Joi16Oct(Oct 16)19:00vernisaj WHITE SCREEN #1 - πῦρ (pyr) - Mihai NuțuUniversității Nr. 2, 400091 Cluj-Napoca, Romania19:00 OrasCluj-NapocaTipArta,Expoziție

Ora

Joi, 16 octombrie 2025 19:00

Detalii Eveniment

RO:

πῦρ (pyr) – text curatorial

Focul este elementul și procesul fundamental care susține întreaga realitate. Spre deosebire de sensul modern, în care focul este înțeles doar ca fenomen fizic, pyr în Grecia Antică purta multiple conotații – elementare, filozofice și sacre. „Focul interior” desemna intelectul, forța creatoare, energia poetică. Titlul expoziției, πῦρ (pyr), trimite la forma arhaică a cuvântului
grec pentru foc, evocând rădăcina sa în limbajul mitului și alchimiei. În acest context, focul devine cunoașterea furată de la zei, cea care face posibilă ascensiunea culturii umane.
Alegerea tehnicii de pirogravură – actul de a scrie (a desena semne grafice) prin ardere – reinterpretează această dublă simbolistică. Fiecare incizie a instrumentului reia, în alt registru,
gestul sacrificiului liturgic și al devoțiunii față de materie. Suprafața de lemn devine astfel un palimpsest de lumină și carbon, un spațiu unde imaginea sacră și cea mitică există deopotrivă în aceeași stratigrafie a arderii. Artistul inscripționează imagini care aparțin visului alchimic: omul dizolvându-se în constelații, șarpele încolăcit traversând granița dintre moarte și renaștere sau Cerber-ul, care veghează trecerea dintre lumi. Fiecare linie este urma unei combustii, fiecare imagine este reziduul unui haos controlat.

Kassandra Mihai – curator

scurtă biografie:

Mihai Nuțu (n. Bistrița, 1987) trăiește și lucrează în Cluj-Napoca. Acesta a obținut licența și masterul în pictură la Facultatea de Arte Plastice a Universității de Artă și Design Cluj-Napoca. A participat în expoziții naționale și internaționale, printre care: 2011 – Galeria Șoimii Patriei, Cluj-Napoca, Insider (solo); 2017 – Galeria Doris Ghetta, Milano, Un incontro. Pavel Grosu & Mihai Nuțu (duo); 2019 – Galeria Dedee Shattuck, New York, Group show (colectivă); 2021 – Galeria Artwise, Sarospatak, Ungaria, Simple Things (colectivă); 2024 – Palatul Culturii, Iași, Romanian Creative Week, Wanna be fog with me? (colectivă); Mai 2024 – Spațiul Improbabil, Cluj-Napoca, Métatexte. Laisse-moi te clarifier les choses (solo); Iunie 2025 – Galeria Camera, Cluj-Napoca, Idiosyncratic Mnemosyne (solo); Octombrie 2025 – Memorialul
Ipotești. Centrul Național de Studii “Mihai Eminescu”, Botoșani, Pictura e un fel de muzică ce alină un nu-știu-ce în desert (solo).

EN:

πῦρ (pyr) – curatorial statement

Fire is the fundamental element and process that sustains all reality. Unlike the modern meaning, in which fire is understood only as a physical phenomenon, pyr in Ancient Greece had multiple connotations – elemental, philosophical, and sacred. „The inner fire” referred to intellect, creative force, and poetic energy. The title of the exhibition, πῦρ (pyr), refers to the
archaic form of the Greek word for fire, evoking its roots in the language of myth and alchemy. In this context, fire becomes the knowledge stolen from the gods, which makes the rise of
human culture possible. The choice of pyrography – the act of writing (drawing graphic symbols) by burning – reinterprets this dual symbolism. Each incision of the tool repeats, in another register, the gesture of liturgical sacrifice and devotion to matter. The wooden surface thus becomes a palimpsest of light and carbon, a space where the sacred and mythical images exist together in the same stratigraphy of burning. The artist inscribes images that belong to the alchemical dream: man dissolving into constellations, the coiled snake crossing the border between death and rebirth, or Cerberus, who watches over the passage between worlds. Each line is the trace of combustion, each image is the residue of controlled chaos.

