Artterapie pentru Copilul Interior – Reîntâlnirea cu tine – Brașov, din 23 aprilie 2026
“Orice om are nevoie de un spaţiu unde să se simtă protejat, în siguranţă şi dorit. Orice om tânjeşte după un loc unde se poate destinde şi unde să se poată simţi el însuşi. În cazul ideal, casa părintească a fost un asemenea loc.” Stefanie Stahl
Cu toate astea, nu toți am avut parte de astfel de experiențe. Și, până la urmă, oricât s-ar fi străduit părinții noștri, la un moment dat tot ne-am simțit neînțeleși, neacceptați, insuficient de buni…
Când vorbim despre ,,copilul interior”, vorbim despre experiențele din copilăria noastră, bune și rele, care ne infuențează acum, ca adulți, încrederea în forțele proprii și felul în care ne raportăm la viață și la lume.
Ai zice că totul a trecut, ce a fost în trecut rămâne acolo. Insă, o parte din noi a memorat totul și nu are capacitatea de a face deosebirea între trecut, prezent sau viitor.
Nu ți s-a întâmplat uneori să obervi că ai o reacție disproporționată într-o situație pe care rațional nu o evaluezi ca fiind așa gravă? Poate să te temi de abandon, de respingere și să faci lucruri doar ca să eviți să se întâmple asta. Ei bine, atunci se manifestă de fapt acest copil interior care a fost păstrat intact undeva înăuntrul nostru și care, de multe ori, ia decizii și acționează în funcție de cum simte pe moment. Dacă nu știm de existența lui și nu îl recunoaștem cand apare, ne trezim în situații pe care chiar nu ni le dorim. O să ne spunem că este soarta sau că viața e grea, însă acestea sunt doar niște explicații pe care ni le dăm ca să nu ne asumăm de fapt răspunderea pentru ce se întâmplă în viața noastră.
Chiar dacă la vârsta adultă poți găsi resurse pentru a te adapta și a face față acestei suferințe, singura cale de a o vindeca și de a o depași va fi vindecarea copilului din tine. Conflictele actuale, suferințele de astăzi sunt cel mai adesea expresia copilului rănit care e în tine și care își urlă suferința. (AlainDikann).
Acest parcurs experiențial de 4 întâlniri își propune să ofere un cadru sigur în care să începem să înțelegem și să integrăm aceste părți din noi, astfel încât adultul din prezent să poată face alegeri mai conștiente și mai potrivite.
De ce prin Artterapie?
Unele experiențe timpurii sunt greu de accesat doar prin conversație. Arta oferă o cale indirectă, dar profundă, de a ajunge la emoții și amintiri stocate implicit.
Modelajul în lut, desenul, pictura intuitivă sau colajul, tehnici pe care le vom folosi la ateliere facilitează accesul la conținut emoțional pre-verbal, reduc tensiunea și anxietatea, oferă o formă concretă unor trăiri greu de pus în cuvinte, creează distanță și siguranță față de experiențe intense.
Nu este nevoie de talent artistic. Accentul este pe procesul interior, nu pe rezultatul estetic.
Vom lucra prin:
– modelaj în lut
– desen și pictură intuitivă, colaj, lucrul cu materiale textile
– exerciții de dialog interior
– meditație ghidată
– tehnici de reglare emoțională
Materialele folosite includ: lut, culori acrilice, acuarele etc., hârtie și carton pentru colaj, materiale textile și elemente simbolice, toate puse la dispoziție în cadrul atelierului.
Lucrul cu materialele facilitează accesul la emoții și experiențe care uneori sunt greu de exprimat doar în cuvinte. Procesul creativ reduce anxietatea, sprijină autoreglarea și oferă un cadru sigur pentru explorare.
Vor fi 4 întâlniri consecutive joia, de la ora 18 (începând din luna aprilie, când se formează grupul).
Un atelier durează aproximativ 3 ore. Sunt 8 locuri disponibile și se ocupă în ordinea înscrierii.
Costul total este de:
– 880 lei / modul (toate cele 4 ateliere)
– 780 lei (pentru înscrieri până în 4 aprilie) sau 700 lei (pentru persoanele care au participat anterior la cel puțin un modul de Artterapie pentru adulți)
Costul include toate materialele necesare, apă, ceai, cappuccino și fursecuri.
Locul se rezervă prin achitarea unui avans de 200 lei (nerambursabil în cazul anulării cu mai puțin de 8 zile înainte).
Diferența se poate achita până la ultima întâlnire. Suma se achită integral, indiferent de absențe.
Înscrierile se fac prin mesaj la 0721439717 (WhatsApp) sau pe email artterapiebrasov@gmail.com, menționând numele complet și vârsta.
Te voi însoți în acest parcurs în calitate de psiholog și facilitator de grupuri de Artterapie, într-un spațiu bazat pe confidențialitate, acceptare și non-judecată.
Eu sunt Raluca Robu, psiholog cu formare în Evaluarea şi Consilierea Experienţială a Adultului, Copilului, Cuplului şi Familiei în cadrul Societăţii de Psihoterapie Experenţială Română (SPER), cu formare în Artterapie Phronetik în cadrul Asociației Române de Terapii Expresive și cu experiență în organizarea și susținerea de grupuri de artterapie pentru autocunoaștere și dezvoltare personală, atât pentru adulți, cât și pentru copii.
’’Reconectarea cu copilul interior și ascultarea acestuia constituie singura cale adevărată pentru a-ți regăsi esența și energia ta vitală, dar și pentru a ajunge la sinele tău autentic. Doar în acest fel și doar după ce îți vei fi vindecat copilul interior rănit își vei putea regăsi spontaneitatea, bucuria de a trăi, creativitatea, autenticitatea și încrederea în tine’’ – Alain Dikann
https://www.facebook.com/events/4588344068113163/