, Romania12:00 OrasConstanțaTipFamilie & Copii,Teatru

Ora

Duminică, 05 aprilie 2026 12:00

Detalii Eveniment

PREMIERA SPECTACOLULUI „PRINȚESA PURCELUȘĂ” PE SCENA TEATRULUI PENTRU COPII ȘI TINERET „CĂLUȚUL DE MARE”

DUMINICĂ, 05 APRILIE 2026, ORELE 10:30 și 12:00, are loc premiera spectacolului PRINȚESA PURCELUȘĂ. Scenariul spectacolului îi aparține lui Dumitru Crudu. Regia artistică este semnată de maestrul Lică Gherghilescu, conceptul scenografic a fost realizat de Adrian Suruceanu, iar muzica a fost compusă de Alexandru Neș.
Copiii vor face cunoștință cu Prințesa „alintată, frumoasă foc și răsfățată”, iar alături de ea, îi vor întâlni pe Mihai (cel de-al Treilea Pețitor), pe Clovn, Regina, Regele, pe Motanul „cel șiret și plin de ură”, pe Primul și cel de-al Doilea Pețitor și pe Străjeri.
În spectacolul dedicat etapei de vârstă 3+, o adevărată lecție despre faptul că adevărata frumusețe vine din interior, micuții îi vor revedea pe actorii: Arina Cojocaru, Narcisa Hanganu, Inga Marcu, Daniel Minciună, Andrei Stroescu, Grațian Prisacariu, Francisc Rotaru, Sergiu Bucur, Ion Ciolan, Vlad Cioc.
Vă așteptăm, dragi copii, să descoperim împreună povestea Prințesei Elena, o poveste deosebită despre bunătate, prietenie, acceptare și iubire.

https://www.facebook.com/events/2130455284394665/

Organizator

Teatrul Căluțul de mare

Teatrul Căluțul de mare

Vezi Organizatorul

Locație

Aristide Karatzali, nr 16, 900746 Constanta, Romania

Strada Aristide Karatzali 14, 900746 Constanța, România

Hartă

Recomandate în Constanța

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mar31MarConstanța: PREMIERĂ Comedie/Teatru „Cealaltă soție”Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin”19:00 OrasConstanțaTipTeatru

Mar31MarOmul care a vazut moartea - ConstantaCasa de Cultură a Sindicatelor Constanța 202419:00 OrasConstanțaTipTeatru

Joi02Apr(Apr 2)17:30📍 „𝗟𝗮 𝗣𝗼𝘃𝗲𝘀𝘁𝗲” – întâlnire pentru părinți și viitori părințiThe View - Constanta17:30 OrasConstanțaTipEducaţie,Familie & Copii,Intrare liberă

Vin03Apr(Apr 3)16:00🌷 „DĂRUIEȘTE DIN SUFLET – TÂRGUL IEPURAȘULUI” 2026 🐰Str. Theodor Burada, nr. 25, 900727 Constanta, Romania16:00 OrasConstanțaTipFamilie & Copii,Intrare liberă,Târg

Vin03Apr(Apr 3)17:30Magia IepurașuluiDoraly Mall, stand 57-etaj 1, Șoseaua Mangaliei 84, Constanța 900007, Constanța17:30 OrasConstanțaTipFamilie & Copii,Spectacol

Vin03Apr19:0022:40Teatro Lúcido la Malul InfinituluiStrada Ion Lahovari nr. 2A, 900726 Constanta, Romania19:00 - 22:40 OrasConstanțaTipTeatru

Vin03Apr(Apr 3)19:00Don GiovanniTeatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski19:00 OrasConstanțaTipTeatru

Sâm04Apr09:00Familia Melimi - Restaurant Dorna MamaiaBd. Mamaia, 900001 Mamaia, Romania09:00 OrasConstanțaTipFamilie & Copii,Spectacol

Sâm04Apr10:0018:00Minii pompieri in actiune la Ferma Voicu cu Copii PregatitiDN 38, Comuna Agigea, Constanța10:00 - 18:00 OrasConstanțaTipAtelier,Familie & Copii,Aer liber

Sâm04Apr11:00AVENTURA IEPURASILOR DE PASTE - ConstantaCasa de Cultură a Sindicatelor Constanța 202411:00 OrasConstanțaTipFamilie & Copii,Spectacol

Sâm04Apr11:00Aventura Iepurașilor de Paște - ConstanțaCasa de Cultura a Sindicatelor Constanta11:00 OrasConstanțaTipFamilie & Copii,Spectacol

Sâm04Apr11:00Triciclete pentru zâmbeteParcul Arheologic Constanta11:00 OrasConstanțaTipFamilie & Copii,Aer liber,Sport

Sâm04Apr13:00🌸 Atelier de Pictat Evantaie - Pentru Copii🪭Karolyn Flowers and Coffee13:00 OrasConstanțaTipAtelier,Familie & Copii

Sâm04Apr(Apr 4)19:00ToscaTeatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski19:00 OrasConstanțaTipTeatru

Sâm04Apr(Apr 4)19:0010 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul MamaiaTeatrul de Stat Constanța19:00 OrasConstanțaTipTeatru

Dum05Apr10:30PRINȚESA PURCELUȘĂ, de Dumitru Crudu (PREMIERĂ)Aristide Karatzali, nr 16, 900746 Constanta, Romania10:30 OrasConstanțaTipFamilie & Copii,Spectacol,Teatru

Dum05Apr11:00Dăruim o masă pentru un zâmbet – Duminica FloriilorRestaurant Gourmandia11:00 OrasConstanțaTipAtelier,Familie & Copii,Intrare liberă