Vă așteptăm să ne vizitați din 25 aprilie 2025, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00

După un îndelungat șantier de consolidare, început în 2016, și după o vreme necesară primenirii, suspendăm timpul scurs și redeschidem porțile Muzeului Național al Țăranului Român după Paști, pe 25 aprilie 2025.

Este un gest care ne trimite la istoria noastră recentă: momentul 1993, când muzeul a fost inaugurat chiar în a doua zi de Paști.

Am (re)așezat obiectele în locurile lor (pe care le-au părăsit pentru câțiva ani). Le veți găsi acolo unde le-ați lăsat, împreună cu povești noi despre muzeu, despre sat și oraș, țăran și copil. În spiritul muzeografiei inițiate de Horia Bernea și colectivul său în 1990, invităm vizitatorii să descopere chipul unui țăran complex, așa cum poate fi descifrat din obiectele expuse, parte dintr-un patrimoniu muzeal de peste 155.000 de piese.

Muzeul are o istorie centenară tumultuoasă, cu suișuri și coborâșuri. Este continuatorul unor tradiții muzeale care datează încă din anul 1875, când, la propunerea criticului literar Titu Maiorescu s-a constituit, pe lângă Muzeul Național de Antichități, prima secție de artă textilă cu lucrări făcute la sat, de la care colecțiile muzeului nostru păstrează până astăzi mai multe piese: mesaje peste timp cu valoare documentară și emoțională.

La 13 iulie 1906 este înființat un muzeu autonom, dedicat artei țărănești: Muzeul Etnografic, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială, cu sediul în clădirea fostei Monetării a Statului. Directorul acestei instituții, istoricul de artă Alexandru Tzigara-Samurcaș, va conferi muzeului un statut științific și cultural prestigios. În 17 iunie 1912 se pune piatra de temelie a edificiului care avea să adăpostească Muzeul de Artă Națională, condus timp de 40 de ani de Alexandru Tzigara-Samurcaș. Ca director, a reușit să dezvolte neîntrerupt muzeul și muzeografia etnografică românească, menținându-le în avangarda mișcării de idei europene. În 1953, muzeul a fost alungat din propria-i casă și a funcționat în clădirea Palatului Știrbei din Calea Victoriei, ca Muzeu de Artă Populară. După cutremurul din 1977, a părăsit și acest sediu, fiind unificat, administrativ, cu Muzeul Satului. Abia în 1990 ministrul Culturii, Andrei Pleșu, decide readucerea colecțiilor în clădirea din Șoseaua Kiseleff și (re)înființarea muzeului, sub numele de Muzeul Țăranului Român. Horia Bernea (noul director, bun cunoscător al satului) și colectivul său de specialiști vindecă muzeul de rănile îndelungatei sale bejenii, transformându-l într-o instituție de avangardă a muzeografiei românești. Datorită contribuției lor, în 1996 muzeul a fost distins cu prestigiosul premiu EMYA (Muzeu European al Anului), fiind singura instituție muzeală din România care a primit această recunoaștere.

Din decembrie 2000, muzeul a fost condus de valoroși oameni de cultură: acad. Dinu C. Giurescu (2000-2005), antropologul Vintilă Mihăilescu (2005-2010), istoricul Virgil Ștefan Nițulescu (2010-2016; 2019-prezent) și artista Lila Passima (2016-2019).

La aniversarea a 35 de ani de la reîntoarcerea Muzeului de la Șosea acasă, în Kiseleff nr. 3, deschidem parterul muzeului cu expoziția „Legea creștinească”. Aici, fiecare sală vorbește despre rânduiala credințelor și frumusețea artei țărănești. Odată cu redeschiderea porților, facem loc și dezbaterilor despre ceea ce mai este sau poate fi muzeul nostru, despre rosturile sale astăzi.
Vă așteptăm cu drag să aflați noutăți despre lucruri vechi și oameni noi.
_______________________________________________

You are welcome to visit us starting April 25, 2025,
from Wednesday to Sunday, between 10 a.m. and 6 p.m.

After a lengthy consolidation site, started in 2016, and after a long time needed for refurbishment, we are suspending the elapsed time and reopening the doors of the National Museum of the Romanian Peasant after Easter, on April 25, 2025.

It is a gesture that takes us back to our recent history: the moment in 1993, when the museum was inaugurated on the very second day of Easter.

We (re)put the objects back in their places (which they had left for a few years). You will find them where you left them, along with new stories about the museum, the village and the town, the peasant and the child. In the spirit of the museography initiated by Horia Bernea and his team in 1990, we invite visitors to discover the face of a complex peasant, as it can be deciphered from the objects on display, part of a museum heritage of over 155,000 pieces.

