This could’ve been an email

This could’ve been an email

Artiști: Andrei Botnaru, Cătălin Marinescu, Radu Marțin, Marian Mihai

Curator: Lorena Marciuc

Galeria Aparte, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Iași
3-6 iunie 2026

Deschiderea expoziției: 3 iunie 2026, orele 18:00 – 20:00

––––––––––––––––––––––––

Argument curatorial:

Dear all,

I hope you are well.
We are not.

We had a list. Works we wanted to make. We went through it, one by one — what each would have looked like, where it would have stood.

Then we talked about money. And time. We are still talking.

What you’ll see is what survived that conversation.

Please take it as a kind reminder. With a sprinkle of salt. And maybe, quietly, personally.

Yours sincerely,
The Internexus team

This project is supported by UNAGE Iași, but does not represent their position. Neither does it represent ours, entirely. We are still deciding.

P.S.

„This could’ve been an email” repoziționează problematica imaginii (văzută anterior mai ales ontologic, politic, social) dintr-o perspectivă a potențialității viitorului, un viitor care, sub presiuni de diverse naturi, este forțat să facă parte din prezent înainte de vremea lui. Acest ante-timp, care funcționează ca efracție, se îndepărtează de funcția de a prezice prezentul, contestându-i factualitatea și arătând, în fapt, că prezentul nu era încă pregătit să fie real. El este, de altfel, și firul narativ al unui laborator care testează validitatea a ceea ce există deja.

Pornind de la funcția imaginativă ca vector al experienței estetice, dar și a vieții cotidiene, Andrei, Radu, Cătălin și Marian contractă procesul artistic, apropiindu-se de un Aleph al creativității — acel punct în care toate variantele posibile ale unei lucrări coexistă simultan și care, ca orice Aleph, se desfășoară circular și obsesiv.

Instrumentele acestui laborator devin astfel tocmai urmele lucrărilor: o discuție înregistrată și o randare. Randarea este forma exemplară a ante-timpului — o imagine eliberată de referent, care în loc să reprezinte un obiect, îl precede, arătându-l (in)complet tocmai pentru că obiectul nu există, realul fiind pus la încercare prin anularea funcției de documentare a imaginii: dacă prezentul ar fi putut susține lucrarea, ea ar fi fost deja aici. Lucrările, excesiv imaginate, scapă economiei fezabilității, unde orice gest trebuie să-și justifice un tip de randament, și își asumă o formă de risipă critică, în timp ce randarea le arată ca și cum s-ar fi întâmplat — o imagine în care ‘could’ve been’ se preface, o clipă, în ‘has been’. Discuția, la rândul ei, nu se încheie și nu poate să se încheie, fiindcă a o încheia ar însemna a alege o singură variantă din Aleph și a renunța la toate celelalte — adică a ieși din potențialitate în factualitate, întocmai mișcarea pe care ‘presiunile’ o fac imposibilă.

Ceea ce rămâne în urmă este astfel timpul verbal al operei: ‘could’ve been’, condiționalul trecut care afirmă și retrage în aceeași mișcare, un mod gramatical în care producția se trăiește pe sine sub constrângere — provizoriu și niciodată închis. Iar titlul, care împrumută formula minimă și deflatorie a comunicării birocratice, o întoarce împotriva ei: ceea ce „ar fi putut fi un email” este deopotrivă și singura formă în care a putut să existe expoziția. Când acest timp încetează să mai fie gramatică și se transformă în condiție, ‘This could’ve been’ devine structură ontologică.

––––––––––––––––––––––––

Un proiect realizat în cadrul Școlii Doctorale de Arte Vizuale, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, cu sprijinul Centrului de Cercetare în Estetică aplicată și Practici bazate pe cercetare / Center for Applied Aesthetics and Research-based practices (CeAR) și al Vector Studio.

https://www.facebook.com/events/2474765919629856/