Dum30NoiTache, Ianke și Cadâr după Victor Ion Popa, regia Horațiu MălăeleTeatrul Bulandra Sala Liviu Ciulei(noiembrie 30) 19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Ora

Duminică, 30 noiembrie 2025 19:00

Detalii Eveniment

Horaţiu Mălăele, Răzvan Vasilescu şi Mihai Constantin readuc la Teatrul Bulandra textul lui Victor Ion Popa – „Tache, Ianke şi Cadâr”

Textul, o comedie savuroasă în trei acte, scris în 1932 şi pus în scenă în acelaşi an la Teatrul Maria Ventura, a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani.

La peste şase decenii de la montarea lui Toscani, Horaţiu Mălăele readuce pe scena Teatrului Bulandra cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke şi distribuindu-i în rolurile turcului Cadâr şi românului Tache pe Răzvan Vasilescu şi pe Mihai Constantin.

Alături de cei trei interpreţi principali, din distribuţie fac parte: Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan şi Matei Constantin.

Scenografia spectacolului este semnată de Maria Miu.

Piesa aduce în prim plan povestea de viață a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, credinţei și religiei, a statutului identitar individual şi de grup, reamintindu-ne astfel că diferențele nu sunt neapărat un motiv de disensiuni. Dar și că buna înţelegere poate funcţiona pe fondul acceptării și al asumării a ceea ce ne definește şi ne diferențiază de ceilalți.

🎟 Biletele se găsesc atât la casele de bilete ale teatrului (sălile Liviu Ciulei și Toma Caragiu), deschise zilnic între orele 12:00 și 20:00, cât și online, pe eventim.ro și blt.ro

https://www.facebook.com/events/881678247706194/

Cumpără bilet

Detalii aici

Organizator

Locație

Teatrul Bulandra Sala Liviu Ciulei

Calea Plevnei 8, 050052 București, România

Hartă

Teatrul Bulandra Sala Liviu Ciulei

Recomandate în București

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mie20Mai(Mai 20)10:00Vin22(Mai 22)18:00Festivalul „Nu mă sperie Bacul!"Teatrul Național București, Sala Media10:00 - 18:00 (22) OrasBucureştiTipEducaţie,Festival,Teatru

Joi21Mai(Mai 21)19:00”Ce-și doresc femeile” - Sala GloriaSala Gloria19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Joi21Mai(Mai 21)19:30Toți privesc înainte de Mihai Ignat - spectacol pentru adolescențiTeatrul Apropo19:30 OrasBucureştiTipTeatru

Joi21Mai(Mai 21)19:30Spectacol Dream&Act - grupa pre-avansati Îngerul căzut 🪽Teatru Infinit19:30 OrasBucureştiTipTeatru

Vin22Mai(Mai 22)19:00Ghici cine te sună?!Teatrul Elisabeta19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Vin22Mai(Mai 22)19:00ROMEO SI JULIETA - musical de Gérard PresgurvicTeatrul Național de Operetă şi Musical "Ion Dacian"19:00 OrasBucureştiTipMuzică,Spectacol,Teatru

Vin22Mai(Mai 22)19:00RAPIRE - Sala LuceafarulSala Luceafarul19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Vin22Mai(Mai 22)19:00Henry Johnson, de David Mamet | regia: Eugen GyemantTeatrul Metropolis19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Vin22Mai(Mai 22)19:00BALTAGUL - Constanta FEMEIA e Iubire - Sala DallesCentrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Vin22Mai(Mai 22)19:00Apolodor-un pinguin călătorAleea Circului Numărul 15, Sector 2, 021534 Bucharest, Romania19:00 OrasBucureştiTipConcert,Spectacol,Teatru

Vin22Mai(Mai 22)19:00PREMIERĂ: Morți după baniSala Gloria19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Vin22Mai(Mai 22)19:00TeroareTeatrul Bulandra Sala Toma Caragiu19:00 OrasBucureştiTipTeatru

Vin22Mai(Mai 22)19:30404 LOVE | comedie romantică |Teatrul Apropo19:30 OrasBucureştiTipTeatru

Sâm23Mai11:00AFI Cotroceni: Motanul Încălțat - spectacol pentru copii la CINEMA CITYAFI Cotroceni11:00 OrasBucureştiTipFamilie & Copii,Film,Teatru

Sâm23Mai11:00Capra cu trei ieziBulevardul Iuliu Maniu 19, 061106 Bucureşti Sectorul 6, Romania11:00 OrasBucureştiTipFamilie & Copii,Intrare liberă,Teatru

Sâm30MaiLun01IunCarnavalul Baloanelor 30 Mai - 1 IunieStr. Miron Costin 35, Bucureşti Sectorul 110:00 - (iunie 1) 19:00 OrasBucureştiTipArta,Concert,Teatru

Sâm23Mai14:00MINCIUNI NEVINOVATETeatrul Elisabeta14:00 OrasBucureştiTipTeatru

Sâm23Mai(Mai 23)16:00🌊 Năzdrăvanii mărilor ⛵ teatru pentru copii de 4-9 ani.Strada Comanita Nr. 9, 020557 Bucharest, Romania16:00 OrasBucureştiTipFamilie & Copii,Teatru