Kassandra Mihai – curator

short biography:

Mihai Nuțu (b. Bistrița, 1987) lives and works in Cluj-Napoca. He obtained his bachelor’s and master’s degrees in painting from the Faculty of Fine Arts at the University of Art and Design in Cluj-Napoca. He has participated in national and international exhibitions, including: 2011 – Șoimii Patriei Gallery, Cluj-Napoca, Insider (solo); 2017 – Doris Ghetta Gallery, Milan, Un incontro. Pavel Grosu&Mihai Nuțu (duo); 2019 – Dedee Shattuck Gallery, New York, Group show (collective); 2021 – Artwise Gallery, Sarospatak, Hungary, Simple Things (collective); 2024 – Palace of Culture Iași, Romanian Creative Week, Wanna be fog with me? (collective); May 2024 – Improbabil Space, Cluj-Napoca, Métatexte. Laisse-moi te clarifier les choses (solo); June 2025 – Camera Gallery, Cluj-Napoca, Idiosyncratic Mnemosyne (solo); October 2025 – Memorialul Ipotești. Centrul Național de Studii “Mihai Eminescu”, Botoșani, Pictura e un fel de muzică ce alină un nu-știu-ce în desert (solo).

https://www.facebook.com/events/1927134344497238/

Organizator

Insomnia Cafe & Bistro

Vezi Organizatorul

Locație

Universității Nr. 2, 400091 Cluj-Napoca, Romania

Strada Universității 2, 400091 Cluj-Napoca, România

Hartă

Universității Nr. 2, 400091 Cluj-Napoca, Romania

Recomandate în Cluj-Napoca

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mie29Apr(Apr 29)18:00Expoziție personală Flaviu SĂSĂRAN (pictură). Geografiile tăceriiPiaţa Unirii 30, 400098 Cluj-Napoca, Romania18:00 OrasCluj-NapocaTipArta,Expoziție,Intrare liberă

Mie29Apr(Apr 29)18:00Viața de zi cu ziStrada Regele Ferdinand 1, Cluj-Napoca18:00 OrasCluj-NapocaTipArta,Expoziție,Intrare liberă

Mie29Apr(Apr 29)20:30[Avanpremieră] The Devil Wears Prada 2 | Diavolul se îmbracă de la Prada 2Str. Universității nr. 3, 400091 Cluj-Napoca, Romania20:30 OrasCluj-NapocaTipArta,Cinema,Film

Joi30Apr10:0017:00Respirând Brâncuși, de la meșteșug la creațiePiaţa Unirii 30, 400098 Cluj-Napoca, Romania10:00 - 17:00 OrasCluj-NapocaTipArta,Concert,Expoziție

Joi30AprThe After Conversation / La conversation d'aprèsI.I.C. Brătianu 22, 400079 Cluj-Napoca, Romania18:00 OrasCluj-NapocaTipArta,Expoziție,Intrare liberă

Joi30AprVernissage of Stuck Inside a Children’s Book by Cristian-Bogdan BaraHorea, nr 5, Cluj-Napoca18:30 OrasCluj-NapocaTipArta,Expoziție,Intrare liberă

Joi30Apr404: noise //performanceOașului 97, Cluj-Napoca, Romania19:00 OrasCluj-NapocaTipArta,Spectacol

Sâm02Mai(Mai 2)17:00Culoarea, regândită: de la vizual la tactil în spațiul muzeal. Tudor ScriporMuzeul de Arta Cluj-Napoca17:00 OrasCluj-NapocaTipArta,Educaţie,Expoziție

Mie06Mai(Mai 6)18:00Lit From WithinDimir and Son Gallery, str. Călărașilor nr. 1, Cluj-Napoca18:00 OrasCluj-NapocaTipArta,Expoziție

Sâm09Mai12:0021:007 YEARS OF MMNW ✺ DAYTIME GATHERINGCăminul Subcultural12:00 - 21:00 OrasCluj-NapocaTipArta,Concert,Aer liber

Vin15Mai(Mai 15)10:00Dum17(Mai 17)19:00Zilele Horticulturii Clujene, ed. a V-a, 15-17 mai 2026, Campus USAMV Cluj-Napoca3-5 Manastur, 400372 Cluj-Napoca, Romania10:00 - 19:00 (17) OrasCluj-NapocaTipAtelier,Expoziție,Festival

Sâm16Mai14:0022:00Ziua Africii 2026 - Africa Day 2026 - Journée d'Afrique 2026Muzeul Etnografic al Transilvaniei14:00 - 22:00 OrasCluj-NapocaTipArta,Atelier,Aer liber

Dum24Mai(Mai 24)18:00PIAZZOLLA-105( Concert tango argentinian-pian si bandoneon)Muzeul de Arta Cluj-Napoca18:00 OrasCluj-NapocaTipArta,Concert,Cultură

Joi28Mai(Mai 28)18:00Marii clasici români: Compozitori și Pictori (un spectacol imersiv)MINA Cluj18:00 OrasCluj-NapocaTipArta,Concert