Cum privim lumea? Cât din ceea ce vedem este realitate și cât este proiecție, obișnuință, joc sau imaginație?
🔳Pe 𝟏𝟎 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞, de la ora 𝟏𝟗.𝟑𝟎, programul „Cadre și Forme în dansul contemporan” aduce în spațiul public din Timișoara spectacolul 𝐑𝐄-𝐆𝐀𝐑𝐃𝐄, o creație semnată de compania franceză 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐬𝐜𝐨 𝐂𝐨𝐥𝐚𝐥𝐞𝐨 & 𝐌𝐚𝐱𝐢𝐦𝐞 𝐅𝐫𝐞𝐢𝐱𝐚𝐬 / 𝐂𝐢𝐞 𝐌𝐅. Participarea publicului este gratuită.
🔳𝐑𝐄-𝐆𝐀𝐑𝐃𝐄 este un spectacol despre privire și despre felul în care aceasta schimbă relația noastră cu lumea. Doi performeri se întâlnesc într-un joc fizic intens, construit din tensiune, umor, fragilitate, control și abandon. Corpurile devin oglinzi, se provoacă, se susțin, se manipulează, se pierd și se regăsesc, într-un timp suspendat între gest și poezie.
🔳Producția vorbește despre felul în care privim lucrurile, oamenii, conflictele, arta sau realitatea din jurul nostru. De la privirea liberă a copilăriei la privirea modelată de experiență, societate și contexte, 𝐑𝐄-𝐆𝐀𝐑𝐃𝐄 propune o întâlnire coregrafică vie, accesibilă și intensă, în care publicul este invitat să-și observe propriul mod de a vedea.
ℹ️Fondată la Lyon de Francesco Colaleo și Maxime Freixas, 𝐂𝐢𝐞 𝐌𝐅 dezvoltă creații aflate la granița dintre dans contemporan și teatru fizic, prezentate în numeroase festivaluri internaționale.
▪️▪️▪️
Spectacolul face parte din programul „Cadre și Forme în dansul contemporan”, dezvoltat de asociațiile Noi Re-Creăm și Unfold Motion, finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte Timișoara
https://www.facebook.com/events/1047040821183762/