Vin12Dec(Dec 12)18:30𝐑𝐞𝐥𝐚ț𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞: î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧ă ș𝐢 𝐮𝐦𝐛𝐫𝐞Biblioteca Astra Sibiu18:30 OrasSibiuTipAtelier,Intrare liberă,Sănătate

Ora

Vineri, 12 decembrie 2025 18:30

Detalii Eveniment

𝐑𝐞𝐥𝐚ț𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞: î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧ă ș𝐢 𝐮𝐦𝐛𝐫𝐞

Centrul medical 𝐑𝐌𝐍 𝐃𝐢𝐚𝐠𝐧𝐨𝐬𝐭𝐢𝐜𝐚 𝐒𝐢𝐛𝐢𝐮 vă invită vineri, 12 decembrie 2025, la ultimul atelier de autocunoaștere din acest an, dedicat temei relațiilor.

Evenimentul va avea loc în foaierul Bibliotecii „Astra” din Sibiu, începând cu ora 18:30.

Ca ființe sociale, purtăm în noi o profundă nevoie de apropiere. Legăturile armonioase sunt acelea în care ne simțim ocrotiți, acceptați, validați și împliniți. În schimb, cele nocive ne lasă impresia că nu putem fi autentici și că dezvoltarea personală ne este blocată. Dacă relațiile sănătoase ne vindecă sufletul, cele distructive îl împovărează și îl rănesc. Iar atunci când nu găsim drumul spre libertate interioară, riscăm să ne înstrăinăm și să ne frângem pe dinăuntru.

Totuși, conexiunile noastre nu există în afara noastră! Exceptând legăturile pe care nu ni le alegem — cele în care uneori nu ne simțim doriți sau primiți —, pe măsură ce creștem și devenim conștienți de noi, suntem responsabili pentru universul relațional pe care îl construim.

În acest context, atelierul din decembrie își propune să ofere repere utile pentru a dezvolta interacțiuni mai echilibrate și pentru a cultiva autonomia interioară.

Ne vor ghida în această călătorie de la umbră la lumină specialiștii clinicii noastre: dr. Iulia Corlaciu (medic de psihiatrie pediatrică), Alexandra Acaru (psiholog, psihoterapeut), Camelia Hîrlea (psiholog, psihoterapeut) și dr. Andrei Pătrîncă (medic psihiatru).
Intrarea este liberă!

Vă așteptăm cu drag!

https://www.facebook.com/events/1075539727930878/

Organizator

RMN Diagnostica

RMN Diagnostica

Vezi Organizatorul

Locație

Biblioteca Astra Sibiu

Bust Badea Gheorghe Cârțan, Strada Gheorghe Barițiu, 550176 Sibiu, România

Hartă

Biblioteca Astra Sibiu

Recomandate în Sibiu

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Joi19Mar(Mar 19)17:00AICI încep descoperirile copiilorShopping City Sibiu17:00 OrasSibiuTipFamilie & Copii,Intrare liberă,Ştiință

Joi19Mar(Mar 19)18:00Familia: Ecoul iubirii care dăinuieFacultatea de Teologie ,,Sfântul Ierarh Andrei Șaguna" din Sibiu18:00 OrasSibiuTipCultură,Educaţie,Intrare liberă

Vin20Mar(Mar 20)18:00Social GPS- cum să navigăm prin schimbările din grupul de prieteni?Biblioteca Astra Sibiu18:00 OrasSibiuTipAtelier,Familie & Copii,Intrare liberă

Vin20Mar(Mar 20)18:30FOTOSINTEZĂ. Expoziție de artăVopsitorilor nr 17A, 550190 Sibiu, Romania18:30 OrasSibiuTipArta,Atelier,Expoziție

Sâm21Mar13:30Fericire la Paris - atelier de pictura pentru adulțiTurnisor, Sibiu, Romania13:30 OrasSibiuTipAtelier

Sâm21Mar(Mar 21)17:00Cunoașterea Schimbă MentalitățiParohia Evanghelică C.A.Gușterița Sibiu17:00 OrasSibiuTipFamilie & Copii,Intrare liberă

Dum22Mar09:30English Book Club - Toddlers/Preschoolers Editions - Baby Animals(and a Horse Ride)Pe La Cai09:30 OrasSibiuTipAtelier,Familie & Copii,Aer liber

Dum22Mar10:0014:00Caravana Școala Gustului ResponsabilColegiul National Pedagogic "Andrei Saguna", Sibiu10:00 - 14:00 OrasSibiuTipAtelier,Educaţie,Nutriție

Lun23Mar(Mar 23)18:45Catan Event ²⁰²⁶ #34 – BoardgameVoodoo Billiard & Lounge18:45 OrasSibiuTipIntrare liberă

Mar24Mar09:3015:00[Sibiu] Community Meetup pentru ONG-uri: idei, parteneriate, impactVisma Software Romania09:30 - 15:00 OrasSibiuTipBusiness,Intrare liberă,Networking

Joi26Mar(Mar 26)18:00Wine & Painting - Atelier de pictură, vin și socializareAtelier 17, Str. Vopsitorilor 17A, 550190 Sibiu, Romania18:00 OrasSibiuTipAtelier,Băutură

Vin27Mar(Mar 27)18:00„Dona Juana” de Radu Stanca - spectacol-lecturăBiblioteca Astra Sibiu18:00 OrasSibiuTipCultură,Intrare liberă,Teatru

Vin27Mar(Mar 27)18:30𝐀𝐥ă𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐨𝐦𝐮𝐥 𝐚𝐟𝐥𝐚𝐭 î𝐧 𝐬𝐮𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧ță 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐢𝐜ăRamada Sibiu18:30 OrasSibiuTipAtelier,Sănătate,Workshop

Sâm28Mar11:00Atelier Art&Science - Povestea FotosintezeiAtelier 17, Str. Vopsitorilor 17A, 550190 Sibiu, Romania11:00 OrasSibiuTipAtelier

Sâm28Mar11:00Atelier de Ilustrație BotanicăMuzeul de Istorie Naturala Sibiu11:00 OrasSibiuTipArta,Atelier

Sâm28Mar11:00Atelier de Constelații și Proces TransformatorSibiu (Herrmannstadt)11:00 OrasSibiuTipAtelier

Sâm28Mar(Mar 28)19:00Drink & Draw - Atelier de desen artistic după modelAtelier 17, Str. Vopsitorilor 17A, 550190 Sibiu, Romania19:00 OrasSibiuTipArta,Atelier,Băutură

Dum29Mar10:00Atelier de scriere creativăStr.Ocnei, Nr.24, Sibiu, Romania10:00 OrasSibiuTipAtelier,Familie & Copii