Joi29Ian07:30Beatles Flamenco JazzTeatrul de Revista Constantin Tanase07:30 OrasBucureştiTipConcert,Muzică

Ora

Joi, 29 ianuarie 2026 07:30

Detalii Eveniment

În anii ’60, muzica THE BEATLES era pe cât de respectată, pe atât de populară. În timp ce The Fab Four, ca grup, împingeau granițele muzicii rock și stabileau standardele pentru decadele ce aveau să urmeze, fiecare membru în parte își juca propriul rol revoluționar.
Pe măsură ce muzica THE BEATLES creștea în complexitate, tot mai mulți muzicieni de jazz au fost atrași să exploreze aceste compoziții extraordinare: melodii superbe, armonii aproape divine, de o neconvențională complexitate armonică și metrică. Muzica THE BEATLES este cu adevărat fără vârstă, așa cum o demonstrează interesul pentru songbook-ul lor al noilor și noilor generații de muzicieni de jazz și nu numai.
Flamenco este o formă de artă pasională și seducătoare, o cultură misterioasă și neînțeleasă, care a „ars” Andaluzia timp de aproape 500 de ani, ajungând astăzi să aibă milioane de „aficionados” în întreaga lume.
Unii dintre cei mai titrați artiști ai momentului vor explora, într-o manieră non-conformistă de jazz și flamenco, celebrele hituri ale britanicilor, invitându-ne să „ardem” într-o seară plină de viață, culoare și romantism. Muzica și dansul, coardele chitarelor sau bătăile cajonului și ale castanietelor de flamenco vor fuziona cu sunetele de jazz, făcându-ne să aclamăm la sfârșitul serii: Olé!
Hey Jude, Yesterday, Yellow Submarine, Eleanor Rigby, Lady Madonna și multe alte hituri sunt promisiunea unei seri memorabile cu “Beatles Flamenco Jazz”!
Irina Sârbu, alături de Groove Garden by Sorin Zlat feat. Robert Patai și Lucas Molina, vă așteaptă la Sala “Savoy” din București cu un spectacol de excepție. “Beatles Flamenco Jazz” este un eveniment-tribut adus legendarilor THE BEATLES.
Irina Sârbu este cu siguranță una dintre cele mai fermecătoare apariții și voci ale scenei de jazz românești: prezență vocală caldă, catifelată, cu străluciri estompate și mlădieri insinuante, dublate de sensibilitate, temperament exploziv și imaginație improvizatorică.
Irinei Sârbu i se alătură supergrupul Groove Garden, inițiat și condus de redutabilul pianist și compozitor Sorin Zlat, precum și vocalistul Robert Patai și – nu în ultimul rând – Lucas Molina, exoticul dansator născut în 1985, în Buenos Aires, Argentina.
MASTERS OF JAZZ – o tradiție a excelenței
BEATLES FLAMENCO JAZZ face parte din Masters of Jazz, seria de evenimente lansată de Jazz Syndicate Live Sessions care aduce la București cele mai mari nume ale jazzului contemporan sau concerte omagiu dedicate monștrilor sacri ai genului. După concertele memorabile cu Dave Weckl, Avishai Cohen, Kenny Garrett, Yellowjackets, Paolo Fresu, James Carter, Ben Wendel, Shai Maestro și mulți alții, acest nou episod promite o experiență sonoră la cel mai înalt nivel.
În seara de 29 ianuarie, pe scena Sălii “Savoy”, vor urca:
• Irina Sârbu – voce // Robert Patai – voce // Lucas Molina – dans, percuție // Costin Roșu – saxofon // Sorin Zlat – pian // Liviu Negru – chitară // Sebastian Yoo – bass // Laurențiu Ștefan – tobe
• Accesul în sală se face începând cu ora 19:00.
Nu este permis accesul cu camere foto profesionale.
Filmarea este interzisă pe toată durata concertului.
Detalii pe pagina de Facebook Jazz Syndicate Live Sessions.
Video:

🎟 Informații bilete
• Biletele sunt disponibile online pe iabilet.ro
• Numărul de locuri este limitat (Sala Savoy are o capacitate restrânsă, într-un cadru intim și cu o acustică ideală pentru jazz)