The museum has a tumultuous century-long history of ups and downs. It continues museum traditions that date back to 1875, when, at the suggestion of the literary critic Titu Maiorescu, the first textile art section was set up alongside the National Museum of Antiquities, with works made in the village, from which the collections of our museum still preserve several pieces today: messages over time with documentary and emotional value.

On July 13, 1906 an autonomous museum dedicated to peasant art was established: Museum of Ethnography, National Art, Decorative Art and Industrial Art, housed in the former State Mint building. The director of this institution, art historian Alexandru Tzigara-Samurcaș, was to give the museum a prestigious scientific and cultural status. On June 17, 1912, the foundation stone was laid for the building that was to house the National Art Museum, directed for 40 years by Alexandru Tzigara-Samurcaș. As director, he succeeded in continuously developing the museum and Romanian ethnographic museography, keeping it at the forefront of the European ideas movement. In 1953, the museum was banished from its own home and moved to the Știrbei Palace building on Calea Victoriei, as the Museum of Popular Art. After the earthquake in 1977, it left this building as well, being administratively merged with the Village Museum. It was only in 1990 that the Minister of Culture, Andrei Pleșu, decided to return the collections to the building on Kiseleff and (re)establish the museum under the name of the Romanian Peasant Museum.

Horia Bernea (the new director, a connoisseur of the village) and his team of specialists healed the wounds of the museum’s long wandering, transforming it into a vanguard institution of Romanian museography. Thanks to their contribution, in 1996 the museum was awarded the prestigious EMYA prize (European Museum of the Year), being the only museum institution in Romania to receive this recognition.

Since December 2000, the museum has been under the direction of valuable people of culture: acad. Dinu C. Giurescu (2000-2005), anthropologist Vintilă Mihăilescu (2005-2010), historian Virgil Ștefan Nițulescu (2010-2016; 2019-present) and artist Lila Passima (2016-2019).

On the 35th anniversary of the return of the Museum on the Road back home, in Kiseleff no. 3, we open the ground floor of the museum with the exhibition “Christian Law”. Here, each room speaks of the ritual of faith and the beauty of peasant art. With the reopening of the doors, we also make room for debates about what our museum still is or can be, about its meanings today.
We look forward to hearing about old things and new people.

******

Media partners of the MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, Agenția Națională de Presă AGERPRES, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, aiciastat.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, arthood.ro, www.News24.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, zelist.ro

https://www.facebook.com/events/1011881107044760/?event_time_id=1011887480377456

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. Cu această ocazie, Muzeul Național al Țăranului Român își așteaptă vizitatorii, timp de trei zile, să sărbătorim alături de meșteri vechi, care și-au dovedit iscusința de-a lungul timpului și care duc mai departe tradiția meșteșugului lor: încondeietoare, iconari, țesătoare, împletitoare, olari, cusătorese, lingurari, pielari, rudari.

De vineri, 11 aprilie, până duminică, 13 aprilie 2025, de la orele 10 dimineața până la 6 seara, veți avea prilejul să admirați și să tocmiți o mulțime de lucruri frumoase, meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe altele vor fi prezentate la Târgul de Florii, care va avea loc în curtea Muzeului de la Șosea.

Nu vor lipsi nici produsele gastronomice specifice: cozonaci și prăjituri de casă, turtă dulce, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulcețuri.

Continuăm să sprijinim, ca în fiecare an, câteva școli, fundații, asociații, organizații, care desfășoară acțiuni cu caracter umanitar pentru copiii cu dizabilități și acordă ajutor pentru categoriile defavorizate.

Intrarea este liberă.

Organizatorul evenimentului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)
______________________________

𝑫𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊

În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce pește. Merg la biserică ducând flori și se întorc ducând mâțișori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie și o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuințări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, așa va fi și de Paște. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunțească) la fel ca pomii aflați în floare.

Irina Nicolau, 𝑮𝒉𝒊𝒅𝒖𝒍 𝒔𝒂̆𝒓𝒃𝒂̆𝒕𝒐𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔̦𝒕𝒊 (Humanitas, 1998)

******

Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, Agenția Națională de Presă AGERPRES, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, aiciastat.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, arthood.ro, www.News24.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, zelist.ro

https://www.facebook.com/events/695360269677750/?event_time_id=695360283011082

La o săptămână după ce se curăță apele, pe 15 ianuarie 2025, de la ora 16.00, la Muzeul Național al Țăranului Român, în Sala Irina Nicolau, se deschide IMAGINARIUM: lumea celor nevăzute – o frumoasă expoziție a începutului de an în București.

Nu este o expoziție cu și despre obiecte, nu este nici măcar o expoziție despre oameni, e o galerie de fantasme. Dar să nu vă lăsați înșelați: rădăcina grecească a termenului de fantasmă înseamnă a „face vizibil”, „aduce ceva către lumină”, „a explica”. Imaginarium reprezintă o astfel de aducere la lumină, un joc secund în care artiștii Relu și Marijana Bițulescu fac vizibil – inefabilul.

