Dum24Mai(Mai 24)18:00Lansarea fanzinei Între versiuniCărturești (Pictor Arthur Verona 13-15, București)18:00 OrasBucureştiTipCultură

Ora

Duminică, 24 mai 2026 18:00

Detalii Eveniment

După 8 săptămâni de lucru pe câte un singur text, ne întoarcem exact în locul în care au început toate variantele, tăieturile, mutările și rescrierile, la Cărtureşti Verona, în Sala Oglinzilor. Nu ca să închidem cercul, ci doar să-l lăsăm într-un punct din care poate continua altfel.

Între versiuni adună textele (aproape) finale dezvoltate în cadrul primei ediții a cursului Un singur text. Șase pălării și fragmente dintr-un proces care a însemnat, de fapt, mult mai mult decât editare: lucru în grup, atenție, ritm și felurile diferite în care un text începe să respire când nu îl mai tratezi ca pe ceva definitiv.

Fanzina apare într-o ediție foarte limitată.

Invitați: Eli Bădică, Simona Popescu, Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru
Cu participarea cursanților / absolvenților: Daniel Merticariu, Eliza Marin, Ava Popescu, Cătălina Ceaușescu și Raluca Mihai
Moderatoare: Mina Decu

Iar pentru că grupul continuă deja cu Modulul II, probabil că nici textele astea nu s-au oprit chiar aici.

https://www.facebook.com/events/1707681463694489/

Organizator

Cărturești

Cărturești

Vezi Organizatorul

Locație

Cărturești (Pictor Arthur Verona 13-15, București)

Strada Pictor Arthur Verona 13, 010312 București, România

Hartă

Recomandate în București

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mie20Mai(Mai 20)09:45Joi21(Mai 21)18:00War and Artistic Responses: Theories, Practices, MeaningsStr. Plantelor Nr. 21, 023971 Bucharest, Romania09:45 - 18:00 (21) OrasBucureştiTipCultură,Spectacol,Workshop

Joi21Mai(Mai 21)19:00Lansare la Cărturești Verona: „O geografie a fragilității ” de Alina NecșulescuCărturești19:00 OrasBucureştiTipCultură,Intrare liberă

Joi21Mai(Mai 21)19:00ALTcenaclu | 21.05.2026Londohome19:00 OrasBucureştiTipCultură

Joi21Mai(Mai 21)20:00JOCUL LUMINII — proiecție specială în prezența echipei | BucureștiCinema Muzeul Țăranului20:00 OrasBucureştiTipCinema,Cultură,Film

Vin22Mai(Mai 22)18:30𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐫𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞, 𝐜𝐮𝐦𝐯𝐚 𝐚𝐥𝐭𝐟𝐞𝐥Seneca AntiCafe18:30 OrasBucureştiTipConferințe,Cultură

Vin22Mai(Mai 22)19:00Lansare de carte și sesiune de autografe: Cristian Iftode, „Foucault și practica adevărului”Cărturești (Pictor Arthur Verona 13-15, București)19:00 OrasBucureştiTipCultură,Intrare liberă

Sâm23Mai(Mai 23)09:00Dum24(Mai 24)20:00PlayConBiblioteca Națională09:00 - 20:00 (24) OrasBucureştiTipCultură,Festival

Sâm23Mai11:30Meet & Greet Cărturino: Șosețica în cuvinte și desene cu T.O. Bobe & Alexandra MîrzacCărturești11:30 OrasBucureştiTipCultură,Familie & Copii,Intrare liberă

Sâm23Mai(Mai 23)12:00Dum24(Mai 24)19:00☀️ 𝐀𝐫𝐦𝐞𝐧𝐢𝐚𝐧 𝐏𝐨𝐩-𝐔𝐩 𝐌𝐚𝐫𝐤𝐞𝐭 | 𝟐𝟑-𝟐𝟒 𝐦𝐚𝐢str. Armenească nr. 13, 021043 Bucharest, Romania12:00 - 19:00 (24) OrasBucureştiTipCultură,Intrare liberă,Târg

Sâm23Mai13:00[Lansare de carte] SCARA DE FOC. De la extaz la revelație în misticismul iudaicMuzeul Național al Țăranului Român13:00 OrasBucureştiTipCultură

Sâm23Mai(Mai 23)19:00BALKAN TAKSIM & EEMC - Listening Session "Acide Balkanique"Strada Lipscani 55, 030153 București, România19:00 OrasBucureştiTipCultură,Intrare liberă,Muzică

Sâm23Mai(Mai 23)19:00Magda by Gianina (de Gianina Cărbunariu)Bulevardul Uverturii 14, sector 6, 060931 Bucharest, Romania19:00 OrasBucureştiTipCultură,Spectacol

Sâm23Mai(Mai 23)19:3023.05 𝗖𝗿𝗼𝗻𝗶𝗰𝗶 𝗖𝗼𝘀𝗺𝗶𝗰𝗲: 𝗖𝗼𝗿𝗽 𝘀̦𝗶 𝗠𝗶𝘁𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗮 𝗚𝗲𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶Centrul Naţional al Dansului Bucureşti19:30 OrasBucureştiTipCultură,Spectacol

Sâm23Mai(Mai 23)20:00Noaptea Muzeelor - Micul Paris în lumina lumânărilorStr. Lipscani 41, 030032 Bucharest, Romania20:00 OrasBucureştiTipArta,Cultură,Expoziție

Dum24Mai00:0012:00Concurs de toacă, editia a VII-aStr. Olari, nr 6, sector 2, București00:00 - 12:00 OrasBucureştiTipCultură,Intrare liberă

Dum24Mai13:00Puzzle Speed Challenge la PLAYCONBiblioteca Națională13:00 OrasBucureştiTipCultură,Festival,Intrare liberă

Dum24Mai(Mai 24)15:00JOCUL LUMINII — proiecție specială în prezența echipei | BucureștiApollo111 Cinema15:00 OrasBucureştiTipCinema,Cultură,Film