Lun25Mai(Mai 25)19:00Atelierul de Luni - Seri de psihodramă. Neghiniță și arta de a fi auzitStrada Lector, nr 1-3A19:00 OrasSibiuTipAtelier,Educaţie

Ora

Luni, 25 mai 2026 19:00

Detalii Eveniment

💜 Ne vedem la următorul Atelier de Luni, pe 25 mai, de la 19:00, în librăria Cărturești din Promenada Mall.

📖 Acest atelier va fi o explorare psihodramatică, pornind de la cartea Simonei Reghintovschi, „A fost odată ca niciodată. Eseuri de psihanaliză a basmului românesc”, și prin intermediul basmului „Neghiniță”, scris de Barbu Ștefănescu Delavrancea.

🪰 Neghiniță e mic cât o neghină, dar gândește înaintea tuturor. Intră în urechile oamenilor, află ce ascund aceștia și spune împăratului ce nu vrea să audă. El e „gândul tuturor”, materializarea a ceea ce simțim, dorim sau negăm, dar nu rostim. El e cel care nu respectă regulile nescrise ale tăcerii, care știe că între ce gândim și ce spunem există uneori o distanță pe care o purtăm ani întregi fără să o numim.

🧶 Formatul psihodramatic aduce ideile din pagină în experiență vie, prin punere în scenă. Vom explora momentele în care gândurile noastre rămân nerostite și ce s-ar schimba dacă le-am exprima sau materializa. Ce costă vocea, ce costă tăcerea și ce se întâmplă cu noi când, asemenea împăratului din basm, vedem brusc clar ceea ce am prefera să nu știm.

🗣️ Facilitator:
Catrinel Dragomir este psihoterapeut, psihodramatist, membru în ARPsiC (Asociația Română de Psihodramă Clasică), psihoterapeut acreditat de Colegiul Psihologilor din România. Are formări în psihodramă clasică, analiză existențială și logoterapie, desen oniric, EFT și coaching. (O găsiți și la Atelierele Mov)

🧠 Acest atelier experiențial este organizat de Cărturești Sibiu, în colaborare cu ARPsiC (Asociația Română de Psihodramă Clasică) și Editura Trei.

📌 Fiind un workshop cu metode expresive, accesul este limitat, așadar necesită o înscriere în următorul link —
https://forms.gle/JXYDSt2vFxGUnMmD8

https://www.facebook.com/events/1643745836949579/

Cumpără bilet

Înscrie-te aici

Organizator

Cărturești Sibiu

Cărturești Sibiu

Vezi Organizatorul

Locație

Strada Lector, nr 1-3A

Strada Lector 1, 550245 Sibiu, România

Hartă

Recomandate în Sibiu

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mie20Mai(Mai 20)17:00Atelier de Primăvara: Broșe Florale CroșetateNeptun Cafe Sibiu17:00 OrasSibiuTipAtelier

Joi21Mai(Mai 21)18:00Wine&Painting. Atelier de pictură pentru adulțiAtelier 17, Str. Vopsitorilor 17A, 550190 Sibiu, Romania18:00 OrasSibiuTipAtelier,Băutură

Joi21Mai(Mai 21)19:00Parfum de poveste. Povestea ta, puterea ta.Strada Liviu Rebreanu, 550256 Sibiu, România19:00 OrasSibiuTipEducaţie,Networking,Workshop

Vin22Mai(Mai 22)10:00Sâm23(Mai 23)17:00IECS 2026 - International Economic Conference of SibiuFacultatea de Stiinte Economice - Universitatea Lucian Blaga din Sibiu10:00 - 17:00 (23) OrasSibiuTipBusiness,Conferințe,Educaţie

Vin22Mai(Mai 22)17:00Creative Touch: Atelier de CroșetatBulevardul Victoriei, nr. 15, Sibiu, Romania17:00 OrasSibiuTipAtelier

Vin22Mai(Mai 22)17:30Death Walks •Atelier explorativ părinte & copilPadurea Dumbrava, Sibiu17:30 OrasSibiuTipAtelier,Familie & Copii,Aer liber

Sâm23Mai09:30Competiție Internațională de Soroban & Aritmetică Mentală - 23 mai 2026 - SibiuMercure Sibiu Arsenal09:30 OrasSibiuTipEducaţie,Familie & Copii

Sâm23Mai10:00CONSTELAȚII FAMILIALE SIBIUSibiu10:00 OrasSibiuTipEducaţie,Wellness,Workshop

Sâm23Mai11:00Atelier de upcycling-Pictură pe textileAtelier 17, Str. Vopsitorilor 17A, 550190 Sibiu, Romania11:00 OrasSibiuTipAtelier

Dum24Mai11:0015:00🌴🕷️ EXOTIC EXPO SIBIU – mai spectaculos ca niciodată! 🐍🦎Str. Malului nr.2, 550410 Sibiu, Romania11:00 - 15:00 OrasSibiuTipAtelier,Expoziție

Dum24Mai(Mai 24)17:00Valori educaționale pentru prezent: Creștinism și Biserică la românii timpurii (mileniul I d. Hr.)Mercure Sibiu Arsenal17:00 OrasSibiuTipConferințe,Cultură,Educaţie

Lun25Mai(Mai 25)19:00Atelierul de Luni - Seri de psihodramă. Neghiniță și arta de a fi auzitStrada Lector, nr 1-3A19:00 OrasSibiuTipAtelier,Educaţie

Mar26Mai16:0020:00Artificial Intelligence ethics & complianceCalea Dumbrăvii 67, Sibiu , 550324 Sibiu, Romania16:00 - 20:00 OrasSibiuTipBusiness,Educaţie,Workshop

Vin29Mai(Mai 29)09:00Dum31(Mai 31)18:004th Congress of the Romanian Society of Apitherapy, Phytotherapy and AromatherapySibiu09:00 - 18:00 (31) OrasSibiuTipAtelier,Conferințe,Expoziție

Vin29Mai(Mai 29)18:00Armonia Femeii InterioareCisnădioara18:00 OrasSibiuTipAtelier,Festival,Wellness

Sâm30MaiLun01IunTârgul de JucăriiMuzeul Astra08:00 - (iunie 1) 18:00 OrasSibiuTipAtelier,Familie & Copii,Târg

Sâm30MaiLun01IunHappy Kids. Chill Parents - de ziua copiluluiBiserica Evanghelică Turnișor10:00 - (iunie 1) 18:00 OrasSibiuTipAtelier,Băutură,Familie & Copii

Lun01Iun10:0018:00Batonul copilăriei - 50 m la Muzeul ASTRAMuzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA10:00 - 18:00 OrasSibiuTipAtelier,Aer liber,Târg