Un violonist legendar din mediul rural românesc, odinioară propulsat spre faima internațională, luptă să-și recâștige locul pe scena mondială și în propria familie, confruntându-se în același timp cu ecourile tot mai stinse ale gloriei și cu provocarea de a rămâne fidel tradiției într-o lume aflată într-o continuă schimbare rapidă.
Filmul „Caliu: Nicidecum altceva, ce să fac altceva?“, regizat de Simona Constantin, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad în cadrul turneului național de lansare a filmului.
Proiecția va avea loc vineri, 17 aprilie 2026, de la ora 19.00.
Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.
Filmul surprinde viața de zi cu zi și revenirea pe scenă a legendarului lăutar Caliu, fost membru al trupei Taraf de Haidouks. Filmările au durat 8 ani, iar materialul a fost completat cu cadre din arhivele personale ale managerilor trupei, din tinerețea lăutarilor.
Evenimentele de la Cinematograful Arta sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad,
https://www.facebook.com/events/2181807762575887/