Film în aer liber – Suceava

Film în aer liber – Suceava

Vin24Iul(Iul 24)21:00Film în aer liber - SuceavaKaufland Suceava Str. Universitatii, Nr. 15-1921:00 OrasSuceavaTipFamilie & Copii,Film,Aer liber

Data și locația

Vineri, 24 iulie 2026 21:00

Kaufland Suceava Str. Universitatii, Nr. 15-19

Vezi locația

Locație

Kaufland Suceava Str. Universitatii, Nr. 15-19

Detalii Eveniment

🎬 Hai cu noi la film sub cerul liber!

📅 Vineri, 24 iulie, de la ora 21:00, te așteptăm în parcarea magazinului Kaufland Suceava, str. Universitatii pentru o seară de neuitat alături de una dintre cele mai îndrăgite animații Disney•Pixar: LUCA ☀️

🌌 Intrarea este liberă, iar filmul va fi dublat în limba română, astfel încât să se bucure de el întreaga familie!

Evenimentul este organizat de Asociația Cinemobilul, în parteneriat cu Kaufland România.

🧡 Despre film:

Într-un pitoresc orășel de pe Riviera Italiană, Luca trăiește cea mai frumoasă vară din viața lui alături de noul său prieten, Alberto. Cei doi împărtășesc aventuri pline de veselie, înghețată delicioasă și plimbări cu Vespa… însă ascund un mare secret: sunt, de fapt, creaturi marine care prind înfățișare umană atunci când ies din apă.

🌊 „LUCA” este o poveste emoționantă despre prietenie, curaj, acceptare și bucuria de a descoperi lumea, într-o aventură plină de umor și magie – perfectă pentru o seară petrecută împreună cu familia și prietenii! 🍦🛵✨

📣 Cu sprijinul Kaufland România

🍿 Ne vedem la film!
__________________
#Cinemobilul2026
#KauflandRomania
#ImplicareaFaceDiferenta

https://www.facebook.com/events/1021123100303306/

Organizator

Hartă

Distribuie

Categorii

Ce urmează în Suceava

Următoarele evenimente din Suceava, în ordinea datei

Vezi toate evenimentele

Evenimente similare

Altele care ți-ar putea plăcea în Suceava

sâm, 19 sep – dum, 20 sepPLANETA PASIONAȚILOR – Târg de activități extrașcolareCalea Unirii, 27 B, 720166 Suceava, Romaniavin, 25 sep – dum, 27 sepRetreat cu Yoga & Meditație – Viață bună @ Fox ChaletFox Chaletsâm, 10 oct – dum, 11 octToți la masă – Ediția cu bere și afumăturiCalea Unirii, numărul 20L, 720019 Suceava, Romaniasâm, 12 sep – dum, 13 sepNoua Generație Mercedes-Benz @ Iulius Mall SuceavaIulius Mall Suceavavin, 18 sep – dum, 20 sepSalonul Auto BucovinaEsplanada Casei de Cultura Suceavadum, 20 sep • 16:00De la diagnostic la SANATATE- SUCEAVAHotel MyContinental Suceavasâm, 26 sep • 08:00ATELIER PRACTIC – RECOLTĂRI PROBE BIOLOGICE – TEHNICI DE NURSING – SUCEAVAstr. Mihai Viteazu nr. 19, Suceava, Romaniasâm, 26 sep • 19:00EUFOBIA & SERPENT STREAM – Live at ART ROCK CAFE in SUCEAVAArt Rock Cafesâm, 26 sep • 21:00Discoteca de altădată 2026 : Dj Andy Voinea & DJ Cornel JamțMandachi Hotel & Spamar, 29 sep • 19:00clubul de carte Tempus fugit | septembrieCalea Unirii, nr.22, Suceava, Romaniavin, 2 oct • 10:00ATELIER PRACTIC – SONDE, CLISME ȘI SPĂLĂTURIstr. Mihai Viteazu nr. 19, Suceava, Romaniavin, 2 oct • 19:00Stand-up Comedy cu Mihai Bobonete in Suceava 2026Regattosâm, 3 oct • 20:00Nuante • Lansare de album • Suceava • Art Rock Cafe • 3 octombrieArt Rock Cafelun, 5 oct • 09:30SHE BUILDS NEB ajunge la Suceava | Întâlnire pentru femeile antreprenoare din Nord-EstHotel Bucovina Suceavavin, 9 oct • 12:00Bucovina Inbusiness 4.0JENI Palacevin, 9 oct – sâm, 10 octSeminarul Național de Aikido Suceava 2026 | Dorin Marchiș & Iulian PerpeliciSala de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Str. Dragoș Vodă nr. 1, Suceavasâm, 10 oct • 19:00LUNA AMARĂ – LANSARE SINGLE – Ceva de-mpărțit | Art Rock Cafe, Suceava 10.10.2026Art Rock Cafevin, 16 oct • 20:00The Kryptonite Sparks • Lansare TE TREZEȘTI • Suceava • Art Rock Cafe • 16 octombrieArt Rock Cafesâm, 17 oct • 19:00Suceava: Comedie/Teatru „Cealaltă soție”Auditorium Joseph Schmidtsâm, 24 oct • 19:00GEORGE MIHAITA – Reconstituirea unei vieti – SuceavaAuditorium Joseph Schmidtsâm, 24 oct • 19:00Suceava: George Mihaita – RECONSTITUIREA UNEI VIETIAuditorium Joseph Schmidtdum, 25 oct • 19:00AZUR – CONCERT LIVE „50 ANI DE CARIERA” @SUCEAVA – AUDITORIUM JOSEPH SCHMIDTAuditorium Joseph Schmidtdum, 25 oct • 19:30NELU VLAD si Formatia AZUR – Turneu Aniversar 50 de ani – SuceavaAuditorium Joseph Schmidtvin, 30 oct • 19:303 SUD EST @SUCEAVA – „AMINTIRI PENTRU O VIATA”Regatto

Categorii populare în Suceava