Sâm01Noi19:30Turneu Aniversar Alifantis & Zan - 30 AniSala Patria19:30 OrasBraşovTipConcert

Ora

Sâmbătă, 01 noiembrie 2025 19:30

Detalii Eveniment

Pentru a sărbători 30 de ani de activitate alături de Zan, Nicu Alifantis anunță cu entuziasm un turneu special, care va aduce împreună publicul din România și Republica Moldova.
Nicu Alifantis, în vârstă de 70 de ani, este unul dintre cei mai apreciați artiști de muzică folk. Actor, poet, cântăreţ şi compozitor de muzică folk şi de teatru. Iubit de public, în fiecare dintre ipostaze. De oraşul Brăila se leagă perioada sa de ucenicie. De acolo începe povestea celui care se poate lăuda cu peste o jumătate de secol de activitate artistică.
În cadrul acestui turneu, Alifantis reflectează asupra acestei perioade extraordinare:
„În 1995, sfătuit de prietenul Doru Căplescu, i-am invitat pe Virgil Popescu, Răzvan Mirică, Sorin Voinea și Relu Bițulescu să mi se alăture pentru a înregistra albumul „Voiaj”. Nu mi-a trecut prin minte la acea dată, că alături de acești oameni aveam să-mi petrec următorii 30 de ani, concertând prin țară, străinătăți, înregistrând albume, legând prietenii, văzând cum ni se nasc sau cresc copiii, nepoții… Se pare că titlul primului album, „Voiaj”, avea să ne fie predestinat. O perpetuă călătorie cu oameni, printre oameni, pentru oameni… Și toate acestea 30 de ani în aceeași componență. Povestea merge mai departe!”
Alăturați-vă turneului “Alifantis & Zan 30 de ani” pentru o serie de spectacole unice, în care muzica și amintirile se împletesc într-un show dedicat tuturor celor care au fost aproape și au susținut acest proiect de-a lungul decadelor.
Timișoara – 08.11.2025, Filarmonica Banatul Timișoara
Programul evenimentului:
Acces în sală – 19:30
Concert – 20:00
Biletele sunt disponibile online pe:
Iabilet: https://www.iabilet.ro/bilete-timisoara-alifantis-zan-30…/
Entertix: https://www.entertix.ro/…/timisoara-alifantis-zan-30-de…

Categorii de prețuri:
Categoria 1: 125 lei
Categoria 2: 100 lei
Categoria 3: 80 lei

Regulament de participare:
– Filmatul și fotografierea pe durata spectacolului sunt strict interzise.
– Vă rugăm să puneți telefoanele pe modul silențios pentru a respecta atmosfera evenimentului.
– După începerea spectacolului, locurile afișate pe bilet nu mai pot fi garantate, așa că vă rugăm să ajungeți la timp.
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica ora sau locația evenimentului din motive independente de voința lor. Orice schimbări vor fi comunicate în timp util.
Prețul biletelor poate fi ajustat până la epuizarea acestora sau până la ora evenimentului.
Partener Media: Magic FM
Un Turneu Organizat de Kompas Events în colaborare cu Alifantismusic.
O parte din încasări se vor direcționa către Club Rotary Pipera pentru proiectul “Salvează o inimă”.
Vă așteptăm cu drag să fiți alături de Alifantis & Zan în această aniversare muzicală de neuitat!

https://www.facebook.com/events/1152152483298095/

Organizator

Nicu Alifantis

Nicu Alifantis

Vezi Organizatorul

Locație

Sala Patria

Strada Castanilor 50A, 500097 Brașov, România

Hartă

Sala Patria

Recomandate în Brașov

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mie14Ian(Ian 14)18:30Recital vocal – Facultatea de Muzică Brașov15 Noiembrie, nr. 50A. , 500097 Brasov, Romania18:30 OrasBraşovTipConcert

Joi15Ian(Ian 15)19:00Patrimoniu în armonie: Concert cu Orchestra Filarmonicii Brașov | Invitat: Florin Coșuleț15 Noiembrie, nr. 50A. , 500097 Brasov, Romania19:00 OrasBraşovTipConcert

Joi15Ian(Ian 15)19:00ZIUA CULTURII NAȚIONALE - O seară cu George EnescuStr. Apollonia Hirscher Nr. 8, Brasov, Romania19:00 OrasBraşovTipConcert,Expoziție,Film

Joi15Ian(Ian 15)19:30Folk la gura sobei cu CEZAR POPESCU & FriendsDe Mijloc nr.133, Brasov, Romania19:30 OrasBraşovTipArta,Concert

Joi15Ian(Ian 15)20:00Stema: StoryConcert – Brașov, 15 ianuarieO’Peter’s Irish Pub Brasov20:00 OrasBraşovTipConcert,Spectacol

Joi15Ian(Ian 15)20:00StoryConcert STEMARepublicii, nr. 19, Brasov, Romania20:00 OrasBraşovTipConcert,Spectacol

Vin16Ian(Ian 16)19:00Fernet Blues Company - live blues-rockDe Mijloc nr.133, Brasov, Romania19:00 OrasBraşovTipArta,Concert

Vin16Ian(Ian 16)20:00Concert Ioana Milculescu & Valentin MușatStrada Closca 28, Brașov20:00 OrasBraşovTipConcert

Sâm17Ian(Ian 17)19:00Concert KOSZIKA | SZÁSZ CSABADe Mijloc nr.133, Brasov, Romania19:00 OrasBraşovTipArta,Concert

Sâm17Ian(Ian 17)20:00Masterpiece - Metallica tribute band Live @ Rockstadt , BrașovRockstadt20:00 OrasBraşovTipConcert

Sâm17Ian(Ian 17)22:00Fu(n)king with the 90's at Kruhnen Musik Halle / 17 IanuarieKruhnen Musik Halle22:00 OrasBraşovTipConcert,Petrecere

Vin23Ian10:00Concert educativ: Poveste vieneză (1)15 Noiembrie, nr. 50A. , 500097 Brasov, Romania10:00 OrasBraşovTipConcert,Educaţie

Vin23Ian11:00Concert educativ: Poveste vieneză (2)15 Noiembrie, nr. 50A. , 500097 Brasov, Romania11:00 OrasBraşovTipConcert,Educaţie

Sâm24Ian(Ian 24)17:30Robin and The Backstabbers • Brasov • Rockstadt • 24 ianuarieRockstadt17:30 OrasBraşovTipConcert

Vin30Ian(Ian 30)17:30SOLD OUT Cargo at Rockstadt / 30 Ianuarie 2026Rockstadt17:30 OrasBraşovTipConcert

Sâm14Feb(Feb 14)19:30Holograf @ BrasovDumitru Popescu Colibași Sports Hall19:30 OrasBraşovTipConcert

Vin30Ian(Ian 30)22:00Concert Bocaseca✖gAZAh @Motor Pub BrașovMotorPub22:00 OrasBraşovTipConcert

Sâm31IanDirty Shirt – Dirtylicious Decade Tour @ Brasov. Invitați: The Groovy BastardsRockstadt17:30 OrasBraşovTipConcert