Tur istoric – În inima Ploieștiului

Tur istoric – În inima Ploieștiului

Sâm20Iun10:00Tur istoric – În inima PloieștiuluiBustul Toma Caragiu Ploiești10:00 OrasPloieştiTipCălătorii,Aer liber,Turism

Data și locația

Sâmbătă, 20 iunie 2026 10:00

Bustul Toma Caragiu Ploiești

Vezi locația

Locație

Bustul Toma Caragiu Ploiești

Detalii Eveniment

Vechiul Ploiești era un oraș tihnit, cu case înconjurate de grădini mari, cu oameni veniți din alte zări pentru a-și face un rost mai bun și cu un stil de viață așezat, în care se știa și să se muncească pentru un mâine mai bun, dar și să se petreacă pentru un azi pe cinste. Ritmul în acest oraș era marcat din când în când de câte-o poveste de senzație, de câte-un asasinat (sau o tentativă) care provoca deopotrivă uimire, consternare și curiozitate, dar și de fapte bune cu care comunitatea mergea înainte.

Despre câte ceva din toate acestea vom povesti la turul „În inima Ploieștiului”, în care vom explora părți din vechile mahalale Maica Precista, Sfântul Nicolae-Nou și Sfânta Vineri. Adică acel areal care, în secolul al XIX-lea, constituia în bună măsură „inima orașului”. Dar cum epocile istorice se suprapun în patrimoniul ploieștean, nu vom ocoli nici istoriile interbelicului, ale primilor și ultimilor ani de comunism ori mici amănunte din vremea fanarioților. Vom vedea ce a fost și ce s-a pierdut și ne vom bucura poate de ce a mai rămas din acel Ploiești de altădată.

Turul va avea loc sâmbătă, 20 iunie 2026, de la ora 10:00, punctul de întâlnire fiind bustul lui Toma Caragiu din apropierea teatrului. După aproximativ două ore, vom încheia plimbarea prin trecutul Ploieștilor în apropierea Hotelului Prahova.

Contribuție recomandată este 30 ron (sumele obținute find utilizate pentru strângerea de documente și obiecte legate de istoria orașului Ploiești). Locurile sunt limitate, iar înscrierea se face prin e-mail la lucianflorin.vasile@gmail.com .

Eveniment recomandat de Ploiestii.ro

https://www.facebook.com/events/1187967136794266/

Organizator

Republica Ploiesti

Republica Ploiesti

Vezi Organizatorul

Hartă

Distribuie

Categorii

Recomandate în Ploiești

Alese de noi din ce urmează în Ploiești

Evenimente similare

Altele care ți-ar putea plăcea în Ploiești

sâm, 12 sep – dum, 13 sepGALA ANIVERSARĂ CARITABILĂ IPC #16.ÎMPREUNĂ PENTRU COMUNITATE, LA HIPODROMUL PLOIEȘTIHipodromul Ploiestisâm, 19 sep • 09:00Ziua Transportului Public din Ploiești 2026Depoul De Troleibuze TCE Ploiestimar, 22 sep • 19:00Proiecție de film: The Darjeeling LimitedBvd Bucureşti, nr. 28, Ploiesti, Romaniasâm, 26 sep – dum, 27 sep100k steps in 24h PloieștiPloieștilun, 28 dec – dum, 3 ian🎇 REVELION AYVALIK – TURCIA 🎇STR GHEORGHE DOJA, NR 60, 100141 Ploiesti, Romaniamar, 1 sep – mar, 15 sepInvata sa dansezi si cunoaste oameni noi in Ploiesti !Bistro 29mie, 9 sep – mar, 22 sepInvata sa dansezi Salsa si Bachata grupa noua pt incepatori din luna Septembrie-Ploiesti*Passion Dance Academydum, 13 sep • 11:00Spectacol pentru copii: Frumoasa din Pădurea AdormităBvd Bucureşti, nr. 28, 100520 Ploiesti, Romanialun, 14 sep • 17:00AUCH!Casa de Cultură a Studenților Ploieștimar, 15 sep • 00:15💃 Grupă Nouă Salsa & Bachata – Începând cu 15 Septembrie 2026! 🕺MaxGym Club Ploiestimar, 15 sep • 19:00Teatru – Domnișoara IuliaBvd Bucureşti, nr. 28, Ploiesti, Romaniavin, 18 sep • 18:00Concert Folcloric Extraordinar – Deschiderea Stagiunii 74 – 18 septembrie 2026Filarmonica Paul Constantinescu - Ploiestivin, 18 sep • 19:30Concert Luiza Zan & Flavius DumaBvd Bucureşti, nr. 28, Ploiesti, Romaniasâm, 19 sep • 08:00Caravana Art Therapy – PloieștiPloieștisâm, 19 sep – dum, 20 sepPoveste de toamnă, ediția #8 – Ploiești 🍂Biblioteca Judeteana "N. Iorga" Prahovasâm, 19 sep • 12:003D Printing Lab by Fun Point | Învățăm 3D Printing prin joacă 🚀Gheorghe Grigore Cantacuzino 23A Ploiesti, Ploiesti, Romaniasâm, 19 sep • 21:30EL CLAVE LATINO Ploiești – Salsa-Bachata-Kizomba, Shamrock Mall Omnia, et. 4Irish Pub Ploiesti - The ShamRockdum, 20 sep • 11:00Clara și Timpul LiberBvd Bucureşti, nr. 28, Ploiesti, Romaniadum, 20 sep • 19:00Quiz with a Comedy TwistBvd Bucureşti, nr. 28, Ploiesti, Romaniamie, 23 sep • 19:00Ploiesti: premieră – comedie/teatru „Din gafă în gafă”Casa de Cultura a Sindicatelor Ploiestimie, 23 sep • 19:00Din GAFA in GAFA – PloiestiCasa de Cultura a Sindicatelor Ploiestijoi, 24 sep • 10:00DeWALT Open Days ajunge la Ploiesti!Metatools SRLjoi, 24 sep • 19:00Concert simfonic extraordinar – Deschiderea Stagiunii 74 – 24 septembrie 2026Filarmonica Paul Constantinescu - Ploiestivin, 25 sep • 20:00SCANDAL (punk rock – RO/UK) + WET POCKET (indie punk – RO) la The Shamrock PloiestiIrish Pub Ploiesti - The ShamRock

Categorii populare în Ploiești