Eveniment recomandat de MAGIC FM!
PROGRAMUL STAGIUNII DE JAZZ:
29 Ianuarie: BEATLES Flamenco Jazz @ Sala “SAVOY”
26 Februarie: DISNEY Meets Jazz @ Sala “SAVOY”
27 Martie: MILES DAVIS: 100 Miles @ Sala “SAVOY”
28 Arpilie: MIKE STER feat. DENNIS CHAMBERS All_star Band @ Sala “Luceafarul”
28 Mai: THE JAZZ MESSENGERS: Blue Note Years @ Sala “SAVOY”

https://www.facebook.com/events/25347534228248130/

Cumpără bilet

Detalii aici

Organizator

Jazz Syndicate Live Sessions

Vezi Organizatorul

Locație

Teatrul de Revista Constantin Tanase

Calea Victoriei 33, București, România

Hartă

Recomandate în București

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Vin10Iul(Iul 10)19:00Dragoș Moldovan & Andreea Vlas – live #PeTerasăBeraria H19:00 OrasBucureştiTipBăutură,Concert,Aer liber

Vin10Iul(Iul 10)19:00Dum12(Iul 12)20:00Cea de-a treia ediție a Festivalului Artpulse, la Casa Filipescu-CesianuCasa Filipescu Cesianu19:00 - 20:00 (12) OrasBucureştiTipConcert,Festival,Aer liber

Vin10Iul(Iul 10)19:30Bucharest Classic Festival - 10–12 Iulie 2026 | Ateneul RomânAteneul Român19:30 OrasBucureştiTipConcert,Festival

Vin10Iul(Iul 10)19:30LOS FASTIDIOS / SARMALELE RECI - vineri, 10.07.26 Bucuresti @ QuanticQuantic19:30 OrasBucureştiTipConcert

Vin10Iul(Iul 10)20:30Concert Andra AndriucăRoaba De Cultură20:30 OrasBucureştiTipConcert,Intrare liberă

Vin10Iul(Iul 10)21:00Taraful de la Vărbilău în CONCERT LIVE la Apollo11123-25 Ion Brezoianu street, 010131 Bucharest, Romania21:00 OrasBucureştiTipConcert,Petrecere

Vin10Iul(Iul 10)22:00Sâm11(Iul 11)06:00PW • Prâslea, JulianPlatforma Wolff22:00 - 06:00 (11) OrasBucureştiTipConcert,Aer liber,Petrecere

Vin10Iul(Iul 10)22:00RETRO PE CASETĂRestaurant Paparazzi22:00 OrasBucureştiTipMuzică,Networking,Petrecere

Vin10Iul(Iul 10)22:00Adrian Minune și orchestra în concert la Berăria H pe 10 iulieBeraria H22:00 OrasBucureştiTipConcert

Sâm11Iul17:0022:00Forever Young +Control Club17:00 - 22:00 OrasBucureştiTipMuzică,Petrecere

Sâm11Iul(Iul 11)17:30Concertul Armonii de vară, la Palatul SuțuMuzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu17:30 OrasBucureştiTipConcert

Sâm11Iul(Iul 11)18:00Concert aniversar Corul Pro Arte - 50 DE ANI de la reînființare!ARCUB18:00 OrasBucureştiTipConcert,Intrare liberă

Sâm11Iul(Iul 11)19:00🎙️ 𝐀 𝐉𝐨𝐮𝐫𝐧𝐞𝐲 𝐓𝐡𝐫𝐨𝐮𝐠𝐡 𝐭𝐡𝐞 𝐕𝐨𝐢𝐜𝐞𝐬 𝐨𝐟 𝐈𝐫𝐚𝐧𝐢𝐚𝐧 𝐖𝐨𝐦𝐞𝐧str. Armenească nr. 13, 021043 Bucharest, Romania19:00 OrasBucureştiTipConcert,Cultură,Film

Sâm11Iul(Iul 11)19:00Dum12(Iul 12)09:00Esmero x Platforma Wolff • Asia, Cecilio, Laurine, Melina Serser, Pieter Jansen, S. Moreira (live)Platforma Wolff19:00 - 09:00 (12) OrasBucureştiTipConcert,Aer liber,Petrecere

Sâm11Iul(Iul 11)19:15Alternosfera - 20 de ani de la "Orasul 511"Arenele Romane19:15 OrasBucureştiTipConcert

Sâm25Iul(Iul 25)19:00Concert Vama 20 de ani la Arenele RomaneArenele Romane19:00 OrasBucureştiTipConcert,Aer liber

Sâm11Iul(Iul 11)20:00Marcian Petrescu & Trenul De Noapte live la Zen Bar - "Mai mult decât blues"Zen Bar20:00 OrasBucureştiTipConcert

Sâm11Iul(Iul 11)20:00EUROPAfest 2026 - GALA EUROPAfestSala Luceafarul20:00 OrasBucureştiTipConcert,Festival