Ca în visele lui Pessoa, intrând în Imaginarium, auzi un foșnet prelung, urmele cavalerilor, freamătul țesăturilor de brocart, sunetul infinitezimal dat de căderea unei perle, ropot de cai, murmurul unor oști ce continuă să lupte, suspinul lui Adam, respirația oprită a unei domnițe.

„Aerian, printre brazdele croite în iarbă, fiindcă pașii lor nu deschideau nici o potecă în această verdeață agitată, șirul ultimilor cavaleri pierduți lasă în urmă un foșnet prelung, ca o reminiscență a viitorului.” „(…) Tobele răpăiră la marginea drumului, iar trompetele atârnau inutile în mâini obosite” .
E liniște. O singură mână însă nu se oprește. E mâna pictorului care continuă să picteze lumina ireală a acestui ținut în care trecutul este doar o reminiscență a viitorului, în care cavalerii „(…) erau deja bătrâni și abia dacă urmau să se nască: tineri erau numai cei care nu se vor naște nicicând.”

M-am întrebat adesea de ce Relu Bițulescu revine obsesiv la motivul mărului cunoașterii, la Adam și Eva. Citindu-l pe Pessoa am înțeles că e o problemă de timp sau, mai bine zis, că e o problemă a timpului. Acolo, în mușcătură, timpul se desface. Adam și Eva pot fi și tineri și bătrâni și născuți și nenăscuți sau, pur și simplu, pot fi cei care niciodată nu se vor naște.
Relu Bițulescu pictează așa cum vede Pessoa: într-un timp reversibil în care suntem contemporani cu Shakespeare, cu Don Quijote, cu Napoleon, cu regii de tablă, cu domnițe cu păr de mătase, iar pădurile ce îngheață metalic sub un soare nedescifrat.
Consubstanțială în această perspectivă este și Marijana Bițulescu. Ea scaldă în fire de aur lâna și inul, născând cohorte de personaje de dantelă, discrete ca niște arcade. Dincolo de ele, doar cer. Un cer de urzeală aurie din care coboară, ca o frânghie, axis mundi.
Sub palmele ei, aerul se încheagă și, cu o duioșie de ursitoare, artista pare să toarcă fire de lumină, de la răsărit și de la apus, din miazăzi și din miazănoapte, din septembrie cu dealuri de miere și din diminețile de metal a lui făurar. Între ele, oamenii umbră ridică chipuri de catifea, în care ochii nu se văd decât noaptea, iar suflete de dantelă se deschid suspendate ca niște nori dintr-o altă anatomie.

Pentru că tot ceea ce desenează artista e atins de un dar al inefabilului ce face ca orice tip de materie să leviteze, lucrările ei au un fel de neașezare, ca și când în lumina lor revărsată s-ar afla captive aripi atât de transparente pe care nu le poți vedea decât prin urmele lor de fremătare.
Marijana creează lumea în care personajele lui Relu Bițulescu încep să se miște.

Noaptea, sub luna rotundă, translucidă și mare, pleacă de pe pânză Iisus cu chipul tăiat ca o pâine împărtășită în euharistie, afrodite fără ochi și chip de oglindă, cu sufletul sângerând în albastru, îngeri în jeanși, domnițe cu păr de mărgele.
Trupurile lor trec prin „poarta sărutului” pentru a colinda pădurile de aramă, pădurile de aur, pădurile de cărbune. Nicăieri nu e mai liniște decât în foșnetul sufletului lor de ulei ce picură mir de mărgăritare, dulce ca lacrimile ce izvorăsc din icoană.
Imaginarium face lemnul să plângă și inul să se întoarcă în fir de mătase. Aici, întrând, devii deodată familiar cu „prințesele din visurile altora care se plimbau nesfârșit în cerc, fără să fi fost cândva închise în vreo chilie.”

Ca în liturghie, ieșirea din timp e adevărata sărbătoare.
La Muzeul Național al Țăranului Român, Relu și Marijana Bițulescu petrec astfel, în miez de cărindar, „aducerea spre lumină” a celor care fără truda lor, ar fi putut rămâne mereu în lumea celor nevăzute, cu chip nedeslușit de fantasme.

Curator: Prof. Univ. Dr. Alexandra Crăciun

Expoziția IMAGINARIUM: lumea celor nevăzute poate fi vizitată la sala Irina Nicolau, până în 2 februarie 2025, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea, marțea și cu ocazia sărbătorilor legale este închisă.

***

Citate din: PESSOA, Fernando, Cartea neliniștii. Compusă de Bernardo Soares ajutor de contabil în orașul Lisabona, pref. și note Dinu Flămând, București, Humanitas Fiction, 2019, p. 47.

https://www.facebook.com/events/2750400351800985/?event_time_id=2750400391800981