Universul întunecat al trilogiei Haiganu, semnată de Marian Coman, se întregește odată cu apariția romanului „Tristețea Zeilor”, cel de-al treilea și ultimul volum al seriei, ilustrat de Andrei Moldovan. Odată
Universul întunecat al trilogiei Haiganu, semnată de Marian Coman, se întregește odată cu apariția romanului „Tristețea Zeilor”, cel de-al treilea și ultimul volum al seriei, ilustrat de Andrei Moldovan. Odată cu publicarea acestei cărți, imprintul n’autor anunță și reeditarea primelor două volume, „Fluviul Șoaptelor” și „Furia Oarbă”, în ediții revizuite și adăugite.
📚Cu această ocazie vă așteptăm marți, 16 iunie 2026, de la ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, unde Marian Coman va dialoga cu Petrișor Militaru.
📚Despre serie:
Seria Haiganu, începută în benzile desenate HAC! și „înconjurată de propria mitologie”, este, așa cum remarcă Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor, „o dovadă a apetenței ieșite din comun a autorului de a construi universuri întregi care nu seamănă cu nimic altceva, care rup bariere, care reimaginează lumile cu care am putea fi familiarizați. (…) Pentru că, pe o fundație solidă, desprinsă din scrierile lui Creangă, Marian Coman topește mituri și folclor, rugăciuni, bocete și letopisețe, toarnă erudiție și livresc, țese multiple planuri, se joacă cu limitele (sub)genurilor, mută basmul în secolul XXI, aduce în prim-plan personaje în straie noi, vine cu ritmuri alerte și dileme mai vechi decât timpul, adaugă nuanțe peste nuanțe. Și-și creează astfel un univers cu totul și cu totul al său. Și, deși atipice în parcursul scriitorului, cele trei romane care pot fi încadrate, la rigoare, în subgenul grimdark fantasy, se supun aceluiași crez nestrămutat în puterea poveștilor de a ne salva. Și sunt literatură în adevăratul sens al cuvântului.”
https://www.facebook.com/events/1286723777001129/
...
The Art of Longevity Summit | Craiova este un summit premium dedicat tuturor celor care își doresc să înțeleagă cum pot să își mențină sănătatea, vitalitatea și echilibrul pe termen lung. Invitatul principal al evenimentului este Claudia Benea, cunoscuta specialistă în hidratare, primul somelier de apă din România și promotoare a educației privind rolul esențial al apei în sănătate și longevitate. Evenimentul reunește specialiști din domenii complementare precum medicină, nutriție, sport, beau...