Dum05Iul10:3017:00Maratonul Educației Alternative Cluj 2026Iulius Parc Cluj-Napoca10:30 - 17:00 OrasCluj-NapocaTipEducaţie,Familie & Copii,Aer liber

Ora

Duminică, 05 iulie 2026 10:30 - 17:00

Detalii Eveniment

🕛Pe 5 Iulie 2026, între 11:00-17:30, te invităm la 𝐌𝐚𝐫𝐚𝐭𝐨𝐧𝐮𝐥 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐀𝐥𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐥𝐮𝐣 să ne bucurăm împreună de jocuri, artă și activități creativ-educative.

📍 Iulius Parc Cluj-Napoca

Acesta se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani.

🎊Maratonul va cuprinde multiple zone de activități care vor avea loc simultan, printre care: mișcare, DIY, inteligență emoțională, dezvoltare personală, artă, știință, creație, origami, boardgames, lectură, hidratare și multe altele. Detalii suplimentare, noutăți și surprize vor fi postate pe pagina evenimentului!

Pe lângă învățarea prin joc și artă, evenimentul continuă și în acest an să susțină proiectul“Biblioteca cu speranță” și strângerea de materiale educaționale necesare celor 500 de copiii din medii defavorizate, inclusiv proiectul #PlaYouth: “Carte în sat”.

Așadar biletul de participare la Maratonul Educației Alternative din 5 Iulie constă într-o carte sau mai multe, rechizite sau jocuri și jucării de care ești pregătit să te desparți pentru a le împărți cu alți copii.

Participarea este gratuită, vă rugăm doar să completați formularul de înscriere din acest link: https://forms.gle/UHX2bDfXRWmVkvKB8

Sponsori eveniment: Fragedo de la Transavia, BIC, Catena – Farmacia inimii, Exim Banca Românească, Mega Image, Calipso cu Codrii Vlăsiei.

Parteneri principali: Iulius Mall și Ludoteca Family Hub.

Parteneri educaționali: Cambridge Center Cluj, Logiscool Cluj, Fericire pe roți, NEST EduCenter, Asociația pentru S.M.U.R.D., Perform Cluj by Pro Atletic, Cercetașii României – Sfântul Apostol Andrei, Cluj-Napoca.

Te așteptăm cu drag!

Dacă ai nevoie de mai multe informații, ne poți suna la 0755655566.
Daca ești interesat de parteneriate/promovare în cadrul evenimentului te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail contact@playouth.ro

Dacă simți să recomanzi acest eveniment și altor părinți, pe noi ne-ar bucura mult și ți-am fi tare recunoscători. Mulțumim!

https://www.facebook.com/events/1863834467589388/

Cumpără bilet

Înscrie-te aici

Organizator

Locație

Iulius Parc Cluj-Napoca

46.773262, 23.624127

Hartă

Recomandate în Cluj-Napoca

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Lun15Iun(Iun 15)08:00Dum21(Iun 21)18:00Cluj Yoga Fest - Ediția a XI-aCluj-Napoca08:00 - 18:00 (21) OrasCluj-NapocaTipFestival,Aer liber,Wellness

Vin19Iun(Iun 19)10:00Lun22(Iun 22)23:00Strada Potaissa - Piața de flori altfel 2026Strada Potaissa, 400090 Cluj-Napoca, România10:00 - 23:00 (22) OrasCluj-NapocaTipFestival,Aer liber,Workshop

Sâm20Iun(Iun 20)08:15Dum21(Iun 21)21:30🏔️ Cluj Napoca -> Inima Bucovinei | Traseu Scutere 125cc | 📍Câmpulung MoldovenescCluj-Napoca, Transylvania, Romania08:15 - 21:30 (21) OrasCluj-NapocaTipAer liber,Petrecere,Turism

Dum21Iun05:31EX ORIENTE LUX: TREZIREA LUMINIIWonderland Resort05:31 OrasCluj-NapocaTipConcert,Festival,Aer liber

Dum21Iun09:00Masa Bunei Vecinătăți pe #StradaPotaissa 2026Strada Potaissa, 400090 Cluj-Napoca, România09:00 OrasCluj-NapocaTipIntrare liberă,Aer liber,Mâncare

Dum21Iun11:00REȚEAUA INVIZIBILĂ-Cluj-NapocaPădurea Hoia11:00 OrasCluj-NapocaTipFamilie & Copii,Aer liber

Lun22Iun07:30Atelierul de VarăStrada Călan, nr. 14, Cluj-Napoca07:30 OrasCluj-NapocaTipAtelier,Familie & Copii

Lun22Iun(Iun 22)08:00Vin26(Iun 26)17:00Clubul de vacanță JUNIOR CAMPstr. Octavian Goga, nr. 49, Cluj-Napoca08:00 - 17:00 (26) OrasCluj-NapocaTipAtelier,Familie & Copii,Aer liber

Lun22Iun09:00Tabere de vară Cluj- Școala lui GerulaȘcoala lui Gerula- Descoperă Natura09:00 OrasCluj-NapocaTipAtelier,Familie & Copii,Aer liber

Lun22Iun(Iun 22)20:30🌈 Tabăra de Vară Art Explorers 2026Str. Take Ionescu, nr. 24 , Cluj-Napoca, Romania20:30 OrasCluj-NapocaTipAtelier,Familie & Copii

Lun22Iun(Iun 22)20:30CELL'OPERAUniversitatea Babeş-Bolyai20:30 OrasCluj-NapocaTipConcert,Festival,Aer liber

Joi25Iun12:00HealthFEST 2026Parcul Central Cluj-Napoca12:00 OrasCluj-NapocaTipFamilie & Copii,Festival,Aer liber

Joi25Iun(Iun 25)20:30JESUS CHRIST SUPERSTARPiața Unirii20:30 OrasCluj-NapocaTipFestival,Aer liber,Spectacol

Vin26Iun10:00Târg de carte USBORNEGalaxiei Street, no 1, 400476 Cluj-Napoca, Romania10:00 OrasCluj-NapocaTipFamilie & Copii,Târg

Sâm27Iun(Iun 27)10:00Dum28(Iun 28)17:00Cluj Running FestivalCluj Arena10:00 - 17:00 (28) OrasCluj-NapocaTipFestival,Aer liber,Sport

Sâm27Iun(Iun 27)10:00Dum28(Iun 28)18:00Ardealul pe Roți 2026 - ediția 2Între BTarena și Cluj Arena10:00 - 18:00 (28) OrasCluj-NapocaTipFamilie & Copii,Aer liber,Târg

Sâm27Iun(Iun 27)10:00Dum28(Iun 28)22:00FundaMental Fest 2026Parcul Etnografic „Romulus Vuia“10:00 - 22:00 (28) OrasCluj-NapocaTipConferințe,Festival,Aer liber

Sâm27Iun11:00Bricks for Kidz - World of WizardsIulius Mall Cluj Napoca11:00 OrasCluj-NapocaTipAtelier,Familie & Copii,Intrare